Valuta-forte a politicii: traficul de influenţă

Nu îmi mai pun problema dacă valul de dosare aruncat pe piaţă de DNA a fost sau nu premeditat să se producă în această perioadă. Faţă de ceea ce conţin aceste dosare, nu mai are practic importanţă. Ba, chiar, este bine că mai luminează poporul inocent asupra metodelor cu care cei aleşi de el să fie liderii drumului spre prosperitate şi democraţie îşi sporesc propria bunăstare în numele celor mulţi.

Venite într-un soi de avalanşă ce tinde să antreneze totul în avântul său distractiv, dosarele MICROSOFT, Căncescu, RETROCEDAREA şi cauzele aferente dezvăluie principiul de fond după care funcţionează lumea politicii şi afacerilor în România cea membră a Uniunii Europene de mai bine de cei şapte ani de bună creştere: traficul de influenţă! Este moneda curentă a tuturor tranzacţiilor: cele pentru obţinerea de contracte cu statul, pentru plasarea clienţilor sau a membrilor de familie în funcţii bine plătite, pentru rezolvarea unor situaţii juridice paralele cu legea, pentru avantaje în competiţia politică şi aşa mai departe. Stenogramele din dosare pun în evidenţă mecanismele rudimentare ale acestor operaţiuni din categoria „îmi dai, îţi dau”. Ce principii, ce demnitate, ce interes naţional – toate cad sub suflul nemilos al interesului personal.

Faptul că în această serie predomină reprezentanţii unui anumit partid nu este nici întâmplător şi nici specific. Traficul de influenţă este transpartinic. O dovedeşte afacerea Microsoft în care ştafeta şpăgii a trecut, în mod natural, de la un partid la altul, fără oprelişti de ordin ideologic. O dovedeşte chiar modul în care acţiona Viorel Hrebenciuc, marele aranjor, care găsea întotdeauna interlocutori pentru orice şi în oricare dintre partide.

Problema pe care şi-o pun decidenţii politici ai momentului este în ce măsură această avalanşă de anchete poate influenţa şansele competitorilor la funcţia de preşedinte.

Părerea mea este că în nici un fel. Asistăm la o competiţie tristă, în care nimeni nu străluceşte (unii nici măcar nu luminează) şi în care favoritul pare să-şi păstreze handicapul faţă de urmăritori, indiferent ce s-ar întâmpla. Un Johannis tot mai şers şi mai lipsit de vervă şi imaginaţie este bun de pus în vitrină şi de meditat că ce bine ar fi fost dacă... Cuplul comic-fantezist Udrea-Macovei ne amuză cu fiţele lor, una promiţând o veritabilă lovitură de stat în maniera Pygmalionului său (dizolv Parlamentul şi pun eu alt premier!), iar alta făcându-se de râs prin tot soiul de excentricităţi care-i exhibă lipsa de har şi de carismă, Tăriceanu şi Meleşcanu sunt doi cetăţeni modeşti şi în banca lor în timp ce restul nu reuşesc să se facă văzuţi din mulţime.

Singura sclipire de interes vine de la interceptarea lui Dumitru Iliescu, în convorbirea sa cu Viorel Hrebenciuc, care relatează că ofiţerul de la DNA a văzut cu ochii lui dosare de urmărire pe care erau înscrise numele a două persoane. Nu vă spunem cine: e secret, deocamdată. Probabil că le vine rândul după alegeri.