Un guvern pe „pilot automat”

Va rămâne, probabil, memorabilă secvenţa în care Dragnea şi Tăriceanu, ca doi părinţi fericiţi, îşi conduc la început de an şcolar odrasla emoţionată spre sala de clasă, dându-i un ultim sărut de încurajare pe frunte...
Cam aşa e văzut Sorin Grindeanu. Ca un elev care dă pentru prima dată piept cu instituţia în care ar putea - teoretic - să ajungă până în clasa a patra. Desigur, părintele Dragnea s-ar fi sacrificat el însuşi, dacă nu l-ar fi împiedicat o lege nedreaptă pe care abia acum încearcă avocatul (poporului) Ciorbea să o facă de râsul lumii juridice.
Nu mă pot opri să nu fac o paralelă cu intrarea în „pâine” a predecesorului lui Grindeanu: Cioloş era „băiat mare”, absolvise chiar liceul pe la Bruxelles, aşa încât „părintele” Iohannis nu era deloc îngrijorat când i s-a alăturat în prima şedinţă de guvern tehnocrat. Iar însuşi termenul de „tehnocrat” părea să fie, atunci, o garanţie a succesului adevăratului „guvern al meu”. Chiar dacă majoritatea miniştrilor fuseseră aduşi cu arcanul dintre oamenii cu care Cioloş mai lucrase prin capitala Uniunii, sau de la Bucureşti, amici din precedentul său mandat agricol. Or aici mi se pare că găsim prima similitudine dintre cele două executive: Dragnea a venit şi el cu o oaste de strânsură în care predomină foşti colaboratori de la judeţe sau oameni de încredere din anturajul politic. Cu câteva excepţii - Meleşcanu, Shhaideh, Dan, Vasilescu, Vulpescu, Daea - majoritatea sunt complet lipsiţi de experienţă administrativă la vârf. Iar dacă Iordache şi Ştefan compensează prin prelungitele stagii din legislativ, despre ceilalţi nu se poate spune mare lucru. La audieri am asistat la momente cel puţin la fel de penibile ca cele de la precedentele, chiar dacă nu s-au reeditat show-uri din categoria Gusseth( în schimb paleta umoristică a fost susţinută cu talent de premierul lui Băsescu, Tolomac). Mai mult chiar, unii dintre candidaţi au lăsat impresia că au fost luaţi cu forţa de pe la treburile lor fără nici o legătură cu viitoarele îndatoriri şi aduşi ca să nu se intre în teren în formaţie incompletă.
Dacă Ponta a devenit preşedinte şi premier cu sprijinul „cupolei” baronilor politici judeţeni, de ale căror cereri a fost nevoit să ţină cont în permanenţă, Dragnea a plecat de pe poziţia liderului absolut, care a salvat partidul de la disoluţie şi l-a condus spre cele mai înalte culmi electorale, care decide discreţionar, fără să ţină cont de părerile celorlalţi. Aşa încât şi-a permis ca alături de o colaboratoare devotată şi competentă ca Shhaideh să introducă în structură şi un personaj de o modestie desăvârşită precum Radu, al cărei unic merit este de a se fi aflat în siajul său încă de la originile judeţene. Dealtfel cred că acesta este termenul definitoriu: dacă guvernul Cioloş a fost unul cu pretenţii tehnocrate, guvernul Dragnea este unul de anvergură judeţeană - potrivindu-se aproape straniu cu anvergura prezidenţială. Incepând cu premierul de facto si continuând cu mulţimea de no name din liniile a doua şi a treia, al căror unic merit este de a se fi aflat în „inelul”(vorba lui Geoană) de interese al preşedintelui de partid.
Opoziţia guralivă şi neputincioasă îi reproşează de zor lui Dragnea  tocmai acest lucru: că a pus în funcţii oameni de încredere, chiar dacă lipsiţi de competenţe. Se fac că uită principiul de bază al leadershipului de partid: divide et impera! Distribuie fracţiuni de putere la cât mai mulţi, ca să nu poată fi coagulate nuclee de rezistenţă. Şi creşterea numărului de portofolii se înscrie în această filosofie: Nastase nu a avut decât de pătimit de pe urma puterilor (şi competenţelor)  depline acordate lui DIP şi Mitrea. Or Dragnea nu vrea să păţească ce au păţit Năstase şi Ponta. Vrea ca la vârf lucrurile să fie cât se poate de clare.
In condiţiile acestea se pune întrebarea: ce şanse are un astfel de guvern să performeze? Să nu repete experimentul tehnocrat? Cred că primul  (şi, deocamdată, unicul) argument este că spre deosebire de acela, acesta are o foaie de drum clară, pe care comandantul suprem o ştie - vorba lui Iohannis - din scoarţă în scoarţă şi din care servanţii nu trebuie decât să bifeze etapele parcurse, fără a mai irosi timp şi energie cu idei proprii. Guvernul Grindeanu este pus pe pilot automat, iar din turnul de control veghează comandantul suprem.