leasing@afiparkbrasov.ro leasing@afiparkbrasov.ro

Curs BNR

1 EUR = 4.6635 RON

1 USD = 4.1283 RON

1 GBP = 5.2853 RON

1 XAU = 160.7168 RON

1 AED = 1.1239 RON

1 AUD = 2.9984 RON

1 BGN = 2.3844 RON

1 BRL = 1.0910 RON

1 CAD = 3.1201 RON

1 CHF = 4.1007 RON

1 CNY = 0.5947 RON

1 CZK = 0.1795 RON

1 DKK = 0.6250 RON

1 EGP = 0.2299 RON

1 HUF = 1.4462 RON

1 INR = 0.0573 RON

1 JPY = 3.6394 RON

1 KRW = 0.3649 RON

1 MDL = 0.2426 RON

1 MXN = 0.2029 RON

1 NOK = 0.4852 RON

1 NZD = 2.8101 RON

1 PLN = 1.0856 RON

1 RSD = 0.0395 RON

1 RUB = 0.0619 RON

1 SEK = 0.4541 RON

1 TRY = 0.7598 RON

1 UAH = 0.1487 RON

1 XDR = 5.7006 RON

1 ZAR = 0.2889 RON

Editia 6849 - 16 noi 03:54

Solist în orchestră şi pe teren

Autor: Iulian CUIBAR

Publicat la 28 august 2017

Anton Niculescu, artistul Filarmonicii Braşov, spune povestea tatălui său, mare muzician al secolului trecut şi fotbalist de renume în perioada interbelică

Solist în orchestră şi pe teren

„M-a fascinat povestea tatălui meu, enorm!”, spune violoncelistul Anton Niculescu, solist concertist la Filarmonica Braşov, care la 67 de ani încă dă spectacole în toată lumea. Eroul lui? Sony Niculescu, fotbalist la Unirea Tricolor, golgheter de renume în perioada interbelică şi prim violoncelist la Orchestra Radio. „Pozele, ziarele, toate s-au îngălbenit în timp, dar îmi trezesc amintiri. Tata era centru înaintaş, un dribleur extraordinar, cu un şut foarte bun şi un excelent deschizător de joc pentru extreme! Îmi spunea mereu că cel mai important era spaţiul porţii şi că un fotbalist trebuie să lovească şi cu stângul şi cu dreptul”.



Golgheter în timpul războiului
Valeriu „Sony” Niculescu s-a născut în 1914, anul începerii Primului Război Mondial, şi a evoluat pentru Unirea Tricolor Bucureşti, în tricoul căreia avea să iasă golgheter al Diviziei A (1940-1941, 21 de goluri), trecând pentru o scurtă perioadă şi pe la Juventus Bucureşti. A jucat şi în două partide pentru naţionala României, ambele cu Germania, într-una dintre ele marcând un gol.
„L-am prins când se lăsase de fotbal, juca o repriză la Radio şi o repriză la Conservator, cu studenţii. Nu erau echipe consacrate. Atunci am descoperit eu fotbalul şi era fascinant chiar dacă nu erau condiţii. Se juca pe zgură, mingi grele de piele, dacă ploua, era o nenorocire pentru portari. Lumea venea de plăcere, se făcea spectacol. Şi viaţa era altfel decât azi”, povesteşte Anton Niculescu. Acesta îşi aminteşte că în copilărie obişnuia să fie luat de tatăl său la întâlniri cu marii fotbalişti, retraşi din activitate: „Se strângeau şi 30-40 de inşi. Era fantastic să îi auzi, toţi oameni elevaţi, care şi-au urmat şi studiile, iar acum erau avocaţi, ingineri, doctori.
I-am cunoscut pe Barakti, Bodola, Dobay, pe Johnny Dumitrescu - Ministrul Industriei Uşoare”.

Vrea să-i continue cartea
Golgheterul Unirii Tricolor a scris o carte, „Cele două pasiuni ale lui Sony Niculescu”, pe care fiul său ar vrea să o continue. „Era celebru, îl cunoştea multă lume pe stradă. A avut dintotdeauna o aplicare către muzică. A studiat Conservatorul la Bucureşti, cu cei mai mari profesori ai timpului. Fotbalul nu îl făcea pentru bani, ci din plăcere. De două ori pe săptămână mergea la antrenament şi duminica - la meci. Idolul lui era Rudy Wetzer, care a participat cu naţionala la un Campionat Mondial, în Uruguay”.

Copilăria din „Dr. Lister” şi regretul casei nenaţionalizate
Anton Niculescu a locuit în copilărie pe strada Doctor Lister din Bucureşti, în apropiere de stadionul Progresul şi de arenele de tenis, unde îi urmărea pe Ion Ţiriac, Ilie Năstase sau fraţii Viziru. „Săream gardul, noi, copiii şi intram pe stadionul de fotbal. Progresul era o echipă modestă din Divizia A. Pe portarul lor îl chema Mândru. Duminica mai venea şi tata la teren şi îmi amintesc că era primit cu mare respect. Îi mai trăgea la poartă, iar la un moment dat mai umilea portarul, iar atunci Mândru zâmbea şi zicea: «Nea Sony, mă faci de râs? Extremă stânga era Oaidă, care avea apoi să îl care pe tata în sicriu, alături de Titus Ozon şi de Johnny Dumitrescu”.
Un mare regret al lui Anton Niculescu îl reprezintă casa copilăriei sale: „Era superbă. Nu a fost naţionalizată, printre puţinele din jur, de altfel. Au venit muncitorii şi strigau «Afară cu burghezii!”, dar când l-au recunoscut pe tata, de la fotbal, l-au salutat şi au mers mai departe. Acum mă gândesc că era mai bine dacă o naţionalizau, căci după ceva timp, prin 1965, s-a vândut prost. După Revoluţie am venit cu banii, dar cu o săptămână cam târziu, căci fusese deja cumpărată”.

„Juniorul”, campion naţional la atletism
Anton Niculescu a fost campion naţional la săritura în înălţime, la juniori, fiind legitimat la Progresul, în anii 1967-1968, însă după ce a intrat la Conservator, a renunţat să mai facă sport. „Mama a fost şi ea pianistă, doar sora mea nu s-a apropiat de fenomen”. Locuieşte în Poiana Braşov, însă are şi cetăţenie germană, unde are de asemenea o casă. „Am fost cinci ani la Scala din Milano, apoi m-am retras în Germania. Pot spune că stau şi acolo, şi aici, în Poiană. Braşovul l-am ales pentru că soţia mea e din apropiere, din Rupea. Călătoresc peste tot pentru concerte. În perioada următoare am reprezentaţii în Franţa, Japonia şi apoi la Braşov”.
Urmăreşte şi azi fotbalul, dar mai mult pe cel internaţional. Recunoaşte că nu a mai fost de multă vreme pe stadion, iar o echipă favorită nu are, „mai ales că Unirea Tricolor s-a desfiinţat în urmă cu prea mulţi ani”.

Cinci poveşti cu Sony Niculescu, golgheterul vilononcelist
-„Un fagotist care trăieşte, are vreo 80 de ani, îl cheamă Nenoiu, mi-a povestit: Nea Sony îmi zicea, când văd mingea la el să fug cât mai tare către poarta «duşmană». Fugeam şi mă trezeam cu mingea în picior. Pasa extraordinar”.
-„Am fost cinci ani solist la Oradea. Directorul Filarmonicii m-a prezentat lui Emerich Jenei. Era un tip pedant, înalt. I-a plăcut că i-am pronunţat corect numele şi i-am zis: „E normal. Am nevastă unguroaică”. Când i-am spus de tata, a tresărit „Nea Sony?!? A fost idolul meu!» Iar apoi mi-a povestit atâtea despre el”.
-„Tata îmi spunea că pe vremea lui foarte buni erau italienii, sârbii, ungurii, francezii, germanii, englezii nu mai zic. Dar pe turci şi bulgari îi ardeam rău. La noi în ţară, Ripensia i se păreau cei mai buni. În ultimele minute veneau toţi în faţă, puneau o presiune imensă, sufocau adversarul. La ei celebru era Dobay, dar acesta îi datora mult unui coleg evreu-ungur, îl chema Schwartz. Nu dădeai doi bani pe el, dar avea o tehnică foarte bună pe loc. Îi atrăgea pe toţi lângă el şi i-o dădea lui Dobay, care marca nestingherit”.
-„În Bucureşti, oborenii (Unirea Tricolor) aveau meci tare cu Venus. Ăştia avea aveau terenul lângă Dâmboviţa, aşa că de multe ori dădeau mingea în apă. La un derby, un fundaş, Albu, i-a pus tatei o talpă de i-a fisurat rotula. Toată lumea s-a năpustit asupra lui, să îl bată, cu cărămizile. A stat tata o perioadă, dar şi-a revenit şi apoi chiar au devenit prieteni”.
- „În anii ’80, tata a fost cu un contract la Milano. A jucat fotbal cu Piolla, Meazza, mari fotbalişti italieni, dar şi cu Pablo Casals, cel mai mare violoncelist din toate timpurile”.

+0 -0

Comentarii

Viorel Sichim

2017-08-30 13:11:49


Si eu l-am cunoscut ;prin 63-65 , era profesor de violoncel , alaturi de Paul Ochoalbi si pentru un an a raspuns si de czminul Liceului de Muzica nr.2 din Bucuresti. Cu mare placere mi-l amintesc.

Cristian Mihailescu

2017-08-30 13:01:10


Sony Niculescu,mare instrumentist,minunat sportiv! Semnificativa si laudabila modestia fiului,un mare artist,un intelectual de rasa si de clasa! Felicia Filip si Cristian Mihailescu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotional