De Dumnezeu Născătoarea

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este precedat de o perioadă de post, şi i se acordă o mare importanţă, deoarece Fecioara Maria este Născătoarea de Dumnezeu, cu ea s-a petrecut minunea rămânerii în feciorie şi la zămislirea în pântecele ei a Fiului lui Dumnezeu, căci de la Duhul Sfânt se făcea aceasta. Maria a rămas fecioară şi în Naşterea lui Mesia şi după aceasta. Ea s-a mai remarcat şi prin curajul cu care a rămas alături de Fiul ei şi în timpul Patimilor acestuia, când toţi ucenicii lui, în afară de Ioan, se ascundeau de teama că s-ar putea să împărtăşească aceeaşi suferinţă cu El. Tradiţia spune, fără ca aceasta să fie o dogmă a Bisericii Creştine, că Maica Domnului s-a înălţat cu trupul la cer după „adormirea” sa, adică după trecerea la cele veşnice. Mai există şi o tradiţie conform căreia Apostolul Toma a fost adus pe norii cerului din India, unde propovăduia creştinismul, la înmormântarea Maicii Domnului, pentru ca acesta numit „necredinciosul” să se încredinţeze şi să mărturisească despre înălţarea la cer a Mariei. Dincolo de toate acestea însă, Fecioara Maria rămâne Maica Domnului Iisus Hristos, se bucură cu dreptate de cinstirea creştinilor pentru curăţia ei, pentru curajul ei, pentru devotamentul cu care a rămas alături de Hristos şi de oameni, rugându-se pentru toţi cei aflaţi în nevoi, aşa cum a făcut-o demult la nunta din Cana Galileii. Nu există moment al zilei pentru care există rânduieli duhovniceşti, în care să nu fie rugăciuni şi către Preacurata Născătoare de Dumnezeu. Numele ei este unul dintre cele mai des puse copiilor creştini în general, români în special. Sunt foarte numeroase bisericile care poartă hramul Adormirii Maicii Domnului. Pentru tot ce înseamnă Fecioara Maria pentru creştini, şi nu numai, moartea ei este numită „adormire”, conform credinţei căreia cei drepţi nu trăiesc moarte după moarte, ci trec în Viaţa cea veşnică.