Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6687 RON

1 GBP = 5.8125 RON

1 XAU = 357.7647 RON

1 AED = 1.2712 RON

1 AUD = 2.9982 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8906 RON

1 CAD = 3.3943 RON

1 CHF = 5.1404 RON

1 CNY = 0.6447 RON

1 CZK = 0.1970 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0966 RON

1 HUF = 1.2610 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0228 RON

1 KRW = 0.3383 RON

1 MDL = 0.2591 RON

1 MXN = 0.2704 RON

1 NOK = 0.4231 RON

1 NZD = 2.7527 RON

1 PLN = 1.1514 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4259 RON

1 TRY = 0.1438 RON

1 UAH = 0.1172 RON

1 XDR = 6.1447 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8166 - 19 apr 14:56

Surprinşi în timp ce încercau să fure din Piaţa Astra

Autor:

Publicat la 05 aprilie 2017

Surprinşi în timp ce încercau să fure din Piaţa Astra

O patrulă de la Poliţia Locală care acționează în zona cartierului Astra pentru menținerea ordinii și liniștii publice a sesizat marţi seară, în jurul orei 21.30, prezența unor indivizi care încearcau să sustragă mărfuri din piața agroalimentară.
Astfel, doi minori și un adult care puseseră ochii pe tarabele din Piața Astra, au intrat în perimetrul târgului de produse agricole după lăsarea întunericului pentru a sustrage orice le vine la mână, motiv pentru care au luat la rând toate tejghelele. Ei au ales să își îndese în pungi mere, kiwi, struguri, căpșuni și roșii, însă nu au reușit să își umple toate sacoșele pregătite pentru spargere din cauză că au fost deranjați din activitatea nocturnă de echipa de intervenție.
La apariția polițiștilor locali, persoanele surprinse au luat-o la fugă, abandonând prada. Cu această ocazie, o femeie a fost prinsă, identificată, mai apoi condusă și predată pe bază de documente polițiștilor de la Secția 5 pentru continuarea cercetărilor. Partenerii de hoții ai femeii au reușit să fugă.
Acesta a fost doar începutul de tură pentru polițiștii locali aflați în serviciul de noapte. Colegii lor de la Ordine Publică  au legitimat șase persoane în timpul misiunilor de patrulare prin centrul orașului și cartiere, patru dintre acestea au și fost sancționate pentru diverse încălcări ale legii. Astfel, un bărbat a fost amendat pentru că avea cartea de identitate expirată (50 de lei la OUG 97/2009), alți doi au primit sancțiuni de 200, respectiv 300 de lei (HCL 201/2009) pentru comercializare fără autorizație a unor produse, iar alt bărbat va trebui să plătească 300 de lei pentru ca a consumat băuturi alcoolice pe domeniul public (Legea 61/1991 R).
În aceeași noapte, alt echipaj al Poliției Locale a „periat” și cartierul Tractorul pentru asigurarea liniștii și ordinii publice, iar în timpul acestei misiuni au depistat un adăpost improvizat lângă o grădiniță. Oamenii străzii aciuați în acest loc tulburau frecvent liniștea publică pe fondul consumului de alcool, așa cum s-au și plâns brașovenii care locuiesc în zonă, motiv pentru care polițiștii locali au luat toate măsurile legale care se impun pentru a restabili normalitatea.
Și rutieriștii de la Locală au avut o noapte solicitantă, ținând cont că sunt șoferi indisciplinați, indiferent de oră. Pe parcursul unei ture de noapte agenții au verificat în special străzile din centrul orașului, însă au ajuns și în cartiere, la sesizarea cetățenilor. Până la finalul schimbului de lucru, rutieriștii au aplicat 33 de sancțiuni la regimul circulație pentru parcare ilegală, în valoare totală de aproape 10 mii de lei, dar au și fost lăsate peste 20 de înștiințări de amendă sub ștergătoarele celor care nu au fost de găsit la mașinile pe care le-au parcat în zone interzise (piste de biciclete, zone pietonale, în apropierea indicatoarelor oprire/staționare interzisă, pe spațiile atribuite persoanelor cu dizabilități).
În tot acest timp, agenții de serviciu au continuat verificările referitoare la starea mobilierului urban, eventualele lipsuri la sistemul de iluminat public, a coșurilor stradale de gunoi etc.
 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie