Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 11:27

Ţigle periculoase în Piaţa Sfatului

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 24 octombrie 2017

Braşovul e sub cod galben de vânt până marţi, la ora 23.00, iar autorităţile sunt în alertă

Ţigle periculoase în Piaţa Sfatului

Mai multe ţigle ameninţau să cadă în Piaţa Sfatului din Braşov, astfel că pompierii au intervenit pentru îndepărtarea acestora. Pentru că este un loc extrem de frecventat de braşoveni şi turişti, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) nu puteau risca să amâne intervenţia şi au dat curs solicitării de îndepărtare a ţiglelor imediat după ce a sunat telefonul la 112. „Am intervenit pentru îndepărtarea unor ţigle ce stăteau să cadă şi a căror desprindere ar fi putut pune în pericol viaţa populaţiei”, a explicat căpitanul Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov. Îndepărtarea ţiglelor periculoase s-a produs luni dimineaţa, cu puţin înainte de ora 10:00, când zona era destul de pustie.
Şi ieri, şi astăzi, Braşovul e sub cod galben de ploi şi vânt puternic, iar primele „victime” au fost ieri  panourile publicitare  care anunţă evenimentele culturale din Braşov, situate la intrarea pe strada Republicii, au zburat astăzi din cauza vântului puternic. „Panourile au fost duse de vânt, iar poliţiştii locali le-au ridicat şi le-au sprijinit din nou de perete. Patrula de poliţie locală din centru îi avertizează pe trecători să meargă la distanţă de aceste panouri, ca să nu-i accidenteze. Sunt măsuri preventive luate de colegii care sunt în zonă“, a declarat Anca Lăutaru, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Braşov. Ea a adăugat că nu au fost sesizate pagube materiale sau accidente din cauza acestor incidente.

2.000 de pompieri pregătiţi să intervină în întreaga ţară
Începând de luni dimineaţă, meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben care prognozează ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului în zona montană, valabilă până marţi, la ora 23.00, în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi local în Transilvania, judeţul Braşov fiind în mare măsură afectat.
Pentru asigurarea acţiunilor preventive la nivelul comunităţilor, au fost înştiinţate asupra atenţionării toate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă ale localităţilor aflate sub incidenţa codurilor de vreme rea.
Totodată, la nivelul unităţilor operative ale IGSU din judeţele vizate, peste 2.000 de pompieri cu peste 400 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor publice locale.
Având în vedere că sunt preconizate efecte asupra populaţiei, în judeţele aflate sub incidenţa avertizărilor meteorologice s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
De asemenea, la nivelul zonelor vizate, sunt monitorizate permanent cursurile de apă, pentru a stabili dacă nivelul debitelor poate produce inundaţii.

Informaţii în timp real, pe telefon, prin intermediul aplicaţiei DSU
Pentru asigurarea acţiunilor în sprijinul administraţiei publice locale şi comunităţilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative au verificat şi pregătit mijloacele tehnice de intervenţie la inundaţii, constând în motopompe de mare capacitate, bărci şi autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei.
„Dacă situaţia din teren o va impune, la nivelul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă se vor activa grupele operative şi centrele judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei, care au în componenţă reprezentanţi ai tuturor structurilor cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă.
Având în vedere posibilitatea averselor cu acumulări semnificative de apă, recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obţinute prin intermediul aplicaţiei DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store şi App Store”,
se arată într-un comunicat al ISU Braşov.

Temperaturile scad până la 0 grade. ANM a emis prognoza pentru următoarele două săptămâni
Vremea se va răci în următoarele zile, cu maxime ce nu vor trece de 13 - 14 grade Celsius, la nivel naţional, iar în perioada 27-30 octombrie ploile vor acoperi arii extinse, însă doar local vor fi importante cantitativ, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă în intervalul 23 octombrie - 5 noiembrie.
În Transilvania, în intervalul 23 - 31 octombrie regimul termic va avea o evoluţie oscilantă, concretizată prin variaţii de temperatură pe intervale scurte de timp, atât la valorile maxime diurne, care se vor situa, în ansamblu, între 8 şi 14 grade, cât şi la cele nocturne, cuprinse, în medie, între 2 şi 7 grade. În primele zile ale lunii noiembrie temperatura aerului se va menţine în jurul normelor perioadei, cu o medie a maximelor de aproximativ 12 grade şi a minimelor de 1 - 2 grade. Va ploua, izolat mai abundent, pe 23 şi 24 octombrie, iar apoi vor fi ploi aproape zilnic după 27 octombrie până la finalul intervalului de prognoză, dar acestea se vor semnala pe arii mai restrânse şi doar pe 29 - 30 octombrie pot fi mai importante cantitativ.
La munte, evoluţia regimului termic va fi caracterizată prin valori diurne mai ridicate decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, situate în jurul a 16 grade până în jurul datei de 20 octombrie. Apoi, vremea se va răci uşor şi treptat, astfel încât, în intervalul 24 - 29 octombrie, media temperaturilor maxime va fi de 6 - 8 grade, apropiată de valoarea climatologic normală pentru final de octombrie. Temperaturile nocturne vor fi de 6 - 8 grade între 16 şi 23 octombrie, apoi vor marca o scădere şi se vor încadra, în medie, între 2 şi 0 grade în ultimele zile ale intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi relativ ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar mai ales în zilele de 23 - 24 octombrie şi în perioada 27 - 31 octombrie, când se vor înregistra cantităţi de apă însemnate.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie