Tiribomba şi panaramele

În timp ce Ion Iliescu îşi lansa luni, la BCU, prima sa carte de memorii dintre cele 25 pe care le-a scris şi publicat în ultimul sfert de secol, succesorul său se dădea în stambă la TV, folosind un limbaj suburban şi dezvăluindu-şi aptitudinile de colportor de bârfe şi zvonuri.  

Ion Iliescu este – cum bine zicea cineva, la amintitul eveniment – singurul nostru preşedinte care nu s-a calificat la locul de muncă. Care s-a pregătit îndelung şi complet pentru exerciţiul puterii care nu i-a luat minţile şi pe care a putut-o gestiona cu măsură şi demnitate.

El este, de fapt, cel care a croit imaginea instituţională, care poartă amprenta personalităţii sale, dar care nu s-a potrivit de nici un fel celui care i-a luat locul la Cotroceni. Deceniul lui Iliescu şi deceniul lui Băsescu se deosebesc fundamental – echilibrului şi echidistanţei naturale ale primului corespunzându-i profundul dezechilibru mental şi intelectual al celui de-al doilea. Sunt curios ce va reţine istoria peste un alt sfert de secol din ceea ce s-a întâmplat în actualul. Sunt aproape sigur, însă, că unicul personaj emblematic al timpului va rămâne Ion Iliescu, cel care a avut capacitatea de a face în mod natural pasul de la societatea totalitară în care s-a format, la cea democratică, în care a exercitat prima demnitate din stat.

Traian Băsescu n-a reuşit să facă acest pas. El a rămas acelaşi, chiar şi atunci când a schimbat cabina căpitanului de vapor cu cabinetul de la Cotroceni. Nu şi-a modificat nici cu o iotă propensiunile şi aptitudinile marinăreşti, încercând să transfere în societate genul de supunere oarbă şi spirit discreţionar pe care le practicase pe punte. Cu greu poate fi imaginată o persoană mai nepotrivită pentru funcţia pe care a exercitat-o timp de un deceniu, datorită credulităţii poporului şi inconsecvenţei clasei politice. Acum, la fine de mandat, Băsescu vrea parcă să dea întreaga măsură a incapacităţii sale de a înţelege că societatea a evoluat şi că el nu mai reprezintă pe nimeni. Eforturile sale disperate de a netezi calea spre vârf al unei persoane la fel de nepotrivite ca şi el, îl fac să se dedea celor mai dezagreabile spectacole. Ultimul poate să rămână de pomină: tiribomba lansată cu ceva timp în urmă pentru a scoate din competiţie un candidat a fâsâit penibil la finalul din care a reieşit că el ştie care e “acoperitul”, dar nu poate să demonstreze pentru că un serviciu “ticăloşit” l-a… acoperit! În amintita reprezentaţie, Băsescu ar fi vrut să cureţe trei candidaţi dintr-o lovitură. Dar, iată că loviturile nu-i mai ies ca altădată, iar acuzaţia sa s-a izbit de un perete de indiferenţă: şi ce dacă a fost Ponta “acoperit”? A fost acoperitul nostru, nu al altora.

Cum a fost, de fapt, şi Băsescu – într-o altă conjunctură - lucru care nu l-a împiedicat să ajungă preşedinte. De ce n-ar ajunge şi Ponta?