Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 10:02

„Voievodul ţiganilor”, un nou „sold-out” al Operei Braşov

Autor: Adina CHIRVASÃ

Publicat la 14 martie 2017

Sâmbătă, 18 martie, de la ora 18.30, în Sala Operei, este programată cea mai recentă premieră a Operei Braşov, opereta „Voievodul ţiganilor”, de J. Strauss. Spectacolul a fost pus în scenă la finalul Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet 2016, regia aparţinându-i lui Marian Pop (Germania). Opereta „Der Zigeunerbaron” de Johann Strauss-fiul, titlu tradus în româneşte cu „Voievodul Ţiganilor”, a avut premiera mondială în 24 octombrie 1885, la Theater an der Wien. Libretul îi aparţine lui Ignaz Schnitzer şi se bazează pe nuvela cu acelaşi nume a lui Jokai Mor.
Opereta s-a bucurat de un succes enorm, plasându-se între lucrările de referinţă ale compozitorului. Strauss dorea foarte mult să creeze o primă operă prin această lucrare, iar stilul şi scriitura muzicală susţin acest ţel. Dar modificările ulterioare şi pauzele pe care compozitorul le-a luat în timpul lucrului din motive de sănătate i-au scăzut aplombul, creând încă un titlu celebru de operetă, însă cu o construcţie muzicală elaborată, cu teme profunde şi bine conturate.
Opereta înfăţişează povestea mariajului dintre un proprietar de pâmănturi întors din exil cu o ţigancă tânără, care se va dovedi a fi chiar fiica ultimului Paşă, a găsirii unei comori ascunse, a profeţiilor unei ţigănci bătrâne şi a împlinirii lor; a unui comisar imperial încrezut, a unui guvernator militar, al unui grup de ţigani şi al unuia de husari. Acţiunea este plasată la sfârşitul secolului al XVIII-lea, într-o regiune mlăştinoasă de lângă un râu din Banat. Spectacolul este „sold-out” de la începutul lunii.
Maestrul Dorel Munteanu va dirija Orchestra Operei Braşov, iar regia este semnată de Marian Pop (Germania). Scenografia şi costumele sunt realizate de Rodica Garştea, iar coregrafia Baletului Operei Braşov poartă semnătura Corinei Dumitrescu (Opera Naţională Bucureşti). Dirijor cor: Leonard Boga, iar asistenţa de regie este asigurată de Anda Pop. Regia tehnică: Dan Antipa.
Distribuţia: Mădălina Bourceanu (Saffi), Mihai Irimia (Sandor Barinkay), Cristina Roşu (Czipra, o ţigancă), Ştefan Schuller (Maxim Zsupan, măcelar), Lăcrămioara Schuller (Arsena, fiica lui),  Marian Reşte (Contele Carnero, Comisar Imperial), Anca Manea (Mirabella, doică în casa lui Zsupan), Claudiu Bugnar (Ottokar, fiul ei),  Valentin Marele (Contele Homonay), Valer Lucaciu (Mihaly), Dan Ionescu (Ferkó), Florin Grama (Józsi), Valer Lucaciu (Pali). Solişti balet: Cristina Rotundu, Claudiu Dane. Îşi dau concursul Corul, Baletul şi Orchestra Operei Braşov.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie