Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 12:02

Terenurile de lângă Aeroportul Braşov vor avea un regim special pentru construcţii. Primarii vor fi convocaţi la CJ pentru noile reguli stabilite ieri cu Autoritatea Aeronautică

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 29 iunie 2017

Terenurile de lângă Aeroportul Braşov vor avea un regim special pentru construcţii. Primarii vor fi convocaţi la CJ pentru noile reguli stabilite ieri cu Autoritatea Aeronautică
Ieri a avut loc o întâlnire pe tema aeroportului, convocată de conducerea Consiliului Județean Brașov, la care au participat reprezentanți de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Olt Râmnicu Vâlcea, Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Brașov, SC Iptana SA (în calitate de proiectant al Studiului de Fezabilitate și al Master-Planului de dezvoltare pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, Search Corporation (în calitate de proiectant al suprafețelor de mișcare aeroportuare), și Compania Apa Brașov (reprezentată de șeful Unității de Implementare a Proiectului finanțat de POIM).
 
S-au trasat conductele pentru apă și canalizare
Participanții au discutat despre asigurarea utilităților pentru aeroport și pentru zona de dezvoltare a aeroportului și a serviciilor conexe, desemnată prin Master-Plan. Cu acest prilej s-a stabilit traseul pentru aducțiunea de apă potabilă și s-au prezentat trei variante de canalizare, discutate în mod special cu reprezentanții ABA Olt și SGA Brașov, instituții publice ce vor da avizele necesare investiției. Această abordare este necesară având în vedere investițiile cuprinse în Master-Plan în zona adiacentă aeroportului, astfel încât dimensionarea acestor rețele de utilități să satisfacă proiectul de dezvoltare ulterioară, atât pentru activități aeroportuare, cât și conexe. Soluțiile agreate au fost preluate de către proiectanți pentru a fi cuprinse în Proiectul Tehnic ce va fi livrat Consiliului Județean Brașov.
 
Îndiguirea pârâului Bârsa, dosar către Ministerul Mediului
O altă temă abordată cu noua conducere a Administrației Bazinale de Apă Olt a fost proiectul de îndiguire a pârâului Bârsa și de deviere a canalului Beselcin, ținând cont de soluțiile propuse de proiectanți pentru preluarea apelor pluviale în canalul Beselcin. În ceea ce privește îndiguirea Bârsa, conducerea ABA Olt împreună cu CJ Brașov va face demersurile necesare la Ministerul Apelor și Pădurilor pentru reglementarea situației juridice a terenurilor aferente acestei investiții. „În cazul în care Ministerul nu va agrea soluțiile propuse, vom analiza preluarea investiției de către administrația județeană, cu scopul de a reduce cât mai mult durata de execuție și finalizare a acestor lucrări de care depinde avizarea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav”, a spus președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.
 
Regim special de construcții în zona de protecție a aeroportului
În final, s-au discutat condițiile impuse de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) privind regimul de construcții în zona de protecție a aeroportului. Astfel, în perioada următoare, conducerea CJ Brașov va organiza o întâlnire cu primarii și arhitecții din unitățile administrativ-teritoriale situate în vecinătatea aeroportului, pentru a le prezenta normele și ghidul de aplicare pus la dispoziție de către AACR și care constituie baza de evaluare a cererilor de emitere a autorizațiilor de construire pe raza UAT-urilor vizate. De asemenea, s-au pus în discuție elementele nou-apărute care trebuie cuprinse în mod obligatoriu în Planul Urbanistic Zonal al aeroportului, PUZ ce va fi revizuit de CJ Brașov în a doua jumătate a acestui an.
 
Foto: Zona Aeroportului Braşov pe Google Maps
 
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie