Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 20:20

Sprinterul „din nori”

Autor: Iulian CUIBAR

Publicat la 17 iunie 2016

Un braşovean ce practică schi-alpinismul încearcă să intre în „top 10” mondial la proba de sprint. Marea sa problemă, dar şi a tuturor celor ce concurează în această disciplină o reprezintă însă costurile uriaşe

Sprinterul „din nori”

Un sport prea puţin cunoscut în ţara noastră, schi-alpinismul are totuşi mulţi adepţi în judeţul Braşov. Viorel Pălici are aproape 27 de ani şi practică acest sport din 2009, în ultimii doi ani având rezultate notabile la ediţiile Campionatelor Mondiale desfăşurate în Elveţia. „Disciplina începe să prindă între iubitorii sporturilor montane, dar cred eu că este una din cele mai grele ramuri şi măr refer atât la nivelul de dificultate cât şi la costurile ce le implică”, explică sportivul din Braşov. Acesta detaliază şi spune că o pereche de ghete de concurs ajunge la 2.000 de euro, schiurile la 800, legăturile la 500, la care se adaugă costurile de cazare, drum şi taxa de participare pentru fiecare cursă în parte. „Premierile la un concurs sunt de 500, 1.000 sau maxim 2.000 de lei, condiţii în care nu ai cum să acoperi cheltuielile. Spre exemplu, am câştigat de curând o competiţie în Munţii Apuseni, la 17 minute distanţă de locul secund. Am alergat 44 de kilometri, cu o diferenţă de nivel de 2.500 de metri. Premiul a fost de 750 de lei. Nu există susţinere din partea federaţiei de profil şi nu din rea voinţă sau neglijenţă ci pentru că nu există fonduri”, punctează „maratonistul din nori”. Acesta este legitimat la CSAM Predeal, iar în trecut a practicat şi schi fond, participând la competiţii sub egida Federaţiei Internaţionale de Schi. Pregătirea o desfăşoară la Bâlea Lac sau Piatra Arsă, iar strict pe acest segment există costuri suplimentare. Pe lângă echipamentul de iarnă, cei care practică schi-alpinismul au nevoie şi de un buget pentru echipamentul de vară, adică încălţăminte specială pentru alergare, la un preţ de aproximativ 150 de euro, care după 5-6 competiţii se uzează complet. Cu toate greutăţile întâmpinate din punct de vedere financiar, Viorel Pălici este hotărât să îşi ducă visul mai departe, să găsească surse de finanţare pentru competiţii şi să reuşească să intre în „top 10” la proba de sprint a Campionatelor Mondiale, cea mai bună clasare la această categorie fiind locul 34 obţinut în acest an în Elveţia. „Este un obiectiv îndrăzneţ, dar voi lupta să îl realizez. La anul campionatul are loc în Italia şi este prima ocazie să ating ceea ce mi-am propus”, îşi spune planurile sportivul legitimat la CSAM Predeal.

CV - Pălici Viorel
- Schi alpinism din 2009
- Primul campionat important - Dachstein, Austria – 2013
- Locul 35 la proba de sprint a Campionatului Mondial – Verbier, Elveţia - 2015
- Locul 8 cu echipa de ştafetă a României, Campionatul Mondial – Verbier, Elveţia – 2015
- Locul 20 cu echipa de „doi” a României, Campionatul Mondial – Verbier, Elveţia – 2015
- Locul 34 la proba de sprint a Campionatului Mondial – Verbier, Elveţia - 2016

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie