Târgul lui Dragnea

Sentinţa definitivă în dosarul Referendumului a fost "Sabia lui Damocles" ce atârna de aproape un an deasupra capului lui Dragnea ameninţând statu quo-ul din Partidul Social Democrat. Insistenţa cu care acesta şi-a asumat continuarea rolului de lider, în ciuda riscurilor evidente, i-a făcut pe mulţi să creadă că el ştia ceva ce ei nu ştiau. S-a adăugat la acest sentiment atitudinea sa prevenitoare faţă de Justiţie în general, clamare a convingerii că nu poate fi condamnat pentru ceea ce a făcut în realitate: a mobilizat oamenii la vot.
Dosarul Referendumului este unul dintre cele mai politizate din campania justiţiară care se desfăşoară de vreo 2 ani încoace. Fraude la alegeri s-au făcut sistematic, iar în câteva cazuri - precum surprinzătoarea victorie din "ultimul minut" al lui Băsescu, pe baza voturilor navetiştilor din Gara de Nord, sau viteza supersonică cu care acelaşi a fost votat la Paris - ele au influenţat direct. Rezultatul la Referendumul pentru suspendarea preşedintelui Băsescu a fost însă prilejul cu care procurorii s-au mobilizat în mod excepţional, hăituindu-i pur şi simplu pe alegătorii din câteva zone vulnerabile şi punându-i să jure pe biblia de pe capota maşinii. Sute de oameni au fost hărţuiţi, apropape 2 ani aduşi cu autobuzele păzite de poliţişti la termenele de la Înalta Curte şi intimidaţi cu tot arsenalul din dotarea represiunii. Victima principală a acestei campanii a devenit Liviu Dragnea, organizatorul scrutinului, căruia i-au fost puse în cârcă felurite metode de manipulare. Toată această tevatură ar fi putut să fie considerată justificată dacă frauda acuzată ar fi avut ca efect suspendarea lui Băsescu. Aşa, în condiţiile în care el a fost, parctic, cel care a fraudat Referendumul prin apelul neconstituţional al boicotării votului, acţiunea DNA îşi găseşte rostul doar în destabilizarea partidului care se aflase la putere. În favoarea cui? Evident, a celui sau a celor cărora li s-a înetezit drumul spre putere prin acţiuni flagrante precum aceea a ICCJ care a manipulat, efectiv, termenele procesului de incompatibilitate ale viitorului preşedinte până la hotarul în care decizia nu mai avea nicio valoare.
Toate acestea, sunt, istorie, iar consecinţele încă dificil de evaluat. Deşi, legea nu prevede în mod expres că o persoană (condamnată cu suspendare) nu mai poate ocupa o funcţie într-o structură guvernamentală, din punct de vedere eti, Dragnea ar trebui să demisioneze. Va fi, de altfel, cuarda pe care vor cânta adversarii săi din afară şi din interior. Pe ce se bazează atunci obstinaţia cu care liderul se încăpăţânează să rămână în funcţie, invocând interesul general al partidului?
Nu vom şti decât atunci când Înalta Curte va face publică motivarea sentinţei. Abia atunci, vom afla dacă printre condiţiile impuse pentru termenul de probă figurează şi interdicţia ocupării unei funcţii publice. Și vom şti, dacă, până la urmă, în derularea procesului nu a fost inclus şi un târg de asemenea natură: nu te putem achita, dar îţi lăsăm posibilitatea să rămâi în funcţie! Nu ar fi nimic neaşteptat într-o asemenea înţelegere subterană.
Se pare că singura persoană care nu a înţeles cum stau lucrurile este preşedintele executiv Valeriu Zgonea, care s-a aşteptat ca comanda să îi fie predată la aflarea sentinţei. Nu a fost aşa şi, pradă unei mari dezamăgiri (o asemenea ocazie se iveşte odata în viaţă) şeful Camerei a părăsit sediul partidului ameninţând cu demisia...