Curs BNR

1 EUR = 4.9758 RON

1 USD = 4.6712 RON

1 GBP = 5.7677 RON

1 XAU = 354.4765 RON

1 AED = 1.2719 RON

1 AUD = 3.0068 RON

1 BGN = 2.5441 RON

1 BRL = 0.8970 RON

1 CAD = 3.4040 RON

1 CHF = 5.1247 RON

1 CNY = 0.6449 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2603 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0182 RON

1 KRW = 0.3387 RON

1 MDL = 0.2597 RON

1 MXN = 0.2740 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7592 RON

1 PLN = 1.1519 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1433 RON

1 UAH = 0.1174 RON

1 XDR = 6.1419 RON

1 ZAR = 0.2447 RON

Editia 8168 - 23 apr 02:27

Soluţia românească a Brexit-ului

Autor:

Publicat la 30 iunie 2016

Nu ştiu ce s-ar mai putea spune în plus faţă de ceea ce au lansat în spaţiul media prezicătorii de meserie sau amatorii cu pretenţii. Pentru mine un lucru este clar: Marea Britanie (cum i se mai spune Angliei) nu a fost şi nu va fi niciodată europeană, membră a unei comunităţi. Singura formă de asociere la care a aderat a fost Commonwealth-ul prin care îşi aroga rolul conducător într-o lume de formaţiune britanică.  Ieşirea sa – prin referendum – din organizaţia la care aderase parţial şi cu multe condiţii speciale este un lucru pe cât de puţin previzibil pentru o Europă ce nu se simţea completă fără insula sa de adopţie, pe atât de înţeles pentru conceptul izolaţionist inculcat britanicilor de secolele în care au dominat lumea de pe această poziţie.
Referendumul lui Cameron s-a vrut o cacealma, căreia i-a căzut victimă el însuşi, care spera că prin respingerea ieşirii să-şi întărească poziţia. O poziţie de pe care primise şi aşa inacceptabil de multe concesii pentru un membru mai egal decât alţii. Nu m-aş alătura însă corului de acuze la adresa britanicilor care au dorit să nu se mai depindă de alţii. Rezultatul referendumului se datorează mai puţin lor şi mai mult Comisiei, aceasta incapabilă să înţeleagă şi să se adapteze la evoluţiile lumii contemporane. O Comisie care s-a închistat în propriul proiect, considerându-se infailibilă. Nu puţine voci sunt cele care acuză metodele adesea discreţionare pe care le ia acest nou Comintern, excesele în materie de cheltuieli proprii şi aplicarea de criterii variabile în validarea unor drepturi colective. Una dintre cele mai contestate iniţiative a fost aceea a cotelor de migranţi pe care încearcă să le impună unor ţări care nu dispun de condiţii suficient de rezonabile pentru propriii lor cetăţeni şi care va alimenta cu siguranţă noi forme de contestare şi tentative izolaţioniste.
Nu va fi, desigur, o tragedie, nici pentru Anglia şi nici pentru Europa. Ambele se vor descurca, cu siguranţă, şi vor învăţa să convieţuiască în noile condiţii. De suferit vor suferi însă cei de la “talpa” societăţilor, asupra cărora se vor răsfrânge noile austerităţi şi modificări legislative.
Pentru noi, românii, problema are un aspect aparte: suntem practic făcuţi vinovaţi – alături de polonezi – de curentul antiunionist de pe insulă. Culmea, fără să fim una dintre entităţile importante. În cazul nostru a lucrat intens, la capitolul negativ, minoritatea extrem de vizibilă a ţiganilor şi infractorilor care marchează peisajul urban într-o manieră inconfundabilă. Degeaba avem o categorie importantă de oameni pregătiţi, de studenţi, de specialişti care contribuie la bunul mers la societăţii prin aportul lor profesional şi de plătitori de impozite. Aceştia nu se văd, pentru că stau la locurile lor. Se văd cerşetorii şi hoţii de buzunare care ştiu că puşcăria e floare la ureche în ţara Magnei Carta. Nu ştiu ce trebuie făcut mai întâi de către autorităţile noastre, în perspectiva separării. Şi nici ce pot acestea, dincolo de măsurile pe care le vor lua autorităţile europene. Trebuie însă să ne gândim cum îi putem proteja pe cei care merită şi trebuie protejaţi şi cum îi putem descuraja şi anihila pe cei care continuă să ne facă un nume rău…    
 

+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading