Aghiasma Mare

Bucuria sărbătorilor de iarnă continuă prin sărbătoarea Bobotezei şi a Sfântului Ioan, iarăşi momente de referinţă pentru obştea credincioşilor, care, odinioară, dar şi astăzi, marchează cele două zile de praznic prin tradiţii deosebite, pline de simţire şi trăire creştinească.
Sfinţirea cea Mare a apei, sau Aghiasma Mare, este o slujbă săvârşită numai de Bobotează. Potrivit rânduielii din Minei, cu prilejul Arătării Domnului, slujba de sfinţire a apei se poate săvârşi de trei ori: la finalul Sfintei Liturghii din ajunul praznicului, după terminarea slujbei Utreniei Bobotezei şi, desigur, după săvârşirea dumnezeieştii Liturghii din ziua sărbătorii Epifaniei. Dacă primele două slujbe se oficiază cu precădere la catedralele chiriarhale şi mănăstiri, în parohii mulţimea credincioşilor participă şi se împărtăşeşte cu Aghiasma Mare după Sfânta Liturghie din ziua Bobotezei.
După tradiţie, vom gusta de opt ori din această apă sfinţită; cifra opt ne aminteşte de veşnicie, de viaţa de veci, căci în Cartea Apocalipsei se vorbeşte despre ziua a opta, ce va urma după Judecata universală. Aghiasma Mare se ia pe nemâncate timp de opt zile, pentru că ea ne cheamă să căutăm viaţa şi bucuria veşnică în iubirea Preasfintei Treimi. Nu mâncăm nimic înainte de împărtăşirea cu Aghiasma Mare pentru a arăta că nimic din cele lumeşti, trecătoare nu este mai important decât hrana cea spirituală. După Sfânta Liturghie, întâi gustăm din Aghiasma Mare, apoi luăm sfânta anaforă.
De vom asculta cu atenţie rânduiala sfinţirii celei mari a apei, vom afla beneficiile împărtăşirii cu ea: ne sfinţeşte sufletele şi trupurile, casele, gospodăriile, pământurile, întreg spaţiul în care ne desfăşurăm activitatea, munca, învăţătura. Prin această sfinţire a naturii, a tot ce-l înconjoară pe om, Sfânta noastră Biserică ne arată că Dumnezeu trebuie mărturisit şi lăudat nu numai în biserică, ci şi în afara ei. De aceea, prevederile tipiconale îndeamnă preotul să săvârşească slujba în exteriorul bisericii, lângă un râu, fântână, izvor sau într-un loc frumos amenajat, uneori împodobit cu cruci de gheaţă, unde se pregătesc şi se împodobesc numeroase vase cu apă.
Revenind la modul de folosire a Aghismei Mari de la Bobotează, din rugăciunile rostite de preot aflăm că ne aduce vindecare de boli sufleteşti şi trupeşti. Trăim vremuri în care omul înfruntă felurite boli ale trupului ori sufletului, adeseori cele fizice fiind generate de suferinţele sufleteşti, de păcate şi patimi. Să nutrim convingerea că apa sfinţită ne vindecă, întrucât ne sporeşte credinţa, dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Tot din cuprinsul rugăciunilor din rânduiala sfinţirii Aghismei Mari aflăm că ea se arată izbăvitoare de patimi şi izgonitoare a duhurilor celor rele. Avem nevoie de ea, căci adesea diavolul caută cu orice chip să ne piardă, îndemnându-ne la păcat; apa sfinţită la Bobotează ne dă putere să biruim ispitele, să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, izvorul sfinţeniei şi al iubirii.
Se cade, aşadar, ca fiecare creştin să aibă în casă un vas cu Aghiasmă Mare, să-l ţină la loc curat, după cum ne învăţă bătrânii noştri, să guste cu evlavie din ea în zilele de post, în vreme de necazuri, ispite, nevoi sau grele suferinţe, dar numai după ce primeşte dezlegare de la duhovnic. Unii preoţi rânduiesc celor pe care-i spovedesc Aghiasmă Mare înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie. Sunt credincioşi, care în Postul Mare, se nevoiesc postind aspru sau negru, primind dezlegare de la povăţuitorul lor spiritual să guste spre seară câteva guri de Aghiasmă Mare. Cei pe care duhovnicul îi opreşte de la dumnezeiasca Euharistie din pricina unor păcate grave, pot lua Aghiasmă Mare, cu încuviinţarea duhovnicului ca mângâiere şi nădejde a mântuirii lor, ca leac spre tămăduire şi îndreptare în vederea apropierii de potir.