Tolontanizarea presei

Rezultatele obţinute în laboratoarele româneşti asupra concentraţiei şi eficienţei dezinfectanţilor de la Hexipharma arată, surprinzător, că în marea lor majoritate acestea erau în regulă. Şi nu prea văd de ce analizele care urmează a fi făcute şi în străinătate le-ar infirma - pentru că se operează cu aceleaşi tehnologii. Anunţul făcut de procurorul general este pe cale să dezvăluie una dintre cele mai detestabile manipulări prin presă. Pentru că, în ultimă instanţă, despre aşa ceva pare să fie vorba: o acţiune concertată, menită să scoată de pe piaţă un operator important, căruia un altul (sau alţii) dorea să îi ia locul.
Am păşit, cu acest prilej, într-o nouă fază a degradării presei, din lungul proces pe care l-a parcurs din anii 90 până acum: tolontanizarea! Pentru nu puţini a fost surprinzătoare, la vremea respectivă, abordarea unei asemenea teme de către un jurnalist specializat în sporturi, fără competenţe sau cunoştinţe în acest domeniu. Există, în general, puţini jurnalişti specializaţi, în presă. Majoritatea sunt buni la toate şi se bazează pe asistente de specialitate. Ca om care a mâncat (şi mai mănâncă) această pâine, ştiu cum funcţionează campaniile de presă şi mă îndoiesc că de data asta a fost altfel. Grupul de interese care a beneficiat de pe urma ei a plecat de la o premisă corectă: furnizarea de informaţii confidenţiale (?!) unui jurnalist cunoscut şi respectat. Faptul că nu era de specialitate îl făcea cu atât mai credibil, prin absenţa unui interes propriu. Iar contextul tensiunilor sociale şi politice  care au însoţit urmările tragediei de la Colectiv, cu nemulţumirea şi revolta pacienţilor, dar şi cu bâlbâielile autorităţilor, plasau acţiunea pe cel mai favorabil teren posibil. Bănuiesc că lui Tolontan i s-au livrat, treptat, dovezile incriminatoare, iar şocul pe care l-a produs dezvăluirea lor l-a încurajat să deruleze acţiunea chiar şi atunci când i s-au oferit informaţii de-a dreptul puerile, precum cea cu dezinfectanţii diluaţi de 2000 de ori a unor substanţe în care, practic, nu mai putea rămâne nimic din substanţa activă. Mă îndoiesc că “sursele” lui Tolontan şi-au dezvăluit identitatea (am avut la rândul meu de-a face cu aceste procedee în cadrul investigaţiilor pe care le-am făcut, prin anii 93 - 95 în cazul contrabandei de ţigări - “Drumul Kentului”), asta l-ar fi putut face circumspect - dar succesul campaniei i-a dat aripi justiţiare. O adevărată vânătoare de vrăjitoare s-a năpustit asupra firmei Hexipharma şi a lui Condrea. Acesta, un personaj retras, practic necunoscut opiniei publice, a devenit peste noapte un simbol al răului absolut, care punea cu cinism în pericol vieţile tuturor pacienţilor din spitalele care se aprovizionau cu dezinfectanţi de la firma sa. Nimeni nu s-a mai gândit că anvergura afacerii ar putea fi şi rezultatul unui bun management. Toată lumea a început să răscolească după identitatea persoanelor suspuse sau a instituţiilor cointeresate care i-ar fi înlesnit contractele. Faptul că nu s-a identificat nimic concret a făcut ca lucrurile să pară cu atât mai suspecte. Autorităţile spitaliceşti s-au grăbit să scoată substanţele din inventarul unităţilor chiar cu riscul de a nu avea cu ce le înlocui, iar cele judiciare s-au pus pe capul firmei pe care, practic, au falimentat-o rapid, lăsând pe drumuri sute de oameni cu familii cu tot. Lucrurile păreau atât de limpezi, întărite de autoritatea celui care a declanşat demersul, încât Condrea s-a considerat deja condamnat în momentul în care cercetarea abia se declanşase şi şi-a pus capăt zilelor. Este preţul tragic al unei veritabile farse care afectează nu doar memoria celui dispărut, dar şi soarta unui copil care riscă acum să încapă pe mâinile unei mame cu serioase probleme psihice, căreia iniţial justiţia i-a refuzat dreptul de a-l avea în grijă după divorţ.
Înaintea rezolvării cazului - dacă mai poate fi vorba despre aşa ceva - piaţa dezinfectanţilor a fost deja acaparată de concurenţii implicaţi direct sau indirect în campanie. Şi teamă îmi este că autorităţile competente nici nu vor mai încerca să afle cine s-a aflat în spatele acestui demers publicistic soldat cu un eşec spectaculos (o mostră de supralicitare iresponsabilă sunt şi cele vreo 200 de capete de acuzare la adresa directoarei companiei).
Ceea ce rămâne este modelul de tolontanizare a presei şi stimularea  unor tolontani mărunţi de a încerca să se afirme vehiculând informaţii livrate tendenţios  şi incorect. Este tot ce mai lipsea unei prese care pierde, pe zi ce trece, orice urmă de credibilitate.