Înainte sau după Pilda vameşului şi a fariseului?

Săptămâna aceasta stă sub semnul smereniei. Ştim foarte bine Evanghelia care ne vorbeşte despre Vameş şi despre Fariseu, despre felul în care se prihănea pe sine păcătosul dar smeritul vameş şi felul în care se mărea pe sine virtuosul fariseu. Ştim şi de ce ni se pune acum la suflet încă o dată smerenia: se apropie Postul cel Mare al Paştilor, Cale pe care încăpem mulţi, infinit de mulţi, dacă suntem smeriţi, pentru că această Cale şi această smerenie ne vor readuce aminte Bucuria că nu suntem singuri. Căci tot ce avem este Dar de la Cel care pe însuşi Fiul Său l-a dat pentru noi, să biruiască moartea intrată în lume prin păcatul neascultării, făcându-se El ascultător până la moarte, şi încă moarte pe Cruce!

Ca pruncii
Dar imediat după această pildă relatată de evanghelistul Luca în capitolul 18, urmează episodul acela, binecunoscut şi el, în care se spune că mulţimile aduceau mulţi copii la Iisus ca Acesta să se atingă de ei. Ucenicii însă certau părinţii! Iubirea lui Hristos şi scopul Său pedagogic aduc însă copiii în prim-plan: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor!” (Luca 18, 16). De ce tocmai după pilda Vameşului şi a Fariseului se face această precizare legată de curăţia copiilor în Scriptură? Fiindcă vameşul era păcătos, dar nu avea în sine răutatea şi ambiţia fariseului. … Aţi văzut cum reacţionează copiii când ştiu că au greşit? Ei nu neagă (decât dacă în familie au văzut mult fariseism şi astfel învaţă şi ei să disimuleze)! Chiar dacă nu spun direct „eu am făcut această greşeală”, tăcerea lor o spune, şi ochii. Copiii îşi acceptă pedepsele dacă sunt juste. Desigur, aceasta nu înseamnă că noi avem voie să dăm orice fel de pedepse, tocmai pentru că ei sunt aşa de sinceri şi corecţi. Ştim că pruncii îşi spun părerea cu o atitudine care pentru adulţi poate părea crudă, fiindcă sunt atât de sinceri şi când laudă, şi când scot în evidenţă defecte.

Şi Timotei …
Fiul meu cel mare se numeşte Timotei – „cinstitor de Dumnezeu”. Sfântul Apostol Timotei a fost un ucenic al Sfântului Apostol Pavel. În Apostolul care s-a citit în duminica aceasta este un fragment din a doua epistolă a Sfântului Pavel către Timotei. Acolo aflăm că acest fiu duhovnicesc al lui Pavel, care din copilărie ştia Scripturile, şi-a urmat părintele duhovnicesc în învăţătură, în credinţă şi dragoste, în prigonirile ce i s-au făcut. Exact cum face un copil cu părinţii lui! Copilul nu fuge de lângă părintele său aflat în suferinţă. Când e vreo primejdie mare părintele trebuie să insiste mult ca fiul sa-l lase şi să fugă, ca să se salveze. Copilul nu uită învăţăturile părinteşti. Chiar dacă uneori am protestat direct sau doar în gând faţă de „teoriile” părinţilor, când am ajuns adulţi de câte ori nu ne-am spus: „Ce dreptate avea mama!”, „Iată că am ajuns zilele în care, părinte fiind la rându-mi, îmi înţeleg părinţii!”, „Dacă ascultam de tata, acum eram un altfel de om!”?