Mânăstirea Polovragi

Biserica Sfintei Mânăstiri Polovragi a fost ctitorită între anii 1504-1505 de Radu Comisul şi Pătru Spătarul fiii marelui boier Danciu Zamona. În 1629, în timpul domnitorului Alexandru Ilieş, mânăstirea intra în posesia  banului Craiovei  Pârâianu Milescu .Cu ajutorul domnitorului Matei  Basarab, Danciu Pârâianu reface aşezământul în 1643 iar Sfântul Constantin Brâncoveanu, adaugă pridvorul, clopotniţa şi zidul de incintă.
Pictura a fost executată în frescă de primii  zugravi ai Şcolii de la Mânăstirea Hurez. În nordul incintei, într-o altă curte,este bolniţa ctitorită de Episcopul Clement între 1732-1738. Fiind fortificată ,Tudor Vladimirescu a folosit-o ca bază de operatiuni  militare.
Biserica a fost zidită din temelie în anul 1645 de Matei Basarab Voievod, după cum scri în pisania originală deasupra uşii, la intrare” Această Sfântă biserică, cu voia şi ajutorul lui Dumnezeu ziditu-s-au din temeiu cu pofta şi cheltuiala a prealuminatului şi milostivului domn Io, Matei Basarab voievod a toată Țara Românească, împreună cu doamna sa gospoja Ileana întru prea înălţatul şi de tot închinatul nume al Preasfintei şi de Viaţă Făcătoare troiţe întru al 13-lea an de domnie a lor veleatul Bastia Mira 7153 ispenia 1645.” De la început a fost întemeiată ca mănăstire pentru călugări şi a fost înzestrată de Matei Basarab cu moşiile şi satele din Strehaia şi din apropier. Totodată i s-a dat şi jumătate din vama târgului Strehaia, precum arată hrisovul de înzestrare din 6 martie 1653. Constantin Brâncoveanu, prin hrisovul din 1705 octombrie 24, întăreşte aceste danii. Prin hrisoavele domnilor din perioada 1808-1819, veniturile mănăstirii erau atribuite orfelinatului din Bucureşti pentru creşterea şi înzestrarea copiilor din toată ţara. Se crede că până în 1826 biserica a fost reparată de 2 ori, o data în timpul lui Brâncoveanu când i s-a adăugat pridvorul, dar nu s-a intervenit asupra zugrăvelilor şi picturii originale interioare. În 1826 s-au făcut reparaţii mai radicale, când pest pictura veche s-a dat o nouă tencuială realizată de Barbu Zugravu. În acest an, prin grija şi cheltuiala Protosinchelului Kir Axinte, stareţul mănăstirii, s-au reparat clădirile anexe, s-a reparat şi s-a înălţat zidul împrejmuitor şi s-a construit un foişor la fântâna din curte. Din spusele şi însemnările loclnicilor bătrâni, reiese că ultima reparaţie s-a făcut în 1896,când au fost văruiţi pereţii în exterior, dar nu s-a umblat la pictura interioară. Tot atunci au fost demolate chiliile aflate în ruină şi vechiul palat domnesc aflat în estl bisericii. După secularizarea averilor mănăstireşti, s-a desfiinţat mănăstirea, rămânând biserică pentru mireni cu o propritate de 75 ha teren până în 1950. Între 1962-1969, acest sfânt locaş a fost renovat de Direcţia Monumentelor Istorice din Bucureşti, redându-i-se starea iniţială şi aspectul unui adevărat monument naţional, istoric şi artistic. Biseica este împrejmuită cu zid de cărămidă presată, înalt de 4-5 m, prevăzut cu creneluri de apărare din 2 în 2 m.
Este situată pe şoseaua naţională Craiov-Drobeta Turnu Severin, în centrul oraşului Strehaia pe stânga, venind dinspre Craiova. Are în faţă spitalul, la vest Şcoala Generală şi primăria oraşului. Se găseşte la 800 m NE de halta Strehaia de unde o şi vedem biserica fiind la o altitudine mai mare.
Biserica este în formă de cruce, cu zid de cărămidă gros, înaltă, cu o turlă mare de pronaos. Este compartimentată în altar, naos şi pronaos. Naosul, foarte spaţios este despărţit de pronaos (cu un spaţiu mai mic) printr-un zid care lasă o deschidere cât o uşă pentru circulaţie. Catapteasma este din zid gros. Are un pridvor deschis susţinut de 10 coloane de zid. Pardoseala bisericii este din cărămidă. Este acoperită cu şindrilă. Zidurile exterioare au la mijloc două brâie din cărămidă aparentă aşezată pe muchie ( dinţi de fierăstrău).
De reţinut că, în perioada 1673-1689 în incinta mănăstirii a avut loc sediul Episcopia Strehaia, Episcop fiind Kir Daniel. Existenţa Episcopiei este confirmată de pisania de pe zidul din cerdacul chiliilor arhiereşti, demolate în 1826. S-a păstrat o copie în pomelnicul ctitoricesc făcut în 1759 de egumenul Teodosie. Din cuprinsul pisaniei se desprinde existenţa unei tradiţii redată atunci ca fapt istoric, şi anume că la Strehaia ar mai fi foat o Episcopie înainte de întemeierea Episcopiei de la Râmnic, probabil în 1496. Tradiţia transmisă prin cronica ţării aşază la Strehia al doilea scaun al băniei Olteniei, probabil în cursul sec. al XV-lea, când banii părăsesc Severinul căzut sub unguri şi-i găsim la scaunul băniei din Craiova. Fapt sigur este că Banoveţii Craioveşti  din sec. al XV-lea şi al XVII-lea erau proprietari strehăieni unde îşi aveau reşedinţa temeinică şi cu carecter domnesc, păstrându-li-se amintire până azi, prin numele satului „Lunca Banului” din apropierea Strehaiei. Se spune că Mihai Viteazul s-a născut la Strehaia în palatul domnesc al tatălui său, Pătraşcu Vodă şi că ar fi zidit o bisericuţă cu altarul spre miazăzi într-o noapte când se afla în război cu turcii (N. Iorga). După evenimentele din 1989 biserica de mir Strehaia şi-a recăpătat statutul de mănăstire pentru călugări, aşa cuma fost la încpultul existenţei sale.