Curs BNR
1 EUR = 4.9754 RON
1 USD = 4.6739 RON
1 GBP = 5.8294 RON
1 XAU = 359.4100 RON
1 AED = 1.2727 RON
1 AUD = 3.0029 RON
1 BGN = 2.5439 RON
1 BRL = 0.8841 RON
1 CAD = 3.3857 RON
1 CHF = 5.1301 RON
1 CNY = 0.6459 RON
1 CZK = 0.1973 RON
1 DKK = 0.6669 RON
1 EGP = 0.0958 RON
1 HUF = 1.2669 RON
1 INR = 0.0559 RON
1 JPY = 3.0239 RON
1 KRW = 0.3381 RON
1 MDL = 0.2628 RON
1 MXN = 0.2760 RON
1 NOK = 0.4260 RON
1 NZD = 2.7610 RON
1 PLN = 1.1462 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0495 RON
1 SEK = 0.4274 RON
1 TRY = 0.1437 RON
1 UAH = 0.1182 RON
1 XDR = 6.1501 RON
1 ZAR = 0.2467 RON
Publicat la 03 octombrie 2018
Au fost remediate problemele care au condus la nefuncționarea Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar Român, ROCRIS, anunță reprezentanții IPJ Brașov. În consecință, cetățenii pot obține, începând de marți, certificatele de cazier judiciar.
De asemenea, persoanele care au depus luni cerere pentru eliberarea cazierului judiciar și nu au mențiuni care să fie înscrise în acesta, se pot prezenta la ghișee, în vederea eliberării documentului.
Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS a suferit, în cursul zilei de luni, o avarie care a afectat serverele.
nu este nici un comentariu
Ghimbavul a instalat încă două noi eco-insule subterane, se va ajunge la un total de 20 de unități de preluare selectivă a deșeurilor. Cifrele operatorului de salubritate arată că ghimbășenii au cel mai mare indicator de colectare selectivă, chiar dublu față de media Brașovului
2024-04-17 citeste mai multPână acum, s-au strâns 2.775 de tone de deşeuri
2024-04-17 citeste mai multCetăţuia Braşovului este dotată cu un sistem de supraveghere video şi antiefracţie şi pentru a asigura monitorizarea acestuia, precum şi intervenţia rapidă în caz de necesitate, Primăria[...]
2024-04-17 citeste mai multO casă de pe strada 15 Noiembrie din Codlea a luat foc, în noaptea de luni spre marţi, 15/16 aprilie, în jurul orei 23:00. Pompierii s-au deplasat imediat la faţa locului şi au început[...]
2024-04-17 citeste mai multSecţia 1 de Poliţie Braşov a identificat suspectul într-un caz de furt de bicicletă, reclamat pe 11 aprilie, în jurul orei 08.00. În baza sesizării primite poliţiştii s-au deplasat[...]
2024-04-17 citeste mai mult
Adaugă un comentariu