leasing@afiparkbrasov.ro leasing@afiparkbrasov.ro

Curs BNR

1 EUR = 4.6540 RON

1 USD = 4.1197 RON

1 GBP = 5.1867 RON

1 XAU = 164.1137 RON

1 AED = 1.1216 RON

1 AUD = 2.9530 RON

1 BGN = 2.3796 RON

1 BRL = 1.0587 RON

1 CAD = 3.0770 RON

1 CHF = 4.1341 RON

1 CNY = 0.5971 RON

1 CZK = 0.1804 RON

1 DKK = 0.6234 RON

1 EGP = 0.2294 RON

1 HUF = 1.4376 RON

1 INR = 0.0573 RON

1 JPY = 3.6288 RON

1 KRW = 0.3632 RON

1 MDL = 0.2369 RON

1 MXN = 0.2017 RON

1 NOK = 0.4780 RON

1 NZD = 2.7976 RON

1 PLN = 1.0825 RON

1 RSD = 0.0393 RON

1 RUB = 0.0620 RON

1 SEK = 0.4527 RON

1 TRY = 0.7601 RON

1 UAH = 0.1481 RON

1 XDR = 5.6847 RON

1 ZAR = 0.2861 RON

Editia 6869 - 14 dec 04:19

Transbus SA vrea să tragă pe dreapta RAT-ul metropolitan

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 15 noiembrie 2018

Operatorul privat a cerut oficial anularea hotărârilor care reglementează transportul metropolitan. Plângerea depusă de firmă va fi analizată astăzi de consilierii locali

Transbus SA vrea să tragă pe dreapta RAT-ul metropolitan

Anunţată de mai mult timp, decizia privind preluarea transportului public de persoane de către RATBV în localităţile Zonei Metropolitane Braşov a fost contestată recent de către unul dintre operatorii privaţi, respectiv SC Transbus SA.
Miza plângerii depuse de operatorul privat este destul de mare, având în vedere că SC Transbus SA efectuează curse care leagă Braşovul de localităţi precum Cristian (inclusiv zona industrială) Predeal, Râşnov, Sânpetru, Feldioara sau Bod, pe care ar urma să le piardă începând cu data de 1 iulie 2019, când expiră actualele licenţe emise de Consiliul Judeţean Braşov şi nu vor mai fi prelungite.
Transbus este numai unul dintre operatorii afectaţi de implementarea transportului metropolitan, pentru că sunt unele rute pe care operează şi alte firme, cum este cazul traseelor Braşov - Ghimbav şi Braşov - Codlea. De altfel, pe ruta Braşov - Ghimbav, autobuzele RATBV ar putea intra chiar de la 1 ianuarie 2019, chiar dacă pe un traseu diferit de cel acoperit în prezent de operatorul privat.  
 
„Un sistem de transport integrat la nivel metropolitan nu urmăreşte eliminarea operatorilor privaţi”
Plângerea SC Transbus SA a fost înregistrată la Primăria Braşov în 5 noiembrie, iar prin acest document, juriştii operatorului privat solicită anularea prevederilor a două hotărâri de Consiliu Local respectiv nr. 593 din 2018 şi nr. 594 din 2018, prin care era reglementat transportul metropolitan.
Documentul va fi discutat de aleşii locali braşoveni în şedinţa de plen de astăzi, pe ordinea de zi fiind introdus un proiect de hotărâre privind respingere acestei plângeri.
„Propunem respingerea plângerii prealabile formulată de societatea SC Transbus SA şi menţinerea întru totul a prevederilor HCL nr. 593/2018 privind avizarea Regulamentului şi a Caietului de sarcini privind efectuarea serviciilor de transport public de persoane prin curse regulate pentru unităţile administrativ-teritoriale membre ale Asociaţiei Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Braşov şi aprobarea proiectului Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători prin curse regulate şi ale HCL nr. 594/2018 pentru aprobarea Actului adiţional nr.7 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, prin concesiune, în Municipiul Braşov, încheiat între Municipiul Braşov şi Societatea RATBV SA”, se arată în documentaţia aferentă proiectului de hotărâre.
Printre altele, specialiştii Primăriei au precizat că toate hotărârile contestate de operatorul privat au fost aprobate cu respectarea prevederilor legale. De asemenea, reprezentanţii municipalităţii au menţionat că „este esenţial de menţionat faptul că un sistem de transport integrat la nivel metropolitan nu urmăreşte eliminarea din piaţă a operatorilor privaţi. Obiectivul principal este dezvoltarea unui sistem de transport bazat pe principiul «obligaţie/compensaţie de serviciu public» care urmăreşte furnizarea unor servicii integrate, accesibile, predictibile pe întreg teritoriul zonei metropolitane Braşov, în funcţie de dezvoltările existente şi de cererea de transport. Un astfel de sistem ar contribui de asemenea la consolidarea potenţialului unor teritorii care astăzi evoluează într-un ritm mai lent datorită lipsei serviciilor de transport public prin curse regulate”.

Comentarii

Florentina

2018-11-15 19:30:53


In afara faptului ca autobuzele de la Transbus sunt mizerabile verificati si tarifele practicate de aceasta firma care detine monopolul pe anumite rute din jurul Brasovului. Tarife diferite la acelasi numar de kilometri. Oare de ce ?

Costea Ion

2018-11-15 17:40:18


Pentru Claudiu, Te-ai inflamat rău când ți s-au pomenit originile. Până una-alta, n-ar fi mai bine să înveți să scrii? Funcționalule mic și recalcitrant.

Claudiu ...pt. Costea ion

2018-11-15 16:22:13


Ionica ( nume de țaranus...moldovean sub acoperire , mare postaci .. )........nu m-am urcat niciodată in viața asta in nici un fel de autobuz al acestei firme... nu-ți fa tu probleme cu ce vin neamurile mele in brasov.( in nici un caz cu autobuzele)....tu ionica mergi sa fa un control ,, la mansarda,, ...văd ca nu te întrece nimeni la postări in bzb....le STI pe toate( ca o moldoveanca pe la colțul blocului )....

Yuri

2018-11-15 11:52:01


Am facut naveta cu Nea Costicâ aproape 4 ani pe traseul Făgăraș - Brașov. Probleme multiple: - autobuze jegoase ( second-uri din Austria de la Postbus ( cele portocalii ) , second-uri din Spania, second-uri din Franța ( Renault ), turcisme ( Isuzu, Otokar, Guleryuz ), chinezisme ( Yutong )) - atitudine obraznică a unor șoferi - nerespectarea orelor de plecare - anularea unor curse - modificarea prețurilor după bunul plac al patronului - punerea pe traseu a unor autobuze mici la orele de vârf Să se termine odată cu monopolul lui Nea Costicâ

Costea Ion

2018-11-15 11:06:44


Băi Claudiule, Ce ne pasă că moldoveanul ți-a cărat neamurile mirositoare la oraș, aici este vorba de condiții sigure și decente de transport pe care el nu le asigură. A profitat de monopolul care-l avea și a adus toate coșciugele din Occident pentru a-și maximiza profitul. Ce-i rău că i se face concurență!? Este bun, priceput, va rezista. Nu....ducă-se-nvârtindu-se, n-o să-i ducă nimeni dorul.

Popovici A.

2018-11-15 10:24:39


Fata de transportul in comun din Brasov, care sa zicem ca e de un nivel mediu, ei bine, daca te urci in autobuzele lui Codreanu, parca te intorci in timp cu vreo 50 de ani. Plus manele si soferi care nu respecta orarul si care se cred la formula unu.

Claudiu

2018-11-15 09:51:27


Asa cum sunt autobuzele lui Codreanu...i-au carat la oraș pe toți ,,mirositorii,, de prin jurul orașului....dar...asa este romanul....mai greu cu mulțumirile....este mult mai ușor sa arunci cu noroi (( asa moldovean cum este Codreanu)....sa-i fi văzut pe țărani cum făceau autostopul...

92FS

2018-11-15 08:13:53


Are MARE dreptate Cristian.Apoi,tovarasul Codreanu nu a auzit de piata libera ? In cazul in care s-ar dori monopol RAT,da,sunt de acord cu supararea Transbus.Altfel,NU.Sa se uite cu ce masini se face naveta pe ruta Mangalia-Constanta(SimpaTrans),sa scoata banii si sa se apuce de concurenta loiala RAT-ului.

Radu

2018-11-15 07:11:50


Sa nu piarda cursele, sa fie concurenta cat mai mare si cat mai multe curse. In Romania inca exista practici feudale, una din ele este monopolul pe trasee de transport.

Costea Ion

2018-11-15 07:05:20


Ce vrea moldoveanul? Să ne plimbe și pe mai departe cu sicriele lui pe roți, în muzică de manele? Îl supără concurența??? Ne-a arătat ce-i capabil cât timp a avut monopol pe aceste rute....

Cristian

2018-11-15 06:33:03


Prima data TRANSBUS trebuie sa inceapa reinoirea parcului de masini care sunt poluante si apoi sa faca contestatii,toate rablele din Germania sunt la TRASBUS.De la 1 Iulie acordati licente celor care au masini Disel euro 6 sau nu polueaza.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotional