Duminica Sfinţilor Români

Multe ţinuturi ale lumii s-au învrednicit să-i facă raiului belşug de suflete alese, care pururea se împărtăşesc de neînserata lumină a lui Dumnezeu. Întru aceasta, nici hotarele neamului românesc n-au fost mai sărace decât altele. Din duhul poporului român au izvorât suflete ce s-au suit în ceata drepţilor; din sângele lui s-au plămădit trupuri care n-au suferit stricăciunea morţii; sub altarele lui s-au mucenicit mădulare care, prin suferinţă, au mărturisit puternicia duhului întru Hristos; prin munţii lui s-au mântuit sihaştri în luminată cuvioşie, mistuindu-se în rugăciune, post şi priveghere; şi nu pe puţine din scaunele vlădiceşti s-au nevoit ierarhi care, peste cununa de aur şi nestemate a preţuirii celei de obşte, şi-au adăugat cununa cea nepieritoare a sfinţeniei.
Sărbătoarea Sfinţilor Români a fost instituită de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 20 iunie 1992. Tot atunci a fost stabilită ca dată pentru prăznuire a doua Duminică după Rusalii.
Este ziua în care sunt cinstiţi Sfinţii Români cunoscuţi, consemnaţi în calendar şi cei necunoscuţi.
În calendarul creştin s-a înscris, dintru început, numele unor daco-romani, care au mărturisit şi apărat dreapta-credinţă.
Unii dintre ei au fost binecunoscuţi şi preţuiţi pentru viaţa lor desăvârşit creştină, fiind canonizaţi adesea de alte Biserici decât cea naţională şi de alte neamuri, ceea ce a demonstrat caracterul de universalitate al sfinţeniei.
Din anii 1950-1965 s-au făcut primele canonizări în Biserica noastră, oficializându-se ceea ce s-a numit „canonizarea spontană, prin evlavia populară”.