Aurel Pavel Bănuţ (23 octombrie 1881 – 28 iulie 1970)

Lumea în care trăim tinde parcă tot mai mult spre dezumanizare. Suntem tot mai îngânduraţi la ziua de azi şi la cea de mâine. La ziua de ieri nu ne mai gândim pentru că trecut, indiferent cum, dar a trecut. Oamenii din jurul nostru sunt cu gândul la ce aş putea să mai fac pentru a-mi mulţumi trupul. Sufletul pare că nu mai are valoare. Valoare are doar banul pe care îl câştigăm şi mai ales, pentru unii, pe cel pe care-l cheltuim. Nu ne mai măsurăm în cât câştigăm, ci este mai tare cel care cheltuie mai mult.
Dar sufletul? Cui îl lăsăm? Cine se îngrijeşte de el dacă nu noi? Spună cine ce-o vrea, dar mângâierea sufletului o găsim în cărţi. De ce acolo? Ştim prea bine că ea, singură, nu se supără când o închidem şi nici când uităm să o mai deschidem. Aşteaptă răbdătoare momentul când ne întoarcem asupra ei. Suntem copii ai unei lumi mici, dar mulţi dintre noi au făcut lucruri demne de luat în seamă.

Crâmpeie de viaţă
O personalitate a literaturii române, uitată pe nedrept, este Aurel Pavel Bănuţ.  S-a născut la 23 octombrie 1881, în Cohalm ( oraşul Rupea de azi) ce aparţinea de judeţul Târnava Mare (azi, Braşov). A.P.Bănuţ se identifică în pătura largă a literaturii prin originalitatea scrierii sale şi prin dorinţa de a lăsa ceva posterităţii. În 1902, aflat la Budapesta, este iniţiatorul tipăririi revistei „ Luceafărul”, iar în literatura Ardealului dă naştere prozei scurte satirice şi umoristice. Până la el şi după el literatura Ardealului nu a mai avut un astfel de scriitor. Aşadar este cel care stă în linia ardelenilor Slavici, Agârbiceanu, Rebreanu rotunjind prin scrierile lui speciile literare.
A.P.Bănuţ este un sensibil şi modest. Rămas orfan la vârstă fragedă a crescut în casa bunicului său matern, părintele Comşa din Copăcel, apoi a tuterelui său, unchiul Valeriu Popa Comşa. S-a născut la Rupea, în neamul  Bănuţesc. Tatăl său era cel mai mare dintre cei doi feciori ai moşului meu Pavel Bănuţ, zis „Pavelu lu Coman din Deal”, mărturisea scriitorul în însemnările sale autobiografice.  A rămas orfan de tată când încă nu împlinise doi ani, iar mama sa, rămasă văduvă la 29 de ani s-a strins şi ea din viaţă nu mult după aceea cănd încă nu împlinise 33 de ani. A considerat că a dus o viaţă tristă. Lipsa mamei l-a marcat şi l-a dezechilibrat. Scria mai târziu  „Vai de copilul orfan şi-al nimănui, care creşte la întâmplare, neiubit, nesupravegheat, neîndrumat şi necontrolat de nimenea. Vai de tânărul lăsat în voia soartei, a rătăcirilor, greşelilor şi păcatelor, ce-l vor atrage pe calea strâmbă a pierzaniei.”
Deşi consideră că viaţa sa a fost una grea, opera pe care a lăst-o este frumoasă şi a deschis calea umorului şi a satirei. Literatura de specialitate vorbeşte despre„ tipologia bănuţiană”, despre cel care creează umorul literaturii ardelene. Fineţea şi modestia lui au dat prin scrierile sale umorul nu din dorinţa de a râde de oameni sau de a le accentua greşelile, ci pentru a demonstra dragostea sinceră pentru om. Nemulţumit de viaţa pe care a dus-o a scris pentru a-şi mângâia sufletul şi pentru  a-l mângâia şi pe al celorlalţi, fie ei contemporani sau urmaşi.
În „Pagini de jurnal” mărturiseşte: „Îndoiala mă face să mă întreb: De ce-aş mai povesti viaţa mea neîmplinită şi tristă, când lumea-i plină de multă şi grea durere? În tinereţe omul scrie pentru a satisface o ambiţie, pentru a deveni cunoscut şi apreciat, pentru a câştiga bani. Acum, în miezul vieţii, ai scrie poate cu gândul că scrisul tău ar putea fi de folos cuiva, dacă ai convingerea că cineva poate învăţa ceva din scrisul tău. Sau vrei să te spovedeşti în faţa opiniei publice, arătându-ţi greşelile, rătăcirile şi păcatele, cerându-ţi iertare? Dar care-i omul drept, bun şi cinstit şi neprihănit, în faţa căruia să te închini cu evlavie? Pesemne vrei să cauţi acul în carul cu fân!”
Iată deci, un scriitor de-al nostru care ar putea costitui un exemplu de literatură pentru noi toţi, cei care alergăm spre dezumanizare fără să conştientizăm, cu frica în sân că nu avem ce mânca mâine sau, mai grav, că nu putem să ne petrecem vacanţa pe Coasta de Azur.
Să citim pentru a ne mângâia sufletul, pentru a învăţa din viaţa altora, pentru a descoperi lumea dincolo de puterea banului care ne răpeşte fizic şi ne face supuşi lui.
Să citim „ Curriculum Vitae”, „ Tempi Passati”, „ Teoria lui Darwin în Piatra Seacă” şi alte opere bănuţiene pentru a descoperi scriitorul şi pentru a ne redescoperi pe noi înşine.