Votează conceptul Braşov - Capitală Europeană a Culturii 2021

Multiculturalismul oraşului celor 10 nume

Concept prezentat de Dr. Daniel Nazare

 

Să ne închipuim un cerc în care apare scris numele Braşov, iar din el pornesc, spre toate punctele cardinale, 9 linii. Numele românesc şi actual al oraşului, atestat din Evul Mediu, trimite la o comunitate românească harnică, nici pe departe fără chef de muncă şi fără curaj, şi care, prin negustorii ei, dădea, încă din secolul XV, cel mai bogat contribuabil al urbei. 

Din cercul mai sus menţionat porneşte spre nord-est o altă linie pe care putem nota numele Brassó, ce trimite tot la o comunitate veche a oraşului (a doua ca mărime în prezent), ce a crescut spectaculos prin afluirea dinspre arealul secuiesc la final de secol XIX, odată cu prima industrializare. Cea mai importantă personalitate maghiară a oraşului, celebrul fotograf Brassai, a luat chiar numele oraşului ca pseudonim şi i-a dus faima spre toate zările, deşi considera că a plecat din ,,ultimul oraş al Occidentului”, dincolo de care începe ,,Orientul”. 

A doua linie poate şoca fiindcă merge spre est şi are numele Stalin, unul ce trimite la perioada dintre 1950-1960, când oraşul s-a numit aşa, când s-a produs a doua industrializare. ,,Oraşul Stalin” era  ,,oraşul roşu”, însă nu pentru culoarea ţiglelor de pe case, ca în Evul Mediu, ci pentru că, cu preţul unor traume vizibile şi astăzi, a căutat să se transforme în ceva ce în prezent putem recupera spectaculos sub forma spaţiilor industriale reconvertite. Aşadar, o moştenire ce nu trebuie uitată, ci asumată şi valorificată cultural şi turistic. 

Următoarea linie, tot în sensul acelor de ceasornic, are la capăt numele de Perşava, numele turcesc al Braşovului. Moştenirea aceasta este una dintre cele mai interesante, fiindcă nu luăm în calcul doar că la Biserica Neagră se afla o mare colecţie de covoare anatoliene, ci că până în zorii modernităţii burgul era perceput ca unul ,,schismatic”, chiar ,,turcesc”, dacă drumeţul venea dinspre vest. De altfel, un englez, într-o carte apărută în 1855 semnala în oraş ,,luleaua de chihlimbar, ciubucul lung, tutunul bine mirositor, splendida dulceaţă şi multe alte dulciuri din bucătăria cofetarului turc, cafeneaua gen chioşc, bazarul şi alte specialităţi”. 

O linie ce are la capăt numele Stefanopolis pleacă din cerc spre sud-est şi ne duce cu gândul la moştenirea grecească a Braşovului. Numele oraşului, tradus din greacă, însemna oraşul lui Ştefan (,,cel încoronat”), ce ne duce cu gândul la mult mai cunoscutul Corona. Negustorii ,,greci”, nume generic sub care se puteau ascunde nu doar români, ci şi alţi balcanici, au fost primii ce au pătruns în oraşul săsesc, prin casele cumpărate, iar capacităţile lor intelectuale şi spiritul comercial îi fac destoinici, bunăstarea le asigură libertate şi strălucire, reciprocul lor sprijin negustoresc înseamnă spirit comunitar, tenacitate şi stăruinţă în întreprinderi.

Următoarea linie merge spre sud şi are la capăt numele bulgăresc al oraşului, Brashiev, fiindcă constructorii bulgari au participat la edificarea Bisericii Negre şi au locuit alături de români în cartierul ce purta numele Bolgarseg. Călătorii străini, care treceau prin Braşov, făceau confunzii şi îi numeau aproape invariabil pe românii din Şchei ,,bulgari”, iar acest soi de ambiguitate cu reverberaţii şi în limba liturgică şi cărţile de cult păstrate, ne face să evidenţiem în trecutul multicultural al Braşovului şi componenta bulgară şi, în sens mai larg, slavă. 

Cu trimitere la stema oraşului ne putem imagina la capătul următoarei linii, orientată spre sud-vest, numele Corona, denumirea latină a oraşului ce duce pe linia catolicismului spre Roma, iar această moştenire latină ascunde o bogată cultură, ce ne apropie, poate cel mai tare, de nucleul vechii Europe. Goticul ne-a lăsat moştenire cel mai mare edificiu de cult dintre Viena şi Istanbul, Biserica Neagră, iar salba de biserici, unele fortificate, din Ţara Bârsei, ne-au plasat, prin cea din Prejmer, pe lista UNESCO.  

O altă linie ce merge spre vest are la capătul ei denumirea de Braşovia, sub care e cunoscută cetatea de pe Tâmpa, dărâmată din raţiuni militare, dar sub acest nume generic se poate ascunde orice loc dispărut din oraş, fie că este vorba de un bastion, o casă, un parc, o piaţă sau o statuie.

Următoarea linie este îndreptată spre nord-vest şi ne duce cu gândul la numele de Krunen, numele dialectal săsesc al Braşovului, cu trimitere la coloniştii numiţi generic saşi de pe teritoriul Imperiului German, din zona Luxemburgului, dar acoperind şi alte arii geografice, fiindcă printre ei se aflau şi flamanzi, valoni şi chiar italieni. Aşadar, un creuzet etnic, având leagănul în ceea ce numim vechea Europă, primul nucleu al Uniunii Europene actuale.  

Ultima linie ce merge spre nord are la capătul ei numele german Kronstadt, ce vine în completarea dimensiunii săseşti şi care poate fi cultivată şi completată cu extensii, fie protestante, fie mai ales catolice, nu doar spre spaţiul Germaniei, Austriei şi Elveţiei, ci chiar şi al Poloniei şi Cehiei, foste şi actuale zone ale germanităţii, unde celebrul reformator braşovean Honterus s-a format şi creat. Însă nu doar el, ci şi alţi gânditori, ce au renunţat la perspectiva unei frumoase cariere acolo pentru a se întoarce la Braşov. Reveneau şi anonimele calfe ce făceau călătoria iniţiatică obligatorie, la fel cum şi destule calfe germane se iniţiau la Braşov. Oraşul a adăpostit şi evrei, armeni, romi, italieni şi alte neamuri, cu poveştile lor fascinante, un emigrant danez fiind primul care a împodobit la Braşov un brad de Crăciun.     

Am încercat să comprim cât am putut această descriere, ce poate fi mult amplificată şi umplută cu evenimente culturale, pornind de la această moştenire unică în felul ei în spaţiul românesc. ,,Oraşul celor 10 nume” poate fi ortografiat cu mai multe caractere de litere diferite şi este mult ajutat prin recenta şi încă nu prea bine asimilata schimbare de titulatură, de la ,,capitala culturală a Europei” la ,,capitala  europeană a culturii”. Accentul nu mai cade pe ce avem diferit şi specific, ci pe ,,dimensiunea europeană”, fiindcă va trebui să aducem, prin evenimente culturale de ţinută, Europa din toate punctele cardinale, aici la Braşov, deşi, prin istoria trecută, deja am adus-o. Conceputul descris mai sus ni-l dă oraşul, nu trebuie să inventăm ceva, să mergem spre abstractizări, să forţăm lucruri pe care să le demonstrăm cu argumente raţionale, ci doar să invităm alături de noi în 2021, dar şi în anii premergători, artişti şi public european, ce în mare măsură are legătura cu oraşul, prin simplul fapt că strămoşii lor au lăsat urme aici. De fapt, pentru Braşov, „Europa este aici!”, dacă e să fim şi mai ambiţioşi şi nu neapărat prea aroganţi şi orgolioşi, „Toată/întreaga Europă a fost/ încă (mai) este aici!”

 

Opera Prima - prima carte, prima şcoală, prima gramatică în limba română, prima tiparniţă...

Concept prezentat de Dr. Vasile Oltean

 

„Aţi mai văzut un oraş mai patriot ca Braşovul?” - exclama Eminescu. Primul care vedea Braşovul Capitală Europeană a Culturii a fost Nicolae Titulescu, care în testamentul din anul 1939 preciza spre cunoaştere şi împlinire: „Să mă înmormântaţi la poalele Tâmpei, pe o alee între brazi, undeva mai deoparte. Prietenii mei de la Braşov îmi vor găsi locul. Tache Ionescu, la poalele Bucegilor, eu la picioarele lui, la poalele Tâmpei...”.

Poate vreun oraş din ţara aceasta să aşeze în calendarul existenţei sale mărturii definitorii ale culturii naţionale ca Braşovul? Diaconul Coresi edita aici, sub egida Bisericii Sf. Nicolae, primele cărţi de circulaţie în limba română, aşezând definitiv biruinţa scrisului în limbă română şi fixând pentru totdeauna normele limbii literare, dovedind că „Întru biserică mai bine e a grăi cinci cuvinte în limbă română decât întunericu de cuvinte în limbă striină” (Tâlcul vangheliilor - 1564). Dimitrie Eustatievici Braşoveanul la 1757 şi apoi Radu Tempea la 1797 realizează primele două gramatici ale limbii române în Şcheii Braşovului. Dascălul Costea şi apoi familiile de cărturari: Duma, Hoban, Baran, Tempea, Grid ş.a. formează o veritabilă şcoală de copişti, copiind, traducâd şi realizând cărţi de mare interes naţional pentru fiinţa poporului nostru.

Cunoaşte cineva că puţin cunoscutul dascăl din Şcheii Braşovului, Nicola Nicolau, a scris primele trei cărţi din Europa despre Napoleon, aflate în arhiva din Şchei?: „Întâmplările războiului franţozilor şi întoarcerea lor de la Moscova”; „Napoleon Bonaparte, ce au fost şi ce este”; „Vrednica de pomenire Biruinţă ce în vremea noastră s-au făcut. Piramida cea din tunuri înălţată în marea cetate Moscova”. După ce slujise şcoala din Şchei şi cea de la Goleşti, însoţise pe Dinicu Golescu în Europa în călătoria sa şi scria, nu numai cărţile despre Napoleon, ci şi alte cărţi de interes naţional şi internaţional: „Geografia sau scrierea pământului”; „Descoperirea Americii”; „Plutarh nou sau pe scurt scrierea vieţii celor mai vestiţi bărbaţi” ş.a., fiind ales membru al „Societăţii filosoficeşti a neamului românesc”.

Aflat la întâlnirea tuturor drumurilor care duceau spre Muntenia şi Moldova, dar înzestrat şi cu dreptul de „etapă şi depozit”, Braşovul devine nu numai un construct comercial-economic dar mai ales cultural în conjunctura creată în relaţia pe care a avut-o cu populaţia săsească a cetăţii. Aţi mai întâlnit undeva în lume ca cetatea săsească medievală a Braşovului să fie slujită ca „scriitor la cetate” de protopopii Bisericii din Şchei (Iane, Mihai, Bratu - sec. XVI, Ioan Barac - sec.XVIII), ca să dăm doar câteva exemple? Aceştia alcătuiau documentele oficiale ale cetăţii, fiind răsplătiţi financiar, dar şi moral în relaţiile cu românii din Şchei, fiind folosiţi şi ca mesageri în legăturile cu Moldova şi Muntenia, aducând de acolo privilegii de comerţ, dar şi cărţi.

Impresionantă este concurenţa loială şi constantă la Braşov dintre populaţia românească şi cea săsească. Saşii înfiinţează tipografia honteriană prin Johanes Honterus (1539), românii cea coresiană prin Diaconul Coresi (1556), saşii fac cronici, românii fac cronici, saşii alcătuiesc catastife, românii protocoale-catastif (sunt peste 800 în arhiva din Şchei), ei traduc cărţi, acelaşi lucru fac şi românii. Când la şcoala din Şchei se introduce la 1559 primul manual de limbă română, cel care face gestul oficial de predare a manualului a fost judele braşovean Michael Weiss. Este impresionant acest dialog de interferenţă culturală între două etnii.

Braşovul îşi cere dreptul de capitală europeană a culturii şi prin alte două sectoare culturale: şcoala şi biserica. Atât şcoala gimnazială honterială şi prima şcoală românească, cât şi Biserica Sf. Nicolae şi Biserica Neagră, care au concentrat în jurul lor valori de cultură naţională şi universală. Mărturii stau colecţiile de carte veche din zestrea acestor instituţii.

 

Oraşul policentric al culturii

Concept prezentat de Dr. Adrian Lăcătuş

 

Acum o sută de ani, Braşovul era un oraş în care trăiau, în proporţii relativ egale, trei grupuri mari de cetăţeni, definite etnic: germani, români, maghiari. Lor li se adăugau comunităţi sensibil mai mici de evrei, greci, italieni, slavi, romi. 

Dar, deşi toţi aceşti oameni trăiau paşnic împreună şi aveau relaţii sociale, politice şi mai ales economice, şi învăţau foarte multe unii de la alţii, culturile lor se exprimau în universuri paralele, în cărţile şi revistele lor trăia Kronstadt-ul, Brassó-ul sau Braşovul imaginar al fiecărui grup, viaţa se desfăşura ca şi cum ar fi fost coridoare, trotuare sau străzi paralele. Braşovul acestei epoci, care avea frumuseţea ei, era policentric într-un sens cantitativ, numeric, literal: avea mai multe centre de cultură care ocupau acelaşi spaţiu, dar care nu comunicau semnificativ.

Între timp, istoria Europei s-a precipitat, s-a radicalizat în mişcările ei şi asta a schimbat faţa acestei părţi de lume, inclusiv a Braşovului. Proporţiile popoarelor care o locuiesc şi simetria demografică au dispărut demult. Dar, aşa cum se întâmplă întotdeauna, oamenii ajung să iubească ceea ce le lipseşte. Legăturile se reafirmă acum, şi sunt uşor de făcut, pentru că toţi le doresc, în mod natural.

Policentrismul există astăzi ca dinamism, ca reţea dinamică de centre aflate în legătură, într-o relaţie de schimburi reciproce, de stimulare, în efervescenţă, o atmosferă de deschidere către alte culturi şi forme de viaţă. Există un cosmopolitism constitutiv al Braşovului şi al braşoveanului, care se opune etnocentrismului. În acest sens Braşovul este un model de convieţuire şi, în perioada recentă, de colaborare, de integrare a dimensiunilor culturale şi tradiţiilor specifice, fie ele mai vechi sau mai noi, într-un nou întreg. 

Policentrism înseamnă şi schimbarea raporturilor dintre centru şi periferie, centru şi provincie, centru şi margine, care devin, cel puţin temporar, şi spre beneficiul comun, interşanjabile. Asta este deja o realitate, dar şi un proiect, un deziderat. Eşti în centru dacă te simţi în centru, dacă ceea ce ai de exprimat, în orice formă civică, artistică sau intelectuală este original, curajos şi clar. Această mobilitate a centrului este premisa esenţială a unei culturi democratice.

Există la Braşov şi un pluralism sau policentrism al tradiţiilor, care nu sunt doar etnice şi culturale. Avem aici un raport neconflictual între tradiţional şi modern, între cultura pământului/a naturii şi industrie, a căror integrare sau coabitare are o istorie la Braşov care nu merită să fie uitată.

 

De la Medieval la contemporan - o redefinire a identităţii culturale 

Concept prezentat de Mara Oprişiu

 

Arta contemporană este arta de astăzi. Ea oglindeşte cultura şi societatea contemporană, oferind atât specialiştilor cât şi publicului larg o resursă preţioasă prin care să ia în considerare ideile actuale şi regândirea familiarului. Într-o lume influenţată global, diversă cultural şi avansată tehnologic, artiştii contemporani dau glas peisajului cultural variat, schimbării de identitate, valori şi credinţe. Publicul contemporan joacă un rol activ în construirea sensului operelor de artă. Privitorul contribuie sau chiar completează opera de artă prin reflecţii personale, experienţe, opinii şi interpretări.

Creaţia artiştilor contemporani este o combinaţie dinamică de materiale, metode, concepte şi subiecte care provoacă graniţele tradiţionale. Adesea se referă sau însuşeşte elemente din mai multe discipline şi surse: cultura populară (film, televiziune, muzică), mass-media (publicitate, ştiri, comunicaţii, design grafic, media digitale), ştiinţe umaniste (literatura, istorie, istorie intelectuală, istorie naturală) şi istoria artei (artă, arhitectură). Integrează adesea noile tehnologii (digital media, calculatoare, internet) sau materiale neconvenţionale (obiecte găsite, natura, corpul). Artiştii de astăzi explorează idei, concepte, întrebări şi practici care să examineze trecutul, să descrie prezentul şi să imagineze viitorul. În mod constant se referă la trecut, construind pe teme atemporale, criticând modele demodate, cercetând istorii uitate sau împrumutând metode şi tehnici tradiţionale pentru a realiza idei noi. Arta poate servi ca o formă de critică - reîncadrând, redefinind sau întrerupând ideile tradiţionale şi aşteptările cu privire la artă şi / sau societate, cum ar fi frumuseţe, originalitate, reprezentare sau autoritate. 

Ea estompează adesea graniţele dintre artă şi viaţă de zi cu zi. Adesea, o operă de artă va intersecta intenţionat cu un mediu, cum ar fi casa, locul de muncă, şcoala, politica şi divertismentul. Arta poate exista în afara forumurilor de expunere şi este adesea prezentată în moduri inovatoare, ca o instalaţie, un eveniment, un spectacol, online, sau ca documentaţie a unei munci efemere. Arta se poate desfăşura în timp. Acesta poate fi pe baza de proces (performativ, colaborare, spontan), experienţial sau interactiv (video, bazat pe Web, multimedia, angajat social), sau poate răspunde la mediul său (artă publică, street art, artă de mediu). Aşadar arta contemporană este parte activă a vieţii comunităţii. Ea poate acţiona ca un catalizator pentru creşterea organizaţiilor de artă contemporană gestionate la nivel local şi durabil în Braşov. Artiştii primesc suportul necesar care îi încurajează să rămână, să creeze şi să expună local. Asta presupune alocarea către cultură de spaţii prin reconstrucţie sau restaurarea patrimoniului local. O operă de artă este produsă folosind numeroase metode de lucru şi procese diferite. Aceasta poate fi creată în mod izolat sau în colaborare cu asistenţi, specialişti, prelucrători sau chiar publicul. Astfel se creează colaborări, schimburi între medii profesionale artistice, economice, administrative, implicit locuri de muncă. Accesul la artă este democratizat, publicul local are şansa să fie implicat activ, impactul creator colectiv lărgeşte înţelegerea rezidenţilor asupra ce e posibil pentru oraş, spune povestea oraşului altora din întreaga lume (turişti) şi facilitează o re-gândire imaginativă despre cum ar putea cetăţenii să contribuie la locul pe care îl numesc acasă. 

Istoria din Braşov subliniază importanţa implicării artiştilor direct în revitalizarea oraşului şi de a nu-i lăsa pe margine, ca decor. Vorbim despre o comunitate de arte în schimbare, ce schimbă cu sine oraşul.

 

Poveştile Braşovului - o nouă geografie culturală

Concept prezentat de Dr. Alexandru Stănescu

 

Poveştile Braşovului reprezintă un concept menit să situeze oraşul pe o nouă hartă culturala a Europei, o hartă a comunităţilor vechi, simpatice şi interesante. Geografic, Braşovul nu este o aşezare oarecare, prin urmare nu-şi poate alege un concept de genul „Estul Vestului” sau „Vestul Estului”, pentru că oraşul înseamnă mult mai mult, faima sa ajungând în Evul Mediu şi în epoca modernă până în Constantinopol, Petersburg, Halle, Paris, Jaffa, Rajahstan, prin intermediul unor fii iluştri şi al harnicilor săi locuitori saşi, români şi unguri. Oraşul, cu Ţara Bârsei, reprezintă „o mică Transilvanie” atât din punctul de vedere a aşezării geografice,  fiind amplasat pe un platou depresionar între patru munţi, cât şi din punct de vedere demografic, fiind locuit de membri a şase etnii (români, saşi, maghiari, greci, evrei sau romi). 

Braşovul însuşi este de poveste, o poveste frumoasă despre măreţia tradiţiei,  despre multiculturalitate, despre valori ca toleranţa, prietenia,  hărnicia, spiritul întreprinzător, curajul şi libertatea, adică despre acele valori care stau la baza Uniunii Europene.  

Poveştile Braşovului ne introduc în viaţa şi moştenirea culturală a oraşului oferind poveşti frumoase cu înţelesuri profunde, care pot alătura Braşovul celor mai de seamă comunităţi din Europa. Dacă la baza oricărei idei de marketing de succes stă o idee generoasă şi o poveste frumoasă, poveştile Braşovului pot contribui la patrimoniul cultural european cu  moştenire culturală însemnată care aduce în atenţia opiniei publice monumente, oameni,  fapte şi locuri memorabile.  

Prin etalarea poveştilor locale în cadrul manifestărilor din anul 2021, comunitatea braşoveană invită toate naţiunile europene să se împărtăşească din  frumuseţea şi înţelepciunea faptelor săvârşite de braşoveni în trecut, dar şi în prezent, pentru că povestea continuă, iar comunitatea dovedeşte că are în permanenţă resurse pentru a oferi exemple de bună practică în ceea ce priveşte multiculturalismul, excelenţa în cultură şi spiritul antrepenorial.  

Poveştile Braşovului pot asigura cadrul în care moştenirea culturală braşoveană să fie  pusă în valoare în mod adecvat şi adaptat la aşteptările şi nevoile culturale ale  vechilor comunităţi, reprezentând naţionalităţile conlocuitoare (Românii în Şchei, Saşii, Grecii, Evreii din Cetate, Maghiarii din Blumăna).  Prin intermediul poveştilor, braşovenii şi publicul european ar afla despre personalităţi exemplare, care au făcut faima Braşovului, ca Honterus, Coresi, Michael Weiss, von Hermann, Honigberger, Brassai, Pitiş, Prunariu, dar în spatele acestor poveşti se află alte mici istorii care aşează Braşovul la locul pe care-l merită pe o hartă culturală a Europei. Poveştile oamenilor se împletesc cu poveştile locurilor, povestea lui Honterus este totodată şi povestea modului în care Braşovul era racordat la marele curent cultural al Umanismului şi la spiritul Reformei. Povestea lui Coresi oferă informaţii despre începuturile scrisului în limba română, despre harnica şi aleasa comunitate românească din Şchei, despre prima moară de hârtie din bazinul Carpatic. În spatele poveştii lui Honigberger se ascund informaţii despre un medic braşovean, ajuns medicul personal al Sultanului, apoi medic al un rajah din Kasmirsi Gandahar, dar şi despre braşoveanul Honigberg, arheolog amator, care a  pus bazele ştiinţei orientalistice la nivel mondial prin colecţia de obiecte orientale pe care a donat-o Academiei Franceze. 

Povestea preoţilor cărturari din familia Grid ar permite publicului să ia cunoştinţă cu personalităţi ca Dimitrie Gridovici, autorul primei gramatici a limbii române, cunoscut încă din Marea Enciclopedie Franceză sub pseudonimul de “Braşoveanul”. Povestea Judelui Michael Weiss este la rândul său o poveste frumoasă despre cavalerism, implicare în lupta pentru libertate şi sacrificiu.  

Povestea lui Brassai este povestea unui mare fotograf al vieţii de noapte din Paris, continuator al tradiţiei marilor fotografi braşoveni (Adler şi Lang), devenit cunoscut datorită talentului şi cercului său de prieteni care au marcat cultura franceză din secolul al XX-lea, dar care a preferat să ajungă cunoscut sub pseudonimul de „Braşoveanul”, în limba maghiară.  Povestea arhitectului Halasz, fratele lui Brassai, arată cât de sincron era Braşovul interbelic cu marile curente din arhitectura secolului al XX-lea şi ar readuce stilul cubist în atenţia braşovenilor şi a europenilor. O expoziţie Matthis Teutsch ar putea arăta braşovenilor şi lumii întregi exemplul unui alt fiu ilustru, adept al unui curent artistic de avangardă, care a făcut faima oraşului său. 

Povestea profesorului Gh. I. Pitiş aduce în faţa  publicului măreţia tradiţiei Junilor şi a şcheienilor, pe care acest mare etnograf i-a studiat şi popularizat într-o manieră perfect racordată cerinţelor studiilor etnografice şi folclorice la nivel european din secolele XIX –XX.

Poveştile Braşovului pot continua şi cu expoziţii şi evenimente dedicate lui Dumitru Prunariu, singurul român care a participat la aventura spaţială, fiind cosmonaut într-un echipaj sovietic, eveniment care arată şi el modul în care braşovenii au reuşit mereu să fie în pas cu marile curente de gândire, cu noutăţile din ştiinţă şi artă. 

De fapt poveştile ar fi pretextul care va putea genera o suită de  evenimente care să ridice personalităţile şi patrimoniul cultural imobil, mobil şi imaterial, la locul pe care-l merită în conştiinţa braşovenilor, dar şi în conştiinţa publicului naţional şi european. Braşovenii ar putea arăta lumii întregi cum prin aşa-numitul “localism creator” o pleiadă de cetăţeni ai Braşovului au reuşit să fie sincronizaţi perfect cu omologii lor din alte ţări europene şi să răspândească luminile culturii şi valorile comune europenilor în rândul comunităţii braşovene, dar şi să ducă o parte din moştenirea culturală braşoveană în alte spaţii culturale.  

Braşovul ar putea  fi aşezat pe o hartă culturală a Europei, ca oraş cultural,  ca oraşul primelor şcoli şi gimnazii, ca oraş al primelor tipărituri în limba vernaculară, oraş ale primelor manuale, oraş al Reformei, ca oraş al restaurării ortodoxiei ardelene,  oraş simbol al luptei pentru libertate (1612, 1916, 1987, 1989), oraşul dialogului intercultural, oraşul fără academii şi institute de cercetare, dar cu numeroşi intelectuali şi artişti, care în activităţile lor curente aşază viaţa culturală la un nivel comparabil şi perfect sincronizat cu ceea ce se întâmplă în capitalele culturale din Occident.

În cadrul evenimentelor dedicate capitalei europene a culturii, comunitatea braşoveană ar putea oferi publicului naţional şi celui european numeroase exemple despre stăruinţa în bine, despre implicare şi participarea locale la conservarea tradiţiilor, despre promovarea artiştilor şi artei moderne în concordanţă cu evoluţiile artistice din Europa contemporană. 

 

Regenerare prin cultură

Concept prezentat de Dr. Valer Rus

 

Braşovul s-a transformat acum câteva generaţii dintr-o comunitate multietnică într-o aglomeraţie urbană. Dacă la începutul secolului al XX-lea oraşul avea 3 comunităţi dominante, cu un număr apropiat de locuitori, reprezentând câte o treime fiecare, adică români, germani şi maghiari, după al doilea război mondial începe un fenomen specific societăţii comuniste, şi anume industrializarea forţată dublată de mutaţii masive de populaţie prin imigraţie. Urmarea a fost că în decurs de 30 ani Braşovul avea mai mult de 300.000 locuitori, la care se adăugau alte câteva zeci de mii de locuitori în zona periurbană sau metropolitană. 

Acest nou corp social nu era şi nu este integrat din punct de vedere comunitar, singurul element de legătură fiind limba comună vorbită şi apartenenţa la câteva mari platforme industriale. Mult prea puţin pentru ceea ce a urmat. După anul 1989 a urmat un proces accelerat de dezindustrializare, prin falimentarea marii industrii braşovene. La puţin timp după aceasta începe prima etapă a depopulării oraşului. La aceasta s-a adăugat aderarea României la Uniunea Europeană în anul 2007, care a dus la un nou val de emigrare din oraş prin schimbarea locului de muncă şi a ţării de rezidenţă. Din fericire, din punct de vedere economic, asistăm la o nouă renaştere a industriei braşovene, care însă trebuie dublată de un alt proces obligatoriu, reconstrucţia comunităţii.

Ştim din trecutul recent că Braşovul şi-a pierdut identitatea istorică prin fenomenul imigraţiei masive din alte regiuni istorice. Practic, 9 locuitori din 10 ai Braşovului nu erau născuţi aici, ci în altă parte a ţării. Copiii noilor veniţi îşi petreceau vacanţele în localităţile de origine ale părinţilor, şi, mai grav, veneau în centrul istoric al oraşului de reşedinţă aproape ca turişti. Singurul element care poate duce la reintegrarea braşovenilor cu propria lor comunitate este cultura. Ea este elementul de identitate comună într-un amalgam de diversităţi de cele mai diferite origini: locul de naştere, accentul limbii vorbite, obiceiurile şi tradiţiile proprii, dezrădăcinarea primei generaţii, lipsa de identificare cu noul oraş şi noua comunitate, cultura internă a locului de muncă etc.

Cultura braşoveană şi noua ei viziune, care să îmbine armonios patrimoniul şi tradiţiile istorice cu noua creativitate contemporană, prin democratizarea accesului la cultură în toate cartierele dormitor, inventarea de noi evenimente şi tradiţii comunitare poate duce în final la reconstrucţia şi solidarizarea comunităţii braşovene. 

Regenerarea urbană prin cultură poate, şi trebuie, să însemne noi puncte de iradiere culturală în cartierele oraşului, noi festivaluri şi evenimente comunitare care să aparţină cartierelor, cetăţeni mai educaţi şi mai informaţi, activi şi parte a fenomenului vieţii publice, indiferent de trecutul personal şi cultural. Viitorii cetăţeni ai Braşovului trebuie să cunoască istoria şi trecutul oraşului în care trăiesc, trebuie să fie mândri că au ocazia să contribuie la noua identitate locală prin participarea la acte de cultură şi creaţie contemporană şi generarea unora noi, care să se adauge la identitatea originară.