Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 18:16

Week-end de jazz, la Castelul Bran

Autor: Adina CHIRVASĂ

Publicat la 24 august 2017

JAZZ at Bran Castle, ce se va desfăşura între 25 şi 27 august, a ajuns la a cincea ediţie

Week-end de jazz, la Castelul Bran

Cea mai vizitată atracţie turistică din România, Castelul Bran, va redeveni amfitrionul jazzului internaţional, în perioada 25-27 august, când în curtea interioară a Castelului şi la Biserica Evanghelică din Râşnov se va desfăşura  cea de-a cincea ediţie a festivalului Jazz at Bran Castle. Concertele vor avea loc de vineri până duminică, în ritmul deja cunoscut, respectiv trei recitaluri în fiecare seară, de la ora 19:00, în curtea interioară a Castelului Bran, iar sâmbătă, la ora 12:00, şi duminică, la ora 13:30, la Biserica Evanghelică Râşnov.
Ediţia din acest an a festivalului va începe, în 25 august, cu un concert susţinut de patru nume importante ale jazzului nordic: Svante Henrynson – violoncel, Jon Balke – pian, Anders Jormin – contrabas si Ardun Kleive – tobe şi percuţie. A doua trupă, programată în aceeaşi zi, se află, cu siguranţă, în topul jazzului european: Tarkovsky Quartet. Reputaţii Anja Lechner şi François Couturier vor pleca în călătoria lor tarkovskiană împreună cu saxofonistul Jean-Marc Larché şi acordeonistul Jean-Louis Matinier. Albumul pe care îşi propun să îl prezinte la Castelul Bran este Nuit Blanche (ECM, 2017), cel de-al patrulea album dedicat lucrărilor şi personalităţii lui Andrei Tarkovsky.
Cea de-a doua zi a festivalului va aduce publicului o trupă originală, cu instrumente originale: Michel Godard Quartet. Participanţii vor avea ocazia de a vedea şi asculta diferite instrumente, în perfectă armonie cu locul de desfăşurare a concertul: un serpent şi teorba, orga de biserică şi clavecinul. În timp ce ecourile medievale se vor estompa, alţi artişti excepţionali îşi vor face apariţia pe scena festivalului: Adam Baldych - remarcabilul violonist polonez şi Hegle Lien, pianistul norvegian împreună cu trupa sa: Frode Berg, Per Oddvar Johansen şi Tore Brunborg.
Seara de sâmbătă se va încheia cu un alt recital memorabil: Richard Galliano New Musette Quartet, cu Richard Galliano – acordeon, Jean-Christophe – tobe, Jean-Marie Ecay – chitară şi Yaron Stavi – bas.
Duminică, 27 august, în ultima zi a festivalului, scena va găzdui trei trupe. Vadim Neselovskyi şi Arkady Shilkloper – pianist ucrainean care interpretează alături de Gary Burton, profesor la Colegiul de Muzică Berklee şi un multi-instrumentist şi compozitor rus, cunoscut drept unul dintre cei mai buni performeri de jazz la corn francez şi tulnic din lume. Seara va continua cu alţi trei prieteni apropiaţi ai festivalului de la Bran: Arild Andresen – contrabas, Daniele di Bounaventura – bandoneon şi neobositul toboşar şi percuţionist Paolo Vinaccia, în formulă originală.
Programul se va încheia cu un cvintet ale cărui acorduri melodice vă vor însoţi pe tot parcursul nopţii, până în zori: Mathias Eick Quintet cu albumul liric „Midwest” (ECM, 2015).
În ambianţa barocă a Bisericii Evanghelice din Râşnov, Michel Godard Quartet şi Mathias Eick Trio vor face să renască sunetele muzicii profane, în interiorul sacru al unei biserici. Evenimentul este organizat de Fundaţia Jazz Festivals & Events şi Compania de Administrare a Domeniului Bran. Detalii şi rezervări la telefonul 0268.237.700 sau la adresa de e-mail office@bran-castle.com

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie