banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8642 - 17 apr 13:01

Ultimele pregătiri pentru Parada Junilor. Duminică, în zona veche a oraşului vor fi restricţii de circulaţie

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 16 aprilie 2026

Ultimele pregătiri pentru Parada Junilor. Duminică, în zona veche a oraşului vor fi restricţii de circulaţie

Având în vedere că duminică, 19 aprilie, în Braşov va avea loc Parada Junilor, primarul municipiului, George Scripcaru, a invitat în Comisia de circulaţie toate grupurile de juni şi instituţiile implicate, pentru a verifica stadiul pregătirilor pentru acest eveniment. Discuţiile au vizat ultimele detalii legate de planul de mobilitate pregătit de municipalitate şi de restricţiile necesare pentru ca evenimentul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
„Am avut astăzi (miercuri, 15 aprilie – n.r.) o întâlnire cu toate instituţiile implicate în organizarea evenimentului de duminică – Parada Junilor. Este vorba despre Poliţia Rutieră, Poliţia Locală, Jandarmerie, ISU, Salvamont şi Societatea de Transport Public. Am pus la punct toate detaliile organizatorice şi, împreună cu reprezentanţii fiecărei grupări de juni, am reuşit să armonizăm lucrurile astfel încât să ne bucurăm cu toţii de un eveniment, sigur şi bine organizat. Pentru buna desfăşurare a paradei este necesară instituirea unor restricţii de circulaţie. În acest sens, am dispus ca Poliţia Locală, împreună cu Poliţia Rutieră a Municipiului Braşov, să ia măsurile necesare pentru restricţionarea traficului pe traseul Piaţa Unirii – b-dul Eroilor - Pietrele lui Solomon. Fac un apel către toţi deţinătorii de autovehicule din această zonă să elibereze traseul şi să nu parcheze maşinile, indiferent dacă sunt personale sau de serviciu, începând de duminică dimineaţa, ora 6.00. În caz contrar, autoturismele vor fi ridicate de echipele Primăriei. Restricţiile vor fi valabile până duminică, ora 18.00”, a declarat primarul George Scripcaru.
Prezenţi la şedinţă, reprezentanţii grupurilor de juni au explicat ce presupune pregătirea evenimentului „Coborârea Junilor în cetate” sau „Ziua de călări”, dar şi importanţa lui pentru identitatea comunităţii locale. De asemenea, alături de primar, aceştia au făcut un apel la spectatorii care vor fi pe traseul paradei să evite să intre în zona în care aceştia se deplasează călări, pentru a nu se pune pe ei în pericol, dar nici pe junii călare.

RESTRICŢIILE DE CIRCULAŢIE
Ca în fiecare an, pe traseul Paradei Junilor, Piaţa Unirii – str. Mureşenilor – Prefectură – str. Republicii – Piaţa Unirii – Pietrele lui Solomon, duminică, 19 aprilie, se vor introduce următoarele restricţii de circulaţie:
- Începând cu ora 7.30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piaţa Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piaţa Unirii şi str. Podul Creţului până la ora 10.00 şi după ora 14.00;
- Ora 9.30 – va fi blocat accesul auto spre Piaţa Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie (Maternitate); Şirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului şi str. C-tin Lacea vor fi închise;
- Ora 10.30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureşenilor;
- Ora 11.00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;
- Ora 11.00 – va începe coborârea Junilor din Piaţa Unirii;
- Va fi restricţionat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecţia cu strada Luca Arbore şi până spre Piaţa Unirii, în intervalul 9.45 – 11.00, accesul fiind permis doar pentru riverani;
- Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Şchei şi la Pietrele lui Solomon;
- Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poştei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Ţepeş) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poştă - primărie vor fi depozitate maşinile ridicate din celelalte parcări.
Secvenţial, traficul şi accesul în parcări vor fi redeschise pe măsură ce coloanele de juni vor parcurge traseul paradei.

+5 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie