Curs BNR

1 EUR = 4.9758 RON

1 USD = 4.6712 RON

1 GBP = 5.7677 RON

1 XAU = 354.4765 RON

1 AED = 1.2719 RON

1 AUD = 3.0068 RON

1 BGN = 2.5441 RON

1 BRL = 0.8970 RON

1 CAD = 3.4040 RON

1 CHF = 5.1247 RON

1 CNY = 0.6449 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2603 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0182 RON

1 KRW = 0.3387 RON

1 MDL = 0.2597 RON

1 MXN = 0.2740 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7592 RON

1 PLN = 1.1519 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1433 RON

1 UAH = 0.1174 RON

1 XDR = 6.1419 RON

1 ZAR = 0.2447 RON

Editia 8169 - 24 apr 05:18

Ultimul preaviz. Lista maşinilor ce vor fi confiscate a fost făcută publică

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 27 noiembrie 2017

Proprietarii mai au o singură şansă să şi le ridice singuri de pe străzi, 10 zile de la notificarea Poliţiei Locale. Ulterior, taxa de recuperare va fi de 821 de lei, iar dacă nu o achită nimeni, maşina ajunge la fier vechi

Ultimul preaviz. Lista maşinilor ce vor fi confiscate a fost făcută publică

Viceprimarul Barabas Laszlo a anunţat că Primăria împreună cu Poliţia Locală Braşov a început procedura de ridicare a maşinilor abandonate. „Din cele 180 de autoturisme identificate până în prezent de Poliţia Locală, pentru 23 s-a făcut procedura de somare prin afişare, iar 10 dintre proprietari şi le-au ridicat de pe domeniul public. În următoarele zile vom finaliza această procedură, iar în paralel vom continua identificarea celorlalte maşini abandonate. Obiectivul nostru este ca, până la finele anului, aceste maşini să nu mai fie pe domeniul public. Facem un apel către toţi cei aflaţi în această situaţie să îşi ridice maşinile pentru a nu fi puşi în situaţia să plătească 821 de lei pentru recuperarea lor”, a declarat Barabas.

Tractorul, Bartolomeu şi Noua, cartierele cu cele mai mari probleme. Câte 10 maşini abandonate pe aceeaşi stradă
Edilii au dat publicităţii şi lista celor 180 de maşini abandonate şi care urmează să fie confiscate şi să ajungă la fier vechi dacă proprietarii nu şi le ridică singuri de pe străzi în termen de 10 zile de la notificarea Poliţiei Locale sau, ulterior, de la garajul RAT de pe strada Jepilor, unde vor achita o taxă de 821 de lei. În conformitate lista făcută publică de Primărie, în unele cartiere sunt chiar mari probleme în acest sens, cum ar fi Tractorul, Bartolomeu şi Noua.  
Lista maşinilor abandonate a fost publicată pe site-ul Primăriei Braşov şi a fost afişată la avizierul instituţiei. Conform listei, pe strada Octavian Goga din cartierul Tractorul au fost găsite 10 maşini abandonate. De altfel, în acelaşi cartier au mai fost identificate „epave” şi pe alte străzi, printre care General Mociulschi, Independenţei, 1 Decembrie 1918.
Pe strada Lânii din cartierul Bartolomeu au fost găsite 5 maşini abandonate, câte două în dreptul imobilelor de la numerele 50 şi 53, iar în cartierul Noua, doar pe o singură stradă, Nucului, la nr. 51, au fost descoperite cinci rable.
O altă stradă a „maşinilor abandonate” este Avram Iancu, arteră pe care au fost  identificate 7 epave.

Cum se stabileşte că o maşină este abandonată
Conform reprezentanţilor Poliţiei Locale Braşov, o maşină este declarată abandonată dacă nu este „mişcată” timp de un an. Abandonarea maşinii va fi constatată în prezenţa a  doi martori, care semnează procesul-verbal de constatare, întocmit de agenţii Poliţiei Locale. De asemenea, înainte de a se pregăti acest document, poliţiştii vor verifica şi starea maşinii, dacă este ruginită, dacă mai are toate geamurile sau cauciucurile.  
Cetăţenii care doresc să semnaleze cazuri de maşini abandonate, o pot face la Dispeceratul Poliţiei Locale 0268-954, dar şi la Primăria Braşov.

Ce trebuie să ştie proprietarii
- În maxim 10 zile de la afişarea pe maşină a somaţiei proprietarul trebuie să îşi ridice vehiculul de pe domeniul public;
- În cazul în care proprietarul este identificat, termenul pe care îl are la dispoziţie pentru a-şi ridica maşina de pe domeniul public este de 5 zile de la comunicarea somaţiei. Refuzul proprietarului de a-şi ridica autovehiculul de pe domeniul public constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă  de la 1.000 la 2.000 de lei, conform Legii nr. 421/2002 cu modificările şi completările ulterioare;
- Maşinile ridicate de pe domeniul public sunt transportate la garajul RAT din cartierul Valea Cetăţii, pe str. Jepilor;
- Pentru a îşi recupera maşina, proprietarul trebuie să solicite Primăriei Braşov restituirea autovehiculului şi să plătească contravaloarea serviciilor de ridicare, transport şi depozitare, respectiv 821 de lei, şi să facă dovada achitării tuturor taxelor şi impozitelor prevăzute de lege;
- După trecerea termenului de 30 de zile de la data anunţului în presă, vehiculul trece în proprietatea privată a Municipalităţii;
- Valorificarea autovehiculelor fără stăpân se face prin vânzare sau prin valorificarea la o unitate de colectare şi valorificare a deşeurilor.

Locaţie depozitare maşini abandonate

+7 -0

Comentarii

rammstein

2017-11-27 15:46:02


oare ce zice CONSTITUTIA ??...AUD??...ce zice ba trogloditilor art.44 alineatul 4 ??...Constituția României... Art. 44 – Dreptul de proprietate privată, -(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.!!!!!!!!!!!!!... --oare casa in care tariesti nu-i bun ?? ..sau masina ??.... dupa voi si locuintele vor putea fi confiscate ??...nu sunt si ele pe spatul intravilan??...nu se palatesc taxe si impozite pe case ??... PREGATITI-VA BA DE PROCESE PENALE !!!....

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie