Mai aproape de viaţă

„Sufletul meu cel înţelenit cu fărădelegi şi păcate, adapă-l cu curgerile sângiurilor Tale şi-l arată roditor de fapte bune. Că Tu ai zis tuturor să vină la Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu, Preasfinte şi să scoată apa nestricăciunii cea vie şi care curăţeşte păcatele celor ce laudă slăvită şi dumnezeiască scularea Ta, dând, Bunule, celor ce Te cunosc pe Tine Dumnezeu, puterea Duhului, care s-a pogorât de sus cu adevărat peste ucenicii Tăi, că Tu eşti izvorul vieţii noastre.” (Canonul Utreniei din Duminica a cincea după Înviere, Icosul)

Astăzi trăim din ce în ce mai captivaţi de farmecul vieţii materialiste. Suntem înconjuraţi de bunuri frumoase şi utile. Unele dintre ele nu reuşim încă să le procurăm. Adevărul este că pe cât sunt mai performante pe atât sunt mai scumpe. Fiecare doreşte să intre în posesia celor mai bune lucruri, dar nu toţi reuşim să le dobândim. Pentru cei hotărâţi aceasta este o provocare, de a munci mai mult şi mai bine, ceea ce presupune un câştig mai mare şi bunuri mai valoroase şi mai performante. Pentru cei mai firavi poate fi motiv de depresie sau mai bine zis de deznădejde. Impresionant este faptul că şi cel hotărât când se opreşte şi cugetă la cele realizate nu se simte neapărat împlinit.
Dacă stăm să ne gândim constatăm că multe din cele pe care le cumpărăm şi ne mândrim că le-am dobândit şi atunci constatăm că nici măcar nu ne sunt necesare. Am putea trăi foarte bine fără jumătate din bunurile ce ne înconjoară. Valul materialist ne-a prins atât de mult încât aproape că nici nu putem concepe viaţa fără confortul oferit de televizor, telefon, maşină şi multe altele. Acestea toate ne aduc să lucrăm pentru a plăti întreţinerea sau abonamentul pentru ca ele să fie funcţionale. Tot acest timp petrecut pentru a acumula aceste fonduri, dacă ar fi investit în alte direcţii, este foarte posibil să ne aducă fericirea.

Mai aproape de cei dragi
Aproape că începem să credem că dacă le oferim celor dragi confortul contemporan acesta suplineşte absenţa noastră din viaţa lor. Acest confort nu îi împlineşte pe apropiaţii noştri şi nici măcar pe noi înşine.
Fiecare om în parte are nevoie de dragoste. Dacă iubim şi iubirea este împlinită atunci şi confortul este plăcut şi ne bucură. Ne bucură mai ales pentru că simţim că în bunurile ce ne înconjoară este cuprinsă şi dragostea dăruitorului.
Ceea ce riscăm este să dăruim fără să mai investim emoţii în cei dragi şi cu atât mai puţin în darul oferit. Suntem copleşiţi de preocupările materialiste şi pierdem esenţialul.
Viaţa are farmec atâta timp cât este impregnată cu dragoste. Aceasta este fermecătoarea învăţătură dăruită de Mântuitorul. El s-a dăruit şi încă se dăruieşte pe sine pentru noi. Păstrează încă rănile patimilor Sale pentru ca noi să ne putem împărtăşi cu Trupul şi Sângele Său. Dragostea Sa, dar mai ales Sfânta Împărtăşanie se face în noi izvor de iubire divină pentru întreaga lume, udă trupul nostru încremenit în cele materiale cu sângele Său, iar sufletul îl rourează cu iubirea Sa desăvârşită. Înmuiaţi astfel devenim roditori în dragostea faţă de cei apropiaţi şi ne simţim unii pe alţii mai apropiaţi. Să ne bucurăm că biserica ne reaminteşte prin slujbele sale, din duminica a cincea după Înviere, această frumoasă şi rodnică învăţătură.