Vânare de Dragnea

Probabil că peştii pe care-i agaţă în undiţa sa când iese în Atlantic, la pescuit, habar n-au că, la rândul său, Liviu Dragnea este prada preferată a unor instituţii şi persoane din habitatul său natal care abia aşteaptă ca să-l expună în vitrina cu trofee. Pentru că ceva de genul acesta se întâmplă cu preşedintele PSD. Victoria sa în alegeri a supărat mulţi adversari şi chiar aliaţi. Poate că mai mulţi aliaţi decât adversari. Unul dintre ei care au făcut cea mai mare paradă de frăţia lor, este pur şi simplu nemângâiat şi-şi varsă veninul, pe net sau la televizor, oridecâteori are ocazia.
Este exact cel care l-a împins, poate dincolo de limită, în campania care viza anihilarea principalului său adversar – fostul preşedinte Băsescu. N-aş băga mâna în foc că anchetarea lui Dragnea pentru “fraudarea” Referendumului nu s-a bucurat de suportul tacit al lui Ponta, care în felul acesta s-a văzut decuplat de cel care îi ameninţa poziţia. În orice caz, condamnarea cu suspendare a tovarăşului de drum l-a făcut să privească viitorul său cu mai multă linişte. Nu suficientă, pentru că a venit episodul “Colectiv” care l-a forţat să părăsească puterea exact când avea mai multă nevoie de ea după eşecul electoral de la prezidenţiale.
Acesta a fost momentul rupturii definitive a celor doi şi el nu a venit de la Dragnea, ci de la Ponta, care a încercat mişeleşte să-l excludă de la succesiune, impunând-o pe Rovana Plumb pe care era sigur că va putea să o călărească politic. Reflexele lui Dragnea au fost mai puternice şi acesta a tranşat partida în favoarea sa. Şi nu doar partida din partid, ci şi cea politică, campania condusă de el aducând PSD-ului un succes practic fără egal, din 1992 încoace.
Acesta a fost momentul în care forţele adverse şi-au dat mâna pe sub masă, încercând o lovitură de teatru având ca pretext inabilitatea proaspătului guvern de a alcătui o agendă care să nu bată la ochi. Sigur că în promovarea – păguboasă - a Ordonanţei 13 a cântărit şi aspiraţia (firească) a lui Dragnea de a ocupa locul pe care-l merita. Sunt aproape sigur că altul ar fi fost cursul lucrurilor dacă el nu ar fi fost neutralizat, de un preşedinte mai puţin obstinat în opţiunile sale, în fruntea guvernului şi dacă ar fi avut instrumente necesare pentru a pune în practică un program de guvernare realmente valoros chiar dacă excesiv de optimist pe alocuri. În loc de asta, a fost nevoit să corecteze drapajele de ordin personal ale unui amator plin de ambâţ şi să navigheze prin apele tulburi ale unui mediu ostilizat la maxim de jucători din umbră. Vânătoarea de Dragnea a avut şi are loc pe tipicul deja exersat cu Năstase şi Voiculescu şi brevetat de CEKA: căutaţi, căutaţi ceva tot trebuie să găsiţi! Şi Codruţa caută de zor, în noile condiţii în care suportul din partea SRI nu mai este acelaşi. Scormoneşte în biografia teleormăneană, caută la dosar fosta nevastă, amante, tovarăşi de mai vechi afaceri, în timp ce reminiscenţele trinomului din justiţie trag de zor de firul “afacerii Bombonica” care l-ar putea scoate din joc. Dragnea mai are parte şi de o inexplicabilă aversiune din partea media care amplifică orice este legat de el, făcându-i veritabile procese de intenţie şi tocându-l mărunt şi fără rost la fiecare contact public.
Este de mirare că în aceste condiţii, Dragnea mai reuşeşte să şi lucreze şi – pe lângă iminentele eşecuri – să materializeze şi proiecte importante din programul de guvernare. Între care politica agricolă pare să fie capitolul cel mai de succes – graţie excelentei colaborări pe care o derulează cu acest catâr (în sensul bun) al turmei executive care este neobositul Daia.