Editura Deisis

Temeiurile duhovniceşti ale vieţii
Personaj insolit şi cel mai original filozof al Rusiei, Vladimir Soloviov a marcat decisiv gândirea filozofică şi teologică a secolului XX. Din „mantaua” lui au ieşit într-un fel sau altul toţi marii gânditori teologici ai filozofiei religioase ruse de după 1900.
Punctul de plecare al gândirii sale e demascarea profetică a reducţionismelor mutilante de tot felul, atât cele ale gândirii pozitiviste şi umaniste, cât şi ale „creştinismelor” abstracte şi dogmatice. Acestora le-a opus vizionar un creştinism integral şi solidar, regândit filozofic în temeiurile lui biblice, dogmatice şi sacramentale. Filozofia religioasă a lui Soloviov e astfel o amplă şi unică în felul ei apologie filozofică a creştinismului Bisericii lui Hristos.
La numai 31 de ani, Soloviov publica în Temeiurile duhovniceşti ale vieţii un excelent catehism al unei Ortodoxii integrale. Crezul, dogmele şi Tainele Bisericii sunt inserate aici în dinamica concretă a vieţii atât individuale, cât şi sociale a creştinilor chemaţi să realizeze ascetic, prin rugăciune, milă şi postire (credinţă, iubire şi speranţă), şi activ în Biserică, stat şi popor, relaţia autentică dintre Dumnezeu, semeni şi natură. Astfel, creştinii transformă haosul apărut prin egoism, izolare şi dezbinare în cosmosul armoniei paşnice a raţiunii şi iubirii altruiste, iar Împărăţia lui Dumnezeu prefigurată în dogmele, ierarhia şi Tainele Bisericii se realizează drept Adevărul, Calea şi Viaţa lumii.
Spre deosebire de catehismele obişnuite, limitate la descrierea unei vieţi religios-duhovniceşti ortodoxe confesionale, distincte şi separate de viaţa lumii, catehismul filozofic vizionar şi perfect actual al lui Vladimir Soloviov demonstrează felul în care adevărata Ortodoxie oferă în Dumnezeu temeiurile duhovniceşti ale vieţii integrale a oamenilor în toate dimensiunile ei autentice.

Patriarhul şi martirul
Cartea de faţă restituie imaginea cât mai fidelă a doi sfinţi contemporani ai sfântului Maxim Mărturisitorul, mult mai cunoscuţi în epoca lui, astăzi însă aproape uitaţi.
Toţi au trăit şi activat în contextul catastrofal al secolului VII, dominat de invazia persană şi apoi de ocupaţia islamică a Orientului Apropiat. Mărturisirea ortodoxiei şi teologhisirea sublimă reprezentate de sfinţii Ioan Moschos, Sofronios Patriarhul şi Maxim Mărturisitorul în unire cu episcopii Romei au fost doar unul din răspunsurile la această criză trăită de contemporani în registru apocaliptic.
Mai puţin cunoscute, dar nu mai puţin importante, sunt alte două tipuri de reacţii la această criză: exemplara compasiune evanghelică a laicului cipriot devenit patriarhul Alexandriei, Ioan cel Milostiv, şi nobilul martiriu al soldatului persan Magundat, convertit la creştinism şi devenit monah în Ierusalim sub numele de Anastasie.
Dosarele lor hagiografice, publicate aici pentru prima dată în limba română, fac substanţa volumului de faţă.
Comentariul istoric şi teologic care le însoţeşte oferă posibilitatea înţelegerii acestor două figuri în multiplele contexte ale lumilor lor, pe al căror fundal doar îşi dobândesc adevăratul profil şi concreteţe.
Devin astfel dureros de limpezi şi inspiratoare şi mizele extrem de actuale ale acţiunilor unui patriarh şi ale unui martir din veacul VII, ale căror ecouri textele scrise despre ei le aduc până la noi.