Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 15:18

Trimis 4 ani după gratii!

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 29 mai 2017

Sentinţă cu executare în prima instanţă pentru fostul şef al PSD Braşov, Constantin Niţă

Trimis 4 ani după gratii!

Fostul preşedinte al PSD Braşov, Constantin Niţă, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, în procesul în care social democratul braşovean este acuzat că i-a cerut mită omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru facilitarea unui contract cu Primăria Iaşi.  Instanţa a dispus şi confiscarea a 303.000 lei şi menţinerea sechestrului. Din cauţiunea plătită de 150.000 de lei plătită de Niţă pentru a fi cercetat şi judecat în stare de libertate, 18.000 de lei i se vor reţine pentru cheltuielile de judecată, diferenţa urmând a i se restitui. Decizia de vineri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este una definitivă. Fostul ministru poate ataca cu apel decizia în termen de zece zile de la comunicarea minutei.
Pe 9 mai, la ultimul termen al dosarului, procurorii au cerut condamnarea lui Constantin Niţă la o pedeapsă medie, cu executare. Totodată, procurorii au mai cerut confiscarea a 303.000 lei şi 30.000 de euro, dar şi menţinerea sechestrului şi păstrarea cauţiunii de 150.000 de lei. Până în ultima clipă, Niţă şi-a susţinut nevinovăţia, pledând şi la ultimul termen că el nu are „faţă de prost”, ca să pună mâna pe bani în public, într-un hotel.

Proces deschis acum un an
Constantin Niţă a fost trimis în judecată de DNA în iunie 2016, pentru trafic de influenţă, el fiind acuzat că, în cursul anului 2013, i-a solicitat omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia – UTI cu Primăria Iaşi. Potrivit procurorilor DNA, Constantin Niţă ar fi intermediat o întâlnire între Tiberiu Urdăreanu şi fostul primar Gheorghe Nichita, în schimbul unui comision de 5% din valoarea contractului. Banii din comision urmau să-i fie remişi lui Niţă în două forme – parţial în numerar şi parţial printr-un contract de consultanţă fictiv, încheiat cu o persoană de încredere din anturajul fostului ministru. „În consecinţă, la data de 21 iulie 2013, Niţă Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri, în incinta unui restaurant libanez, dintr-un hotel din Bucureşti. De asemenea, la solicitarea lui Niţă Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanţă cu o anumită firmă, la preţul de 5.000 euro + TVA/lună, care a şi fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanţii omului de afaceri au remis firmei indicate de Niţă Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranşe lunare, în perioada mai 2013 – iunie 2014”, mai spun procurorii. Potrivit anchetatorilor, Niţă a primit două tranşe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei, bani folosiţi, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale partidului din care făcea parte.

Niţă trece la acuzaţii publice: „Procurorii au făcut numeroase presiuni asupra martorilor din dosar”
După ce a primit decizia de la judecătorii de la Înalta Curte, printr-un comunicat de presă, Constantin Niţă s-a declarat „total nedpretăţit” şi a anunţat că a atacat sentinţa. „Prin avocatul meu, astăzi, 26 mai, la ora 15.30, deja am atacat această decizie şi voi continua să-mi demonstrez nevinovăţia cu speranţa că justiţia românească îşi va face datoria. În acelaşi timp, mă voi adresa tuturor instituţiilor internaţionale pentru a-mi face dreptate dacă în România nu mai este posibil acest lucru”.
Prin comunicatul transmis vineri, Niţă a precizată că „am parcurs perioada procesului având convingerea că justiţia din România funcţionează şi că îmi va acorda dreptate în faţa încercărilor procurorilor de mă scoate din viaţa publică şi politică. Din păcate, primisem avertizări anterioare că este vorba un dosar politic, că sentinţa era de multă vreme stabilită, iar procesul a fost doar o formalitate. Încă dinaintea retragerii din viaţa publică, produsă la începutul anului 2016, am primit mai multe informaţii că reprezint unul dintre «obiectivele» procurorilor şi că depun toate eforturile pentru a-mi găsi o acuzaţie”.
Ba mai mult, fostul preşedinte al PSD Braşov susţine că „întregul dosar se bazează pe declaraţiile mincinoase ale unui individ cu multe dosare penale şi numeroase denunţuri la activ, Tiberiu Urdăreanu – un instrument al procurorilor de câţiva ani buni. În afara spuselor acestei persoane că mi-ar fi oferit bani, în 2013, pentru a-i prezenta o autoritate publică, pe Gheorghe Nichita, primarul Iaşiului, nu există alte dovezi, de nicio formă (înregistrări audio / video, martori, extrase de cont etc.). În timpul procesului denunţătorul şi-a schimbat povestea declarând că «nu mai ştie câţi bani mi-a dat, când sau de unde îi avea». Mai mult, procurorii au făcut numeroase presiuni asupra martorilor din dosar, atât a celor de la Braşov, cât şi asupra primarului Nichita căruia i s-a cerut «să dea un ministru» ca să scape de alte acuzaţii”.

Ameninţă cu alte dezvăluiri
Prin comunicatul amintit, Constantin Niţă îi acuză pe procurori că „nu s-au străduit să aducă nicio probă concretă, iar din declaraţiile martorilor nu există nicio legătură directă care să justifice acuzaţia de trafic de influenţă care mi se aduce. Dacă până acum am înţeles să respect principiul confidenţialităţii şi să am un anumit comportament, cred că, de acum înainte, opinia publică trebuie să fie corect informată şi de aceea voi reveni cu prezentarea informaţiilor din dosar, extrem de subţire, din toate punctele de vedere”.


 

+2 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie