Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 22:36

Şefii companiei Regiotrans şi ai CF Braşov şi-au recunoscut faptele de corupţie şi scapă cu închisoare cu suspendare

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 02 aprilie 2018

Şefii companiei Regiotrans şi ai CF Braşov şi-au recunoscut faptele de corupţie şi scapă cu închisoare cu suspendare

Directorul regional al Regiotrans SRL, Florin Hădărean, şi directorul sucursalei Braşov a CFR, Costache Nicolau, şi-au recunoscut vina şi au semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei într-un dosar în care DNA îi acuză de luare de mită, dare de mită şi trafic de influență. Potrivit procurorilor, Hădărean şi-a recunoscut vinovăţia în dosarul în care a fost acuzat că a dat mită unui fost şef de serviciu din cadrul CFR şi a fost de acord cu o pedeapsă de un an şi patru luni de închisoare cu suspendare. În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au precizat că, în perioada 3 iunie 2010 - 6 aprilie 2015, Florin Hădărean i-a dat şi i-a promis Estrellei Ştefănescu, şef serviciu în cadrul C.N.C.F. - C.F.R. S.A., sume de bani şi foloase necuvenite în cuantum total de 24.653,67 lei (combustibil, un laptop, un telefon şi abonament telefonic, servicii de cazare în staţiune turistică, reparaţii la autoturismul personal, precum şi suma de 923 lei numerar). Potrivit DNA, mita a fost dată pentru confirmarea volumului de tren km. (indicator principal în funcţie de care se acorda subvenţia) realizat de Regiotrans. Documentele în care era făcută această confirmare au fost ataşate cererilor şi notelor de fundamentare pe baza cărora Regiotrans a obţinut ilegal subvenţii de la bugetul de stat. Potrivit înţelegerii încheiate cu procurorii, în prezenţa avocatului său, Hădărean a fost de acord cu o pedeapsă de un an şi patru luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de doi ani. De asemenea, el va fi obligat să presteze muncă în folosul comunităţii pentru o perioadă de 80 de zile la Inspectoratul Şcolar Braşov sau la Fundaţia pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare - Atelierul MFC Braşov. De asemenea, Hădărean a consemnat jumătate din suma dată cu titlu de mită la dispoziţia D.N.A., în vederea confiscării speciale, fiind instituită măsura sechestrului asigurator pe aceasta.
Un acord de recunoaştere a vinovăţiei a încheiat şi Costache Nicolau, la data faptei director al Regionalei Braşov din cadrul C.N.C.F. – C.F.R. S.A., acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. Anchetatorii spun ca, în august 2010, în calitate de director al Sucursalei Braşov a CFR, Nicolau a primit sume de bani necuvenite, în total 10.500 lei, de la administratorii a două societăţi comerciale. Banii au fost primiţi, într-o situaţie, în legătură cu încheierea unui act care intra în îndatoririle sale serviciu, respectiv efectuarea plăţii unor facturi restante, iar în altă situaţie în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv a adus la cunoştinţă administratorului unei societăţi comerciale că urmează să se organizeze o procedură de achiziţii publice a lucrărilor pe raza R.C.F. Braşov, la un moment anterior publicării în SEAP a anunţului de participare şi a stabilit de comun acord cu acesta condiţiile de participare la licitaţie pentru ofertanţi. Sumele de bani şi foloasele necuvenite au fost primite direct, prin remitere, în cazul primei situaţii, respectiv în contul personal, în cazul celei de-a doua situaţii. În plus, în 10 februarie 2011, în calitate de director al Sucursalei Regionala C.F. Braşov, Costache Nicolau a primit suma de 2.000 de lei de la administratorul unei societăţi comerciale, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul Sucursala Regionala C.F. Cluj şi promiţând că îi va determina să aprobe plata facturilor restante emise de această societate către Sucursala Regionala C.F. Cluj în cadrul executării contractelor încheiate anterior între cele două părţi. Nicolau şi-a recunoscut vina şi a acceptat pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a mai multor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de director al Sucursalei Regionala C.F. Braşov. El va fi obligat, de asemenea, să presteze muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile. Dosarele de urmărire penală privindu-i pe Florin Hădărean şi Costache Nicolau, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, au fost trimise la Tribunalul Braşov.
Acest dosar este disjuns din cel în care în 23 martie şeful serviciului Urmărire Transporturi din cadrul CFR SA, compania fostului milionar Costel Comana - Regiotrans SRL, precum şi companiile Rail Force SRL şi RC CF Trans SRL au fost trimise în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în acest caz prejudiciul fiind de peste un miliard de lei.

+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie