Cu dorul de prezent şi de trecut

Se ştie că la o anumită perioadă de timp intervine bilanţul. Ce am făcut, ce am făcut bine, ce am făcut mai puţin bine? De foarte multe ori am simţit rezultatul lucrului bine făcut, dar am avut şi momente de descumpănire sau revoltă. Dar, de şi mai multe ori, am simţit că se poate şi că trebuie să merg mai departe pentru că, prin perseverenţă, câştigăm.
Mă aflu, aşadar, la sfârşitul drumului unei noi generaţii pe care am condus-o timp de patru ani. Ultimele zile în care ei se numesc elevi ai şcolii noastre şi copii ai mei îmi dau emoţii dintre cele mai frumoase. Rememorez, parcă fără să vreau, episoade trăite împreună. Sunt conştientă că m-am legat de ei sufleteşte. Sunt conştientă că voi mai trăi mult timp cu imaginea lor în clasă şi cu glasurile lor pe coridoare. Ştiu că îi voi mai vedea încă mult timp aşteptându-mă în faţa uşii, cu zâmbetul pe buze.
Îmi va fi destul de greu să accept că vor pleca şi că nu vor mai fi ai mei. Trăiesc însă cu speranţa lucrului bine făcut şi cu gândul că voi rămâne pentru ei tot doamna dirigintă.
Sper că am reuşit să le deschid mintea şi sufletul, că am reuşit să-i fac să viseze, că am reuşit să-i fac să fie puri, interesanţi, gălăgioşi şi necăjiţi, dar şi să accepte realitatea şi să fie buni şi frumoşi. Îmi erau nespus de dragi când se revoltau, de cele mai multe ori cu dreptate, deşi nu le-am putut-o mărturisi tot timpul. Îmi erau şi mai dragi când căutau tot felul de tertipuri pentru a face ore de dirigenţie, nu de a ţine ore pentru care mai şi trebuiau să citească. Sunt de neuitat momentele în care ne pregăteam de câte un concurs sau de câte o serbare. Implicarea din partea lor era maximă. Sunt copiii mei în care pot avea bază şi care nu au spus niciodată că nu putem face ceva. M-au surprins de fiecare dată frumos şi de cele mai  multe ori au simţit când trebuie să mă copleşească cu dragul lor. Sunt conştientă că nu mi-am arătat tot mereu sentimentele de emoţie sau de bucurie, dar în sufletul meu am spus de fiecare dată că îi iubesc.

Un urcuş continuu
Şi atunci, cum să reuşesc a-mi opri acum gândul care se învârte în jurul a tot ce a fost în anii de liceu ai acestor copii: emoţii, teamă, frică, regret, iubiri naive şi pure, greşeli, aplauze sau comisii de disciplină, lacrimi. Toate, dar toate fac parte din mine şi din ei. Sunt lucruri care ne vor lega mereu.
Din păcate pentru mine şi din fericire pentru ei „poştalionul” ajunge la destinaţie. Nu putem a i ne supune, drept pentru care în scurt timp va poposi aici, la noi, iar clipele de despărţire vor fi dragi şi grele.
Dragii mei copii, să fiţi mândri de tot ceea ce aţi făcut şi de tot ceea ce veţi face. Niciodată să nu regretaţi nimic. Să fiţi doar conştienţi de timpul care ne pune oprelişti şi de malurile care, de multe ori, sunt mult prea puternice.  Dar să nu vă  temeţi, totul este o luptă. Iar lupta cu timpul este una dintre cele mai uşoare. Să nu vă speriaţi de nimic! Să faceţi totul cu drag şi cu mulţumire!
Nu putem fereca timpul, dragii mei, dar putem doar să-i cerem să stea un pic în loc. Să-i cerem prezentului să tacă sau să vorbească despre cântecul trecutului să fim cuprinşi astfel de farmecul amintirii.