Despre meditaţie

Întreaga poftă a cinstitorului de Dumnezeu trebuie să se îndrepte spre ceea ce doreşte, încât să nu se mai găsească vreme ca patimile sale să făurească gânduri de ură faţă de oameni. Pentru că dacă fiecare patimă, când se mişcă spre ceea ce o stăpâneşte ţine gândul înlănţuit, de ce n-ar ţinea şi râvna virtuţii cugetarea slobodă de celelalte patimi. Căci să ne gândim cu ce sentiment priveşte cel ce se mânie la lucrurile dinafară, luptându-se în minte cu faţa celui ce l-a întristat? Şi cu ce sentiment le priveşte iubitorul de bani, când, răpit de năluciri, se uită la avuţiile materiale? Iar desfrânatul adeseori, chiar aflându-se între mai mulţi, îşi închide simţurile şi, luând în el faţa dorită, vorbeşte cu ea, uitând de cei de faţă şi şade ca un stâlp fără de glas, neştiind nimic de cele ce se petrec înaintea ochilor, sau se grăiesc în jurul lui ci, întors spre cele dinăuntru, este predat întreg nălucirii sale. Pe un astfel de suflet îl numeşte poate Scriptura femeie ce şade din pricina rânduielii, căci şezând departe de simţuri, îşi adună în sine lucrarea lui, nemaiprimind nimic din cele de afară, pentru nălucirea ruşinoasă care-l stăpâneşte. Dacă acestea stăpânesc astfel gândul din pricina patimii, făcând simţurile să-şi înceteze lucrarea, cu cât mai vârtos nu va face dragostea de înţelepciunea mintea să se lepede de lucrurile sensibile şi de lucrarea simţurilor, răpind-o în văzduh şi ocupând-o cu vederea celor inteligibile! Căci precum în cele ce s-a tăiat sau s-a ars nu poate intra alt gând afară de cel al suferinţei care îl stăpâneşte din pricina durerii, tot aşa nici cel ce se gândeşte la ceva cu patimă nu poate să se cugete la altceva, decât la patima care-i stăpâneşte mintea şi care îi pătrunde tot gândul cu licoarea ei. Fiindcă plăcerea nu primeşte alături de ea durere, nici bucuria întristare, şi nici veselia supărare. Patimile protivnice nu se împletesc întreolaltă şi nu se împreună niciodată, nici nu se învoiesc la o întovărăşire prietenească, din pricina înstrăinării şi vrăjmăşiei lor neîmpăcate le la fire. Drept aceea, să nu se tulbure curăţenia virtuţii cu gândurile lucrurilor lumeşti, nici limpezimea contemplaţiei să nu se întunece cu grijile trupeşti, cu chipul filozofiei adevărate, arătându-şi luminata sa frumuseţe, să nu mai fie hulit de gurile îndrăzneţe, nici să se mai facă lucru de râs din pricina neiscusinţei celor ce-l desemnează.