Un nume de coşmar: „Dumbrava minunată”

Cartea lui Mihail Sadoveanu, „Dumbrava minunată” şi filmul făcut după aceasta ne-au creat o imagine idilică după această denumire. Pentru unii copii, însă, „Dumbrava minunată” este cel mai negru coşmar, din care unii nu reuşesc nici acum să se trezească cu adevărat. Nici acum casele de copii nu reuşesc să facă o treabă prea bună pentru micuţii abandonaţi, însă ce se întâmpla cu ceva ani în urmă este de neînchipuit.

Asistent social la Koln
O dată în plus, realitatea ne arată că adopţiile le-au oferit o şansă adevărată copiilor abandonaţi din România. Găsirea unei familii pentru un micuţ îi dă acestuia ocazia să crească într-un mediu normal şi sănătos şi chiar să poată ajunge un adult de succes. Mădălina a avut şansa ca, în urmă cu 21 de ani, să fie adoptată de o familie din Bolzano, Italia, împreună cu un băieţel, Kalo, care avea să devină, astfel, fratele ei. Între timp, Kalo este student în oraşul în care a crescut, în nordul Italiei. În schimb, Mădălina a ajuns la Koln (părinţii fiind de origine germană, aşa cum sunt multe familii în zona de graniţă a Italiei cu Austria şi Elveţia), iar aici are deja o carieră de succes ca asistent social.

Mama i-a spus că... nu-şi mai aminteşte nimic
Copilul care a suferit crunt în România până la 6 ani a ajuns să îi îngrijească pe germanii care au nevoie de servicii sociale şi să o facă atât de bine, încât o televiziune din metropola germană s-a oferit să o însoţească pe Mădălina la Braşov pentru ca aceasta să afle cât mai multe despre familia sa, despre locul în care a copilărit, despre cei pe care i-a cunoscut în primii 6 ani din viaţă. În urmă cu 5 luni, Mădălina a ajuns cu jurnaliştii germani la Făgăraş, însă mama sa i-a spus că nu îşi aminteşte nimic despre copilul pe care l-a abandonat în maternitate, la naştere. „După 27 de ani de la abandon, Mădălina a dorit să-şi cunoască mama biologică, fraţii şi surorile, orfelinatul în care „i-a fost îngropată copilăria” timp de şase ani... 
Cu ajutorul unui post de televiziune germană a reuşit să ajungă la Făgăraş, la adresa mamei biologice, pe care a descoperit-o în Sentinţa de adopţie. Mare lucru nu a aflat de la mama ei, deoarece aceasta nu-şi mai amintea nimic despre ea, de când a abandonat-o în Maternitatea din Făgăraş, cu 27 de ani în urmă...”, povesteşte Azota Popescu, preşedintele Asociaţiei Catharsis Braşov.

„Dopaţi cu pastile pentru a se cuminţi (...), condamnaţi la pieire de cei care le-au dat viaţă...”
Dezamăgită de faptul că persoana care i-a dat viaţă nici măcar nu-şi aminteşte de ea, Mădălina s-a întors în Germania şi a început căutarea fraţilor ei. Aşa a reuşit să-şi găsească o soră, care i-a dezvăluit adresa orfelinatului în care a crescut şi a adus-o la Asociaţia Catharsis.
„A plâns Mădălina, copleşită de emoţie şi triste amintiri, când a ajuns în faţa Centrului de plasament «Dumbrava Minunată», Braşov, strada Bicazului nr. 4. A atins cu nostalgie lacătul porţilor închise, gardul de sârmă ruginită, caldarâmul care-i fugea de sub picioare, amintirile negre despre bătăile cu lingura peste cap, când nu mâncau, pentru că nu le plăcea mâncarea, cu mătura peste picioare când făceau năzdrăvănii, cum erau dopaţi cu pastile pentru a se cuminţi, cum stăteau pe oliţă unul lângă altul, cei peste 45 de copii, condamnaţi la pieire de cei care le-au dat viaţă...”, mai spune Azota Popescu.

Braşov, Bicazului nr. 4. „S-a bucurat când a văzut cu ochii ei porţile închise”
După ce a stat mai multe minute în faţa locului care pentru ea reprezintă iadul pe pământ, tânăra a reuşit să se împace cu trecutul ei şi să plece fericită, gândindu-se că măcar alţi copii nu vor mai fi nevoiţi să treacă prin coşmarul prin care a trecut ea. „S-a bucurat Mădălina când a văzut cu ochii ei porţile închise şi paragina în care a ajuns grădiniţa specială de pe Bicazului, ulterior numită Dumbrava Minunată, deşi, şi-ar fi meritat numele de Orfelinatul Groazei”, a încheiat Azota Popescu.

„Acolo am cunoscut umilinţa”
Pe lângă povestea fetei, impresionante sunt comentariile adăugate fotografiilor de la fostul centru. „Casa de copii, în care copilăria multor copii abandonaţi a fost strivită şi îngropată, este acum o tristă amintire”, „Acolo am cunoscut umilinţa”, „Acolo, timp de şase ani, am văzut copii furând felii de pâine şi primind lovituri peste mâini, până când le cădea pâinea din mână”, „Aş vrea să uit... aş vrea să rup legătura cu trecutul, dar amintirile nu mă lasă... Ce bine că această casă de copii a fost închisă!”, „Mă bucur că această casă de copii este abandonată... Aşa arată şi sufletul unui copil abandonat de cei care i-au dat viaţă”, „Casa de copii închide suflete... deschide răni, rănile din casa de copii nu se mai pot vindeca” sau „Închideţi casele de copii! Fiecare copil merită să trăiască într-o familie”, sunt câteva dintre comentarii, după care vine şi unul optimist: „Astăzi m-am împăcat cu trecutul meu nefericit”! „Te salut, copilărie, cu durerea ta, cu tot” a fost mesajul scris la plecare, urmat de cea mai tristă alăturare de termeni: „Infernul copilăriei mele poartă numele de Dumbrava Minunată”.

Foto: DUPĂ  21 DE ANI. Mădălina s-a întors la Braşov, la „infernul copilăriei mele”, Dumbrava Minunată. Copilul care a suferit crunt în România a ajuns să îi îngrijească pe germanii care au nevoie de servicii sociale şi să o facă atât de bine, încât o televiziune din Koln a vrut să-i afle povestea.

Foto: Mădălina, pe când avea 6 ani, şi noua ei familie pe care a primit-o în Bolzano, Italia.