Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 05:03

Unul salvat, altul de negăsit

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 23 martie 2015

Pompierii braşoveni au scos joi noapte un pescar din apele Oltului, la un pas să intre în şoc hipotermic. Camaradul acestuia însă nu a putut fi găsit, iar şansele ca el să fie în viaţă sunt aproape de zero.

Unul salvat, altul de negăsit
Un bărbat a fost salvat de pompieri şi altul este posibil să se fi înecat în Olt, după ce au fost la pescuit în noaptea de 19 spre 20 martie. Echipajul ISU l-a găsit pe unul dintre pescari aproape în şoc termic iar acesta le-a spus că a fost împreună cu un prieten despre care crede că s-a înecat.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost alertat în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1.00, de către un bărbat aproape degerat, care spunea că se află la pescuit şi este aproape să îngheţe. Pescarul rămăsese pe o insuliţă aflată pe un canal care leagă râul Olt de lacurile care se află între localităţile braşovene Dridif şi Beclean. „Am demarat imediat căutările. Una dintre persoane a fost găsită pe o bucată de pământ mai ridicată. Din fericire, s-a intervenit la timp astfel încât bărbatul de 40 de ani a fost salvat. Din relatările persoanei salvate, acesta se afla în barcă cu un alt bărbat, care a dispărut”, a declarat căpitanul Ciprian Sfreja (foto), purtător de cuvânt ISU Braşov. Bărbatul găsit de echipajul SMURD era la un pas să intre în şoc hipotermic.
Celălalt pescar, care s-a aflat iniţial pe aceeaşi insuliţă cu bărbatul găsit de ISU, nu a fost găsit. Pompierii spun că este foarte dificil de descoperit cadavrul, în cazul în care acesta s-a înecat, deoarece curenţii de pe Olt sunt foarte puternici iar apa are o adâncime mare. „Am demarat căutările în apele râului Olt şi în canalul care face legătura între Olt şi lacurile de pescuit. Până în momentul de faţă nu s-a găsit persoana respectivă şi o să facem tot posibilul să o găsim”, a mai spus Sfreja. Angajaţii ISU au reuşit să găsească barca în care se aflau cei doi, la un kilometru aval de locul în care a fost găsit primul dintre bărbaţi, însă nu au dat de al doilea pescar. Căutările vor fi continuate până când se va afla ce s-a întâmplat cu dispărutul.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie