Ţeapa şi teapa

Mă gândesc la faptul că o eventuală intrare a lui Băsescu în Parlament înseamnă ca noi, românii, nu învăţăm nimic din lecţiile istoriei. Că suntem dispuşi să uităm şi să iertăm, repetând experienţe nefericite până la ultima consecinţă.
Simpla prezenţă a fostului preşedinte în peisajul politic constituie  un element de toxicitate majoră. Chiar dacă mulţi dintre noi nu mai sunt dispuşi să dea crezare discursului său cameleonic, rămân cei pentru care el poate să reprezinte - în dispreţul realităţii - un luptător pentru cauzele drepte ale societăţii. Modul de-a dreptul convingător în care înfierează „sistemul” îi face pe unii să ignore faptul că el este cel care l-a creat şi i-a asigurat cele mai bune condiţii de manifestare. Atacurile sale la adresa corupţiei ignoră faptul elementar că a patronat cel mai corupt angrenaj politic din câte au existat şi care abia acum iese la iveală, prin punerea în mişcare a înţepenitelor mecanisme judiciare, în toată complexitatea sa organizaţională. Când spune, cu gura lui, că campania electorală care l-a reales preşedinte, a costat vreo 9 milioane de euro, ignoră faptul că ne putem întreba dacă cunoştea această realitate, ar putea să ne convingă că habar n-avea de modul în care erau procuraţi aceşti bani. Însăşi prezenţa ex-preşedintelui penal la parada şi la recepţia de Ziua Naţională reprezintă o palmă dată celor care şi-au închipuit că votul lor din 2012 - şi demonstraţiile de stradă din 2014 - puneau capăt unui nefericit accident istoric, aducând o schimbare de fond în politica românească.
Stau şi mă întreb dacă nu cumva rapiditatea cu care s-au derulat evenimentele la Revoluţie a împiedicat revenirea  în politică a unui Ceauşescu dornic să dea şi el lecţii de democraţie şi capitalism ( el fiind, practic, un precursor cu celebrele sale „părţi sociale”), o naţiune uitucă şi iertătoare putându-l purta  spre vîrfurile ierarhiei democratice ca pe un salvator de la dezastrul produs de noua cleptocraţie...
Aflat într-o nouă campanie mincinoasă, Băsescu lansează teoria necesităţii ca partidul său de strânsură să devină o balama  pentru viitoarea guvernare, cu el însuşi în postura de „soluţie imorală”. Deşi cea mai imorală soluţie este însăşi poziţionarea sa în toiul disputelor politice care clamează înnoirea şi însănătoşirea  unui mediu compromis de personaje de teapa sa. Pentru că cel cae promitea să umple Piaţa Palatului cu ţepe pentru corupţi s-a dovedit cu prisosinţă a fi de teapa acestora  prin tot ce a realizat în regretabilul deceniu în care ne-a reprezentat în cel mai nedemn mod.