Cum să ne creştem copiii?

 Gândiţi-vă… ce răspundere grea purtaţi înaintea lui Dumnezeu dacă nu vă educaţi copiii în obiceiurile creştineşti.
„Dar cum trebuie să-i creştem?”, veţi întreba.
Aşa cum îşi creşteau copiii vechii creştini, creştinii din primele veacuri. Aceştia îi învăţau din cea mai fragedă copilărie cu rugăciunea, cu biserica, cu posturile, cu Tainele bisericeşti, îi învăţau să citească după cărţile Sfintei Scripturi, niciodată nu-şi lăsau copilul să se aşeze la masă fără să se roage. Ei le insuflau copiilor că orice lucru, orice pas al creştinului trebuie să înceapă cu semnul crucii şi cu rugăciunea.
Ei se îngrijeau nu doar de educaţia generală a copiilor lor, nu numai ca aceştia să dobândească înţelepciunea păgânească prin studiul filosofiei, muzicii, artelor. Nu, ci învăţându-şi copiii, ei se călăuzeau după profunda şi sfânta regulă: nefericit să-l socoteşti pe cel ce ştie toate, însă nu ştie de Dumnezeu, iar fericit pe acela care ştie de Dumnezeu, chiar dacă n-ar şti de nimic altceva.
Să nu credeţi că prin aceasta vi se interzice să vă învăţaţi copiii ştiinţele lumeşti. Nicidecum. Cei mai mari dintre Părinţii şi Dascălii Bisericii noastre au studiat ei înşişi în tinereţe, cu multă râvnă, toată înţelepciunea ştiinţelor şi filosofiei. Sfinţii Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul, loan Gură de Aur au fost oameni de mare cultură ai vremii lor. Şi copiii voştri trebuie să fie educaţi, savanţi.
Important este, însă, numai ca învăţarea şi educarea lor să nu se mărginească doar la înţelepciunea lumească, la înţelepciunea acestei lumi, ci ca alături de aceasta ei să cunoască dreptatea supremă şi adevărul suprem, să înveţe legea lui Dumnezeu şi poruncile lui Hristos, să se deprindă cu evlavia permanentă, să-şi amintească totdeauna de Dumnezeu, de poruncile lui Dumnezeu, de calea lui Hristos.
Atunci şi numai atunci nu se vor rătăci pe calea înţelepciunii omeneşti, numai atunci vor pune mai presus de toate înţelepciunea creştină, cunoştinţa de Dumnezeu. Aşa trebuie să vă învăţaţi copiii.