Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6500 RON

1 GBP = 5.8180 RON

1 XAU = 344.1075 RON

1 AED = 1.2660 RON

1 AUD = 3.0368 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8953 RON

1 CAD = 3.3893 RON

1 CHF = 5.0964 RON

1 CNY = 0.6422 RON

1 CZK = 0.1980 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2774 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9944 RON

1 KRW = 0.3380 RON

1 MDL = 0.2617 RON

1 MXN = 0.2743 RON

1 NOK = 0.4198 RON

1 NZD = 2.7572 RON

1 PLN = 1.1482 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4254 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1175 RON

1 XDR = 6.1277 RON

1 ZAR = 0.2497 RON

Editia 8174 - 02 mai 04:17

Un medic de la Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, „prins la mijloc” într-o dispută politică

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 31 iulie 2020

Mariana Câju, aflată în cursa electorală, a ieşit public „să salveze viaţa” unui medic cu dizabilităţi care nu se poate echipa singur. Doctorul în cauză: „Nu trebuie să îmi salveze cineva viaţa. (...) Cred că cineva are ceva cu mine. Eu chiar aş vrea să rămân la Braşov”

Un medic de la Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, „prins la mijloc” într-o dispută politică

Foto: Imaginile prezentate drept acuzaţie de candidatul Mariana Câju, despre care directorul unităţii acuzate arată că au fost făcute în zonă de şantier.

Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie din Braşov a fost ieri în centrul atenţiei, după ce preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal Făgăraş, Mariana Câju, a transmis un comunicat de presă în care a reclamat  igiena precară din spitalul braşovean.
„Tot la Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie din Braşov se fac ture de câte 7 zile în care tot personalul medical care intră la pacienţii infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 sunt izolaţi în spital.  Acestea sunt condiţiile de igienă pe care le au medicii şi personalul medical care ies din turele de COVID-19. Acesta este duşul pe care îl folosesc cele 30 de persoane pe zi, persoane care îngrijesc bolnavii infectaţi cu virusul SARS-COV-2”,  a declarat Câju, prezentând nişte poze (despre care directorul unităţii acuzate arată că au fost făcute în zonă de şantier).

Atentate şi vinovatul de serviciu
Totodată, prin acest comunicat ea i-a solicitat preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, care are în subordine şi acest spital, „să conştientizeze dezastrul la care a ajuns sistemul de sănătate judeţean, reprezentat în majoritate de spitalele aflate în subordinea sa, şi să oprească acest atentat la viaţa cetăţenilor judeţului Braşov pentru că, din cauza conducerii deficitare a sănătăţii din Braşov, este singurul vinovat de situaţia grea în care se află Judeţul Braşov în această criză pandemică”.
De asemenea, Mariana Câju a precizat că „în urmă cu o săptămână a fost detaşat de către DSP încă un medic infecţionist de la Spitalul Municipal Făgăraş. Medicii de la Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie Braşov mi-au solicitat, în calitatea mea de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal Făgăraş, să fac toate demersurile pentru a salva această persoană prin întoarcerea ei la Spitalul Municipal Făgăraş. Acest medic detaşat, având un handicap la nivelul membrelor, nu poate respecta condiţiile impuse pentru echiparea şi dezechiparea necesară tratării cazurilor COVID-19 şi prezintă un risc maxim de infectare, punându-i-se viaţa în pericol.  Solicit conducerii DSP să ia măsuri urgente în vederea detaşării unui alt medic infecţionist la Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie Braşov şi retrimiterea medicului cu handicap la nivelul membrelor la spitalul unde îşi desfăşoară activitatea, salvându-i-se astfel viaţa”.

O conductă fisurată, cauza aspectului încăperii în care sunt duşurile
De cealaltă parte, referitor la problema încăperii în care sunt duşurile, managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie, Nicuşor Bîgiu, a declarat că „acolo se fac acum nişte reparaţii, care vor fi gata vineri. „S-a fisurat o conductă de apă şi erau infiltraţii, astfel că a fost nevoie de această intervenţie. Este a doua lucrare pe care o facem în perioada pandemiei. Am mai avut astfel de reparaţii, pentru că reţeaua este destul de veche. Data trecută, pentru a se putea repara, intervenţia s-a făcut pe geam”.

„Viaţa mea nu este pusă în pericol în nici un fel”
În ceea ce priveşte situaţia medicului la care a făcut referire Mariana Câju, managerului Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov a declarat că „face gărzi şi la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov şi este un medic foarte bun. Dacă este cazul, o ajută şi colegii. Mi-a fost studentă şi este un medic foarte bun”.
De altfel, şi medicul în cauză, dr. Fekete Iudith, a declarat că „viaţa mea nu este pusă în pericol în nici un fel. Începând din luna ianuarie fac gărzi şi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase. Acum fac «gărzi COVID» şi la «Infecţioase», dar şi la «Neurologie» şi nu am nici o problemă. Nu trebuie să îmi salveze cineva viaţa. Acum, nu ştiu, cred că cineva are ceva cu mine. Eu chiar aş vrea să rămân la Braşov”.

Politica ca o bârfă, al treilea episod
Reamintim că Mariana Câju este candidat independent pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov. Aceasta este a treia ieşire a acesteia, după momentul „spitalul meu” şi „noi nu primim braşoveni cu Covid la Făgăraş”, urmat de episodul „toţi primarii PNL din Făgăraş pe mine mă susţin”. Şi atunci, şi acum, de atenţia ei are parte exclusiv preşedintele CJ Adrian Veştea.
De fiecare dată însă când a vorbit în numele cuiva, au apărut apoi declaraţiile acestora, care, ca şi în cazul de azi, arată cu totul altceva.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie