Învăţături despre mântuire

Aminteşte-ţi mereu, ascultarea le întrece pe toate. Ea întrece postul şi rugăciunea! Iar noi nu numai că nu trebuie să o refuzăm, trebuie să alergăm în întâmpinarea ei! Noi trebuie să răbdăm orice necaz care ar veni din partea fraţilor fără să ne tulburăm şi să cârtim. Sufletul trebuie alimentat şi hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui să practicăm lectura Noului Testament şi a Psaltirii. Aceasta ar trebui făcută în picioare. Din această lectură vine iluminarea minţii care este schimbată printr-o dumnezeiască schimbare. Cel ce citeşte Sfânta Scriptură primeşte o căldură care în singurătate dă naştere la lacrimi, prin care omul este încălzit iar şi iar, umplut de daruri duhovniceşti, care dau o încântare minţii şi inimii dincolo de orice închipuire. Mai presus de toate, aceasta trebuie făcută pentru a dobândi pacea sufletului: „Pace multă au cei ce iubesc legea Ta şi nu se smintesc.” (Ps.118,165). Este foarte util să citeşti întreaga Biblie într-un mod inteligent. Căci numai prin acest exerciţiu singur, pe lângă alte bune lucrări, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va înmulţi darul său de înţelegere. Cei ce cu adevărat s-au hotărât să slujească Domnului Dumnezeu trebuie să se străduiască a-şi aminti mereu de Dumnezeu şi să rostească rugăciunea către Iisus Hristos. În biserică, atunci când te rogi, e de folos să stai cu ochii închişi, cu o atenţie concentrată şi să deschizi ochii doar când te moleşeşti sau când somnul îţi dă târcoale şi te face să moţăi. Atunci ochii trebuie aţintiţi către o icoană şi către lumina candelei ce arde dinaintea ei.

„Să facem trupul prieten credincios”
Nu trebuie să ne asumăm nevoinţe ascetice dincolo de puterile noastre, ci să încercăm să ne facem trupul prieten credincios şi vrednic de practicarea virtuţilor. Trebuie să mergem pe calea de mijloc. Trebuie să fim înţelegători faţă de neputinţele şi imperfecţiunile noastre sufleteşti şi să avem răbdare faţă de defectele noastre, aşa cum avem faţă de defectele altora. Dar nu trebuie să trândăvim, ci trebuie să ne silim spre îmbunătăţirea firii noastre.Nu oricine îşi poate impune sieşi o regulă severă de asceză în toate, sau să se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decât să-i dezvăluie slăbiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupească, sufletul slăbeşte şi el. În special, vinerea şi miercurea, şi mai ales în timpul celor patru posturi, trebuie luată o masă o dată pe zi, iar îngerul Domnului se va apropia de tine. La prânz mănâncă suficient, la cină fii moderat. Dar un trup care este epuizat de penitenţă şi de boală trebuie întărit printr-un somn moderat, hrană şi băutură moderate indiferent de perioada de timp. Cu orice preţ, noi trebuie să încercăm a păstra pacea sufletului şi să nu ne tulburăm la jignirile venite de la alţii. Nimic nu este mai preţios decât pacea întru Hristos  Domnul. Sfinţii Părinţi aveau mereu un duh de pace şi, fiind binecuvântaţi cu harul lui Dumnezeu trăiau mult.