Separaţia puterilor

După căderea moţiunii de cenzură, disensiunile dintre preşedinte şi premier s-au acutizat. Nevoit să concubineze cu un alt premier decât cel pe care i l-ar fi dat „partidul meu”, Iohannis încearcă să demonstreze că poate fi mai agresiv în atitudinea faţă de şeful Guvernului, deşi această agresivitate nu îi este de nici un folos. Cum nu îi este nici partidul liberal, confruntat cu evidenta neputinţă de a ajunge la putere printr-o lovitură de forţă, înaintea testului electoral. La rândul său, Ponta îi dă replica şi îi arată că demersurile sale nu pot avea vreun succes atâta timp cât cei doi centri de putere nu se coordonează. Ambii jucători vin pe trenduri diferite: Ponta, pe unul ascendent, după moţiunea de cenzură care a demonstrat că alianţa este, în continuare, strâns unită de interesele comune, iar Iohannis pe unul descendent, datorat erorilor şi inabilităţilor din chestiunea refugiaţilor. Deşi ar fi putut să pară o tresărire de orgoliu, să-i spunem naţional, fermitatea cu care a clamat imposibilitatea României de a găzdui mai mult de 1.700 de refugiaţi s-a prăbuşit după contactele avute la Bruxelles unde i s-a cam arătat pisica. Deasemenea, asocierea cu ungurii şi slovacii în votul contra „cotelor” îl situează din capul locului într-o zonă în care România n-ar trebui să se afle, măcar atâta timp cât nu are rezolvată problema Schengen. Sunt stângăcii explicabile prin lipsă de experienţă pe teren internaţional, dar şi de o nesincronizare în plan intern, determinată de agendele paralele ale celor două puteri.

Situaţia actuală este, tot mai mult, una de categoria „Băsescu”, de confruntare permanentă şi păguboasă pentru ambele tabere. Pe de o parte, Iohannis nu îşi ajută cu nimic partidul în acest fel, izolându-l tot mai mult de eventualele parteneriate, iar pe de cealaltă, PSD-ul îşi etalează slăbiciunile determinate de o conducere practic bicefală – chiar dacă Ponta ar putea să pară ieşit din joc, cele mai importante decizii care pot ajuta partidul să recâştige încrederea electoralui rămân în mâna lui.

Singurele evenimente care ar putea să schimbe raportul de forţă ţin de justiţie: de rezultatul recursului din procesul Referendumului şi de avansul în instanţă al dosarului lui Ponta. Cea mai rea dintre soluţii ar fi o dublă decapitare a partidului social-democrat, care ar putea să genereze turbulenţe ale căror efecte sunt greu de evaluat. Cea mai bună – pentru una din părţi – ar fi achitarea lui Dragnea (destul de puţin probabilă) şi o decelerare a procesului lui Ponta şi întinderea lui pe perioada de până la viitoarele alegeri. Având însă în vedere că mersul procesului este în mâna Liviei Stanciu, care şi-a demonstrat abilităţile în întinderea termenelor din procesul lui Iohannis dincolo de alegeri, când decizia nu mai conta, este de presupus că aceasta nu are nici o intenţie de a repeta manevra.  Şi va proceda în consecinţă.