Îndrumătorul bisericesc

Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului a publicat recent Îndrumătorul bisericesc pe anul 2018. Publicaţia a ajuns la anul 166 al apariţiei şi conţine numeroase informaţii din viaţa bisericească, articole tematice şi îndrumări pastoral-misionare.
Îndrumătorul bisericesc pe anul 2018 este dedicat marelui eveniment al unirii tuturor românilor într-o singură ţară în 1918 şi tuturor personalităţilor care au făcut posibilă această unică realizare din istoria neamului nostru. La 100 de ani de la Marea Unire preocupările de cercetare, evenimentele comemorative şi atenţia preoţilor, profesorilor şi comunităţilor parohiale este îndreptată spre marele eveniment de la 1918 şi spre consecinţele acestuia în vremurile care au urmat, până în zilele noastre. De aceea, îndrumările pastorale transmise de mai mulţi ierarhi în această ediţie a volumului cuprind tema unităţii de neam, a păcii şi credinţei în viaţa poporului român.
Cuvântul pastoral al Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului se intitulează „Pacea, dar dumnezeiesc, în Liturghia ortodoxă” şi evidenţiază rolul unităţii spirituale în viaţa duhovnicească.
„Pacea pentru care ne rugăm în Liturghie este creatoare de comuniune. De la prima cerere din ectenie până la sfârşitul Liturghiei, orice cerere este adresată la plural, este o cerere a tuturor, împreună, pentru toţi, pentru fiecare din cei aflaţi în rugăciune, ca şi pentru alţii, care nu sunt de faţă. Rugăciunea creează armonie şi comuniune. Fiecare se simte susţinut de toţi în rugăciune şi în faţa lui Dumnezeu. Forma de plural «noi» a rugăciunii liturgice, care se adresează lui Dumnezeu ca unui Tu comun pentru toţi, nu e numai o simplă alăturare de persoane umane, ci o unire a lor în Hristos. Încă de la începutul Sfintei Liturghii suntem îndemnaţi să ne constituim toţi cei prezenţi într-un singur «eu» multiplu al Liturghiei, într-un eu comunitar, cum este şi Dumnezeu, Cel ce e un singur Dumnezeu în Treime. Dumnezeu ne vrea uniţi prin iubire într-o unitate generoasă, scăpată de orice egoism, în care iubirea de Dumnezeu a fiecăruia e întărită de cea a tuturor. El vrea să înaintăm tot timpul Liturghiei în această unitate, tot mai mult, până la o unitate culminantă între noi şi Hristos şi, în El, între unii şi alţii, prin împărtăşirea împreună de Acelaşi Hristos”, spune Părintele Mitropolit.

Făuritorii Marii Uniri
În capitolul dedicat făuritorilor Marii Uniri de la 1918 sunt cuprinse mai multe studii academice. Părintele academician Mircea Păcurariu vorbeşte despre „Preoţimea românească în Primul Război Mondial”, un amplu studiu despre slujitorii sfintelor altare care au fost alături de militarii români pe câmpurile de luptă.
„Activitatea preoţilor militari era foarte variată, liturgică, pastorală, socială şi culturală: săvârşirea Sfintei Liturghii, fie în bisericile satului în apropierea cărora erau cantonate unităţile militare, fie în corturi improvizate şi chiar în aer liber; mărturisirea şi împărtăşirea ofiţerilor şi soldaţilor; sfinţirea apei în prima zi din lună sau la plecarea la lupte; înmormântarea celor căzuţi la datorie; îmbărbătarea trupelor chiar în tranşee; îngrijirea răniţilor, alături de medici şi infirmiere; împărţirea de ajutoare familiilor celor căzuţi eroic în lupte, ajutoare acordate unor copii săraci din satele în care erau cantonate unităţi militare, organizarea de «cercuri culturale» în cadrul cărora se făceau lecţii de scris-citit, aritmetică, istorie, geografie, chiar şi organizarea unor coruri ostăşeşti etc. Au slujit ca preoţi (confesori) militari 252 de preoţi din toate părţile ţării (asimilaţi cu gradul de locotenent, peste 150 avansaţi la gradul de căpitan), chiar şi câţiva preoţi ardeleni refugiaţi. Câţiva dintre ei şi-au jertfit viaţa pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei: Nicolae Armăşescu din Tomşani-Vâlcea, Nicolae Furnică din Urziceni-Ialomiţa, Ştefan Ionescu-Cazacu din Poiana-Olt (mort în urma rănilor primite în luptele de la Mărăşti, osemintele fiindu-i aşezate în mausoleul de acolo) şi alţii. Alţii au fost luaţi prizonieri şi deportaţi în Germania sau în Bulgaria, unde au fost obligaţi să muncească în condiţii umilitoare: Ioan Florescu-Dâmboviţa, profesor de religie în Bucureşti, Vasile Ionescu din Groşerea-Gorj, Gheorghe Jugureanu din Mizil-Prahova, Emanuil Mărculescu din Corabia, Ioan Rătescu, Dumitru Berlogeanu, Ioan Cerbulescu; unii au murit la scurt timp după încheierea războiului, ca preotul Constantin Buzescu din Vităneşti- Olt. Mulţi preoţi au fost răniţi. Toţi cei 252 de preoţi militari şi-au făcut din plin datoria pe câmpurile de luptă, fiind apreciaţi de comandanţii armatei şi decoraţi”, spune părintele academician.
Dintre studiile capitolului amintit mai menţionăm: „O diagnoză pastoral inedită-Nicolae Bălan. O Scrisoare la vremea Primului Război Mondial” (pr. conf. univ. dr. Constantin Necula), „«Marele Război»” oglindit în file de cronică bisericească hunedoareană (pr. conf. univ. dr. Florin Dobrei), „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918: «cu doi ani mai devreme»” (Constantin Ittu).