Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 10:41

Treceţi, batalioane române, Carpaţii. Istoria se rescrie sâmbătă, la ora 21.30!

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 26 august 2016

5 batalioane ale vânătorilor de munte străbat munţii într-un marş cu torţe, pe rutele pe care, în urmă cu 100 de ani, Armata Română intra în Transilvania

Treceţi, batalioane române, Carpaţii. Istoria se rescrie sâmbătă, la ora 21.30!

221 de militari ai Brigăzii 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa vor organiza sâmbătă seara un marş cu torţe pe traseele grupurilor de acoperire care, în urmă cu un secol, au intrat în Transilvania. Vânătorii de munte vor urma parţial rutele Armatei Române din urmă cu un secol şi se vor opri la cimitirele şi la monumentele ridicate în memoria eroilor din Primul Război Mondial, unde vor depune jerbe de flori. Potrivit reprezentantului Brigăzii Vânători de Munte, col, Nicolae Uscai, vânătorii de munte vor parcurge cinci trasee, iar plecarea se va face simultan, sâmbătă, 27 august, ora 21.30. Astfel, grupul de acoperire Predeal va pleca de la Predeal la Cimitirul Eroilor de la Timişul de Sus (5 km), Grupul de Acoperire Bran va pleca de la Mausoleul Mateiaş şi va ajunge la monumentul din oraşul Câmpulung (10 km), Grupul de Acoperire Bratocea va pleca de la Cabana Babarunca şi va avea ca punct final monumentul din pasul Bratocea (6 km), Grupul Tabla Buţii va pleca de la Măneciu Ungureni şi va ajunge la monumentul de la Tabla Buţii (6 km), iar Grupul de Acoperire Predeluş va  parcurge traseul Cabana Brădet – Monumentul din centrul municipiului Săcele (6 km).
Aceasta este numai una dintre acţiunile ce se vor desfăşura la Braşov cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în „Războiului cel Mare”, pentru că, în perioada 26-28 august, vor fi şi ceremonii oficiale, dar şi Festivalul Internaţional de Reconstituire Istorică „Braşov 1916”, organizat de Muzeul Judeţean de Istorie.  
Potrivit prefectului judeţului Braşov, Ciprian Băncilă, ceremonii oficiale se vor organiza în toată ţara, dar la Braşov evenimentele care vor marca intrarea în Primul Război Mondial vor avea o cu totul altă amploare. „Acum 100 de ani, în judeţul Braşov s-au dus lupte intense, avem eroi care au căzut la datorie şi avem datoria să organizăm un astfel de eveniment”.
Pe de altă parte, Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean, a declarat că „nu ştiu ca în alt loc din România să existe evenimente de o astfel de anvergură, ca cele organizate la Braşov şi îl felicit pe directorul Muzeului Judeţean de Istorie, Nicolae Pepene, pentru ce a făcut”.
La rândul său, istoricul Nicolae Pepene, a amintit că evenimentul „Braşov 1916” a beneficiat de finanţarea Consiliului Judeţean. De asemenea, el a precizat că partener al evenimentului este Primăria Braşovului, iar pentru organizarea lui a fost ajutat şi de Muzeul Militar Naţional ,,Regele Ferdinand I”, care, printre altele,  a împrumutat un tun de câmp original, expus acum în Piaţa Sfatului.

„Ar fi trebuit să luăm exemplul unor state precum Austria sau Anglia”
Nicolae Pepene a amintit că, spre de deosebire de alte state europene, România nu a pregătit un concept unitar în ceea ce priveşte marcarea unui secol de la intrarea în Primul Război Mondial. „La nivel naţional, nimeni nu a prezentat un program pe care România îl parcurge anul acesta, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la intrarea Primul Război Mondial. În aceste condiţii, în unele localităţi, cum a fost şi Vama Buzăului, s-au organizat manifestările în 15 august, conform noului calendar. Că astfel de manifestări se organizează în 15 august sau în 27 august, nu cred că este atât de grav. Problema este acolo unde astfel de manifestări nu există. Ar fi trebuit să luăm exemplul unor state precum Austria sau Anglia, care au organizat astfel de manifestări în 2014, când s-au împlinit 100 de ani de când respectivele state au fost implicate în prima conflagraţie mondială”, a declarat Pepene.

Numele eroilor, rostite în Piaţa Unirii şi la monumentul din Bartolomeu
Ceremoniile oficiale vor începe astăzi, când, între orele 10.00 şi 11.00, în Piaţa Unirii din Braşov, la Monumentul din Bartolomeu, la Garnizoana din Predeal a Brigăzii de Vânători de Munte, precum şi în localităţile Curtea de Argeş, Buşteni şi Sinaia vor fi rostite numele eroilor căzuţi în Primul Război Mondial. „La nivelul Ministerului Apărării Naţionale, decizia a fost ca în fiecare loc să fie rostite aproximativ 300 de nume”, a precizat Uscai.
Sâmbătă, de la ora 9.00, la Fundata va fi o ceremonie dedicată primului ofiţer român căzut la datorie, colonelul Gheorghe Poenaru - Bordea. Tot sâmbătă vor fi ceremonii de depunere de coroane de flori în Piaţa Unirii din Braşov (între orele 11.00 şi 11.30) şi la Curtea de Argeş (între orele 11.00 şi 11.30). De asemenea, în Piaţa Sfatului, la ora 12.00 va fi o ceremonie militară şi religioasă, punctul culminant fiind defilarea, la care vor participa atât militari activi, cât şi cei aproximativ 100 de membri ai grupurilor de reconstituire istorică care vor participa la festivalul de la Braşov.

Armatele din România, Austro -Ungaria şi Germania, în Piaţa Sfatului
Directorul Muzeului Judeţean de Istorie, Nicolae Pepene, a precizat că la Festivalul de Reconstituire Istorică vor participa reprezentanţi ai unor grupuri din Cehia, Anglia, Austria şi România,  astfel că la Braşov vor fi prezenţi aproximativ 100 de „soldaţi” echipaţi exact ca în 1916. Practic, Piaţa Sfatului se va transforma într-o tabără militară, sâmbătă şi duminică.
De altfel, reprezentantul Muzeului Militar Naţional ,,Regele Ferdinand I”, Horia Şerbănescu, a precizat că toţi participanţii sunt pasionaţi de istorie militară, desfăşoară activităţi de reconstituire istorică, îşi fac uniformele. „Totul se realizează în baza unor documentări extrem de serioase. Fiecare dintre cei care vor fi în Piaţa Sfatului este un mic profesor în sine. Vom prezenta arme folosite în 1916 în Transilvania de către cele trei armate. De asemenea, vor putea fi văzute şi uniformele din respectiva perioadă. Publicul va putea şi să asiste şi la demonstraţii de mânuire a armelor. Vineri seara vom organiza o paradă în centrul istoric al oraşului, apoi, sâmbătă şi duminică vom fi «în dispozitiv» toată ziua”, a declarat Şerbănescu.
Pe lângă tabăra militară, în Casa Sfatului va fi deschisă o expoziţie dedicată Primului Război Mondial, iar în Piaţa Sfatului vor fi expuse din imagini din timpul „Războiului cel Mare”. Tot în cadrul „Braşov 2016”, Brigada 2 Vânători de Munte va organiza un program pentru elevi, respectiv vizitarea expoziţiei de la Casa Sfatului, apoi organizarea unor excursii de recunoaştere la în teren a monumentelor.
„Prin «Braşov 2016» nu ne dorim un discurs despre învinşi şi învingători. Va fi o abordare europeană, în care se va discuta despre importanţa acestui război, dar şi despre ororile lui”, a  mai spus Nicolae Pepene.

Programul evenimentelor

Vineri, 26 august
- orele 10.00-11.00: Rostirea solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial,  în garnizoana Predeal şi garnizoana Braşov la Monumentul Eroilor din Bartolomeu şi Monumentul Eroilor din Piaţa Unirii.
n ora 19.00, Piaţa Sfatului: Festivitatea de deschidere a Festivalului Internaţional de Reconstituire Istorică Braşov1916.

Sâmbătă 27 august  
- Comuna Fundata, orele 09- 09.30: ceremonie de depunere de coroane şi jerbe de flori la monumentul primului ofiţer român căzut la datorie în Primul Război Mondial, locotenent-colonelul Gheorghe Poenaru – Bordea.  
- Piaţa Unirii din Braşov, orele  11.00 - 11.30: ceremonie de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor Desrobitori de Neam
- Piaţa Sfatului din Braşov, orele 12.00-13.30: ceremonie militară şi religioasă dedicată momentului istoric cu participarea unui detaşament de onoare din Garnizoana Braşov, cu drapel de luptă din cadrul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”; ceremonie de prezentare a grupurilor de reconstituire istorică din cadrul Festivalului Internaţional de Reconstituire Istorică Braşov 1916; deschiderea Expoziţiei Centenarului, Braşov 1916. Intrarea României în Primul Război Mondial, la Casa Sfatului.  
- Piaţa Sfatului din Braşov, tabăra militară, orele 10.00-20.00: Festivalul Internaţional de Reconstituire Istorică Braşov 1916     

Duminică, 28 august  
- Piaţa Sfatului din Braşov, tabăra militară, orele 10.00-18.00: Festivalul Internaţional de Reconstituire Istorică Braşov 1916

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie