Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 18:09

Universitatea „Transilvania” se laudă cu o rată de angajare a absolvenţilor de 80%

Autor: Adina CHIRVASĂ

Publicat la 11 iulie 2018

Pentru 45,4%, majoritatea de la Sociologie, Drept și Litere, nu există legătură între facultatea absolvită şi jobul în care activează. Construcții, Mate-Info și Medicină - facultăți pe care sigur nu le face degeaba.

Universitatea „Transilvania” se laudă cu o rată de angajare a absolvenţilor de 80%

La Universitatea „Transilvania” sunt 105 programe de licenţă, 73 de masterat şi 18 de doctorat. În acest an, la licenţă a fost deschis un nou program - Media Digitală, iar la Masterat, Ingineria Mecanică are un nou program. În acelaşi timp, trei program, unul de la licenţă şi două de la masterat sunt desfiinţate şi înlocuite cu altele cerute de piaţa forţei de muncă. Potrivit rectorului Universităţii „Transilvania”, Ioan Vasile Abrudan, rata de angajabilitate a absolvenţilor instituţiei de învăţământ superior este de peste 80%, pe Universitate, lucru evidenţiat în Raportul privind traseul ocupaţional al absolvenţilor.
Raportul a fost întocmit anul trecut, perioada de completare a chestionarelor fiind noiembrie 2017, iar perioada de prelucrare a datelor decembrie 2017. Chestionarele au fost completate de 3.892 de absolvenţi, la momentul ridicării diplomei de studii, de regulă, la un an de la absolvire, însă, dintre cei 3.892 de absolvenţi, cei mai mulţi – 1.819 sunt din promoţia care a terminat în 2016, fie studiile de licenţă, fie studii de masterat. Astfel, studiul se bazează pe răspunsurile lor.
În ceea ce priveşte gradul de angajabilitate al celor care au terminat în 2016 studiile, 1.419 (78%) sunt angajaţi, iar 52 (2,9%) au propria afacere. În procente, asta înseamnă 80,9% dintre absolvenţi, care sunt ocupaţi. Alţi 117 absolvenţi sunt inactivi, iar 117 sunt şomeri.

Mai mult de 50% s-au angajat încă din timpul facultăţii
În ceea ce priveşte tipul de contract al angajaţilor din promoţia 2016, 1.136 sunt cu contract pe perioadă nedeterminată (62,5%). Raportul mai arată şi că mai mult de 50% dintre absolvenţi s-au angajat încă din timpul facultăţii (821). Alţi 326 de absolvenţi şi-au găsit un job în mai puţin de 6 luni de la finalizarea studiilor. Totodată, 528 au avut, de la absolvire până la momentul completării chestionarului, un singur loc de muncă. Alţi 410 au avut două joburi, iar 232 – 3 joburi. Sunt şi 68 de absolvenţi care au afirmat că au avut 5 sau mai multe locuri de muncă.

70% la privat, 80% n-ar vrea să emigreze
Tot din raport reiese că 54,6% dintre absolvenţi spun că jobul lor are legătură cu studiile pe care le-au încheiat. Concret, s-au angajat într-un domeniu concordant cu studiile absolvite. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt de la Facultăţile de Construcţii (93,5%), Matematică - Informatică (85,6%) şi Medicină (75%).
Alţi 45,4% absolvenţi au afirmat că nu există legătură între facultatea absolvită şi jobul în care activează. În această situaţie sunt candidaţi de la Facultăţile de Sociologie şi Comunicare (28%), Drept (28,3%), Litere (35,6%) şi Educaţie Fizică şi Sporturi Montane (38.8%).
Potrivit aceluiaşi raport, absolvenţii de la Universitatea „Transilvania” Braşov se angajează, în proporţie de peste 70%, în instituţii private. Totodată, raportul arată că peste 80% dintre absolvenţi vor să continue să lucreze în ţară.
 

+0 -2

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie