Mânăstirea Oaşa

Mai sunt câteva zile şi la Mănăstirea Oaşa începe cea mai frumoasă tabără organizată în ultimii ani în România: tabăra de Crăciun. Părintele Iustin, stareţul mănăstirii, împreună cu obştea, a reuşit să creeze la Oaşa punctul zero de atracţie pentru tinerii din Biserica Ortodoxă Română.
În ultimii ani când spui „Oaşa”, tresare ceva în inima celor care au fost acolo, dar şi în a celor care vor să ajungă, şi nu puţini sunt tinerii care au urcat în vârful Munţilor Şureanu pentru a-L regăsi pe Hristos în inima lor şi a începe o nouă viaţă.
Taberele dedicate tinerilor la Mănăstirea Oaşa şi Schitul Găbud, cunoscute cu titlu simbolic de „taberele de la Oaşa” au devenit un fenomen duhovnicesc în Patriarhia Română, un focar duhovnicesc care cheamă pe tinerii români din toate colţurile ţării şi din diaspora, aşa cum în regimul comunist se întâmpla cu miile de oameni care erau atraşi de părintele Ioan Iovan la Mănăstirea Vladimireşti, de mişcarea Oastea Domnului, de Părintele Arsenie Boca la Sâmbăta de Sus sau de Mişcarea Legionară prin Frăţiile de Cruce.
La Mănăstirea Oaşa se organizează patru tabere pe an, având uneori şi peste 200 de tineri din toată ţara, limita fiind dată doar de numărul de locuri de cazare şi masă. De Crăciun e cea mai mare cerere. Dacă mănăstirea ar avea 1000 de locuri de cazare, s-ar înscrie 1000 de tineri într-o clipită. S-a dus vorba. Tinerii vorbesc de Oaşa cum vorbeau de Michael Jackson la începutul anilor 90.
Ce se întâmplă aici? Cum de tineri care nu calcă prea des pragul bisericilor de parohie, ar veni aici cu tot dragul? Cum de adolescenţi de liceu şi studenţii vin la Oaşa de Crăciun şi revelion, uneori fiind primul lor contact cu Biserica şi credinţa? Ce-i atrage aici?
Simplitatea. Autenticul. Viaţa curată în Hristos.
Tineri îmbrăcaţi în costume naţionale, alături de călugări îmbracaţi în rase cântă împreună colinde vechi româneşti în ajunul Naşterii Domnului, la lumina lină a lumânărilor, toţi având un surâs cald şi blând pe faţă. Ce familie frumoasă! Ce icoană a raiului!
Nicio crispare. Nicio grabă. La Oaşa nu este semnal la telefon, cablu TV şi nici internet. Nu e Facebook şi nici Whatsapp. Aici lumea virtuală dispare şi tinerii leapădă uşor ispitele lumii. Poate aceiaşi tineri care mai deunăzi ascultau hip-hop, house, rock, sau alte staruri pop, care se distrau lumeşte de Crăciun şi revelion, acum îi vezi aşa frumoşi şi curaţi în costumul popular, haina cea luminoasă a credinţei noastre creştineşti.
Aceeaşi tineri pe care-i vedem cu smartphone-urile în mână, cu căştile în urechi pe stradă, cu tabletele pe facebook, aici la Oaşa spală vasele, curăţă cartofi, strâng mesele, taie lemne, stau la privegheri de noapte, rostesc rugăciunea inimii împreună, fac mătănii, se trezesc la 3-4, dimineaţa pentru Sfânta Liturghie, se spovedesc, se împărtăşesc, urcă în vârful muntelui, şi ce e cel mai frumos e că pleacă la colindat prin sate, cete, cete, pentru a vesti Naşterea lui Hristos puţinilor săteni din Alba.
Aceeaşi tineri care se plictisesc la orele şcolare, stau la conferinţele organizate de mănăstire ore în şir, fiind captivaţi de invitaţii speciali ai părintelui stareţ. Aceeaşi tineri care adesea sunt neascultători faţă de părinţii lor, aici la Oaşa fac ascultare de părinţii din mănăstire, de bună voie.
Totul aici este pus înaintea lui Dumnezeu, închinat lui, şi reprimit înapoi cu belşug de binecuvântare.
Ce s-a întâmplat şi se întâmplă încă la Oaşa este o taină a lui Dumnezeu.
Cert e că de aici au plecat schimbaţi mulţi tineri, au devenit apostoli, şi l-au propovăduit pe Hristos în lumea lor zgomotoasă. Aici au fost lepădate multe păcate, s-au trezit multe conştiinţe, s-au format multe familii, s-au născut multe idealuri în inimile fragede ale adolescenţilor.
Au venit din curiozitate, şi au plecat români. Au venit traşi de prietenii lor, şi s-au întors creştini. Au venit indiferenţi şi au plecat însetaţi de cunoaşterea lui Dumnezeu.
La Oaşa tinerii se întâlnesc cu Hristos şi pleacă cu El acasă!