Ultimul armurier tradiţional din Moldova a lucrat în „Steagul Roşu“

Dumitru Cojocaru (foto) s-a născut în anul 1930, în localitatea Ulma, din Bucovina de Nord, care acum se află pe teritoriul Ucrainei. Pasiunea pentru prelucrarea fierului a moştenit-o din familie. Tatăl său lucra într-o fabrică de prelucrat metalul, iar bunicul său era pădurar. De la acesta a învăţat cum să ţină o puşcă în mână, cum să hăituiască vânatul şi cum să ţintească. A muncit de tânăr în industria armamentului şi la fierărie. A fost luat în armată în 1948 şi imediat i-a fost remarcat talentul de armurier, desfăcând şi refăcând orice fel de armă, cu precizia unei maşini. A fost numit maistru armurier la numai 22 de ani, primind calificare de la nemţi, de la ruşi şi de la comunişti. Nea Mitică a lucrat apoi în uzina „Steagul Roşu“ din Braşov ca fierar, dar şi ca armurier, fiind preferat în special de liderii comunişti, care aveau ca pasiune vânătoarea, iar faima lui a ajuns până la Ceauşescu. „A vrut un lot de cuţite de probă de la mai mulţi armurieri. M-a ales pe mine. În timp, i-am făcut cinci cuţite de vânătoare. Erau cuţite de diferite dimensiuni, pentru diferite tipuri de vânat. Nu dorea mânere cu încrustaţii din pietre preţioase sau mai ştiu eu ce. Pe mâner făceam doar motive vânătoreşti“, povesteşte pentru adevarul.ro bătrânul ajuns acum la 84 de ani. Dumitru Cojocaru a lucrat până în 1970 la Uzina „Steagul Roşu“, iar apoi s-a întors la acasă, unde, până astăzi, a făcut cuţite şi a reparat puşti. Nea Mitică, locuieşte la Cătămărăşti, la şapte kilometri de Botoşani şi este ultimul armurier tradiţional din Moldova şi un adevărat mentor pentru generaţii întregi de vânători, care l-au poreclit „Uliul“. Din câteva bucăţi de metal, chiar şi din burlane, reuşeşte să facă o puşcă funcţională. Nu ştie carte, dar este un geniu al acestui meşteşug. Nea Mitică, spun vecinii, a fost căutat de vânători din toată România, ba chiar şi din străinătate, pentru a le împărtăşi din secretele vânătorii. Toţi veneau la „Uliul“ ca să le repare puştile, să le confecţioneze cuţite de vânătoare şi să le mai dea câteva sfaturi. Armurierul botoşănean este cu atât mai căutat, cu cât reuşeşte să facă orice fel de piesă pentru puşti sau pistoale în mica lui forjă. Le făureşte tradiţional cu ciocanul, cleştii şi cu tot felul de instrumente cunoscute doar de el şi folosite de generaţii întregi

 

Arme pentru nemţi şi pentru ruşi

Nici nu mai ştie de când s-a apucat, însă a învăţat meserie de la soldaţii germani, cei care, de altfel, i-au şi descoperit talentul. „Cred că nici 13 ani nu aveam când m-au luat nemţii în fabrică. Acolo am învăţat totul din mers, uitându-mă şi băgând la cap. Cine avea talent o scotea la capăt, cine nu avea se ducea în altă parte. Eu am avut talent şi făceam de toate: sudam, reparam arme. Nu-ţi dădea nimeni schiţe. Îţi arăta şi apoi tu făceai. Şi cum mie îmi plăceau de la bunicu’ armele, am învăţat. Am făcut de toate la nemţi: mitraliere, pistoale, orice“, a mai explicat bătrânul pentru sursa citată. A urmat „instructajul“ la ruşi. Nemţii s-au retras, îşi aduce aminte nea Mitică, şi au venit ruşii. Cum era foarte priceput, nu a contat că a lucrat şi pentru armata germană. Şi sovieticii l-au pus să facă arme. „Pe mine nu mă interesa că erau ruşi sau nemţi. Important era să am de lucru, să avem ce mânca, pentru că războiul era greu. Am învăţat şi cum se fac armele ruseşti. De carte, nu am avut timp, dar armele le-am învăţat pe de rost“, mărturiseşte nea Mitică. 

 

Foto: adevarul.ro