„Dezvoltarea personală” la Părinţii Bisericii

Suntem părinţi răi, nepăsători. Şi femeile nu folosesc vremea sarcinii pentru a începe educaţia nu numai duhovnicească, ci pur şi simplu morală. Iar după aceea ne mirăm cum se face că avem asemenea copii. Or, purtarea acestora, tendinţele lor sunt, pe lângă toate celelalte, şi urmare a educaţiei primite de la noi. Pentru că nu făcând morală se educă copiii. Daca în familie este pace şi înţelegere, linişte şi dragoste, copilul capătă deja o experienţă duhovnicească normală. Dacă în casă sunt neînţelegeri, certuri, rivalitate între părinţi – pe scurt, orice manifestare a neiubirii, copilul capătă răni sufleteşti care apoi vor trebui tratate toată viaţa şi vindecarea lor stă sub semnul întrebării. În felul acesta, cu nechibzuinţă, ne putem mutila proprii copii. Bineînţeles, Domnul poate,
într-un fel aparte, să-l smulgă pe om din adâncul educaţiei strâmbe, însă aceasta este de fiecare dată o minune dumnezeiască. De aceea, mamele care nu s-au folosit de timpul pe care l-au avut ca să le dea copiilor o educaţie adevărată şi n-au crescut oameni adevăraţi nu trebuie să mai piardă acum vremea care le-a fost dată pentru pocăinţă şi rugăciune, ca Domnul să facă iarăşi o minune şi să ridice fii lui Avraam din aceste pietre. (Protoiereul Vladislav Svesnikov)

„Ceara moale ia orice formă”
Părinţii să-şi educe copiii încă din leagăn. Să-i înveţe frica lui Dumnezeu, să taie pornirile lor cele rele, să nu le „caute în coarne” şi să nu le satisfacă dorinţele şi gusturile rele. Ceara moale ia orice formă: şi tu poţi să faci ce vrei din copilul mic. Literele scrise pe hârtie curată rămân neşterse: şi ceea ce află copilul mic rămâne cu el, neşters din memorie, până la bătrâneţe.
Să zicem că asupra unui copăcel suflă vântul şi îl îndoaie: dacă îi pui proptea, o să se îndrepte; dacă nu-i pui proptea, o să rămână strâmb pentru totdeauna. După ce apucă să crească şi să prindă rădăcini, o să crape şi o să se rupă când o să vrem să-l îndreptăm. La fel şi cu copiii noştri. Să-i întărim în credinţa şi în frica de Dumnezeu cât sunt încă mici. Să le facem zid de apărare din învăţături şi exemple bune până când vor prinde rădăcini în virtute, şi atunci nu vor mai avea a se teme de nici o primejdie.  (Stareţul Filotei Zervakos)

Credinţa, nădejdea şi dragostea se dau cu laptele matern
Aşadar trebuie să le dăm copiilor noştri evlavia odată cu laptele mamei, ca să zic aşa, nu cu mâncarea tare, fiindcă atunci când copiii sunt încă mici se iau după părinţi, îi copiază. Tocmai atunci trebuie să ne îngrijim ca pruncii să „înregistreze pe casetă” bunătate şi dragoste. Iar când vor creşte, trebuie să fim atenţi şi să acţionăm cu discernământ şi cu prevedere – de pildă, ca atunci când întoarcem un ceas. Dacă axul este slăbit, întoarcem ceasul treptat, fiindcă există pericolul să-l stricăm, şi atunci ceasul nu va mai fi bun de nimic. Trebuie să-i explicăm copilului cu grijă, cu binele, de ce nu trebuie să facă aşa şi de ce trebuie să facă altfel. Nu trebuie să i se spună mereu copilului: „asta nu”, „aia nu”, „nu aşa”, „nu altfel”. După ce vom face lucrurile de bază, trebuie să-i dăm „şurubelniţa” lui Hristos, ca să „strângă” El până la capăt „şuruburile” care mai sunt de strâns. Nu trebuie să nădăjduim prea mult în noi înşine, încercând să facem singuri totul. (Stareţul Paisie Aghioritul)