Mărturisirea adevărului

În mod normal pentru noi exemplele sfinţilor trebuie să fie mereu vii şi să reprezinte motorul care să pună în mişcare credinţa dacă aceasta s-a împietrit sub influenţa spiritului acestui veac. Nu este normal să tăcem atunci când trebuie să răspundem, nu este normal să nu spunem un adevăr fundamental numai pentru a nu deranja pe alţii. Este normal să ne mărturisim credinţa neîntinată aşa cum am primit-o de la înaintaşii noştri care au păstrat-o cu sfinţenie şi să o facem vie prin trăirea noastră. Nu este normal să transmitem (doar) documente despre credinţă, sau să lăsăm ca viaţa în şi cu Hristos să fie ... istorie, ci să facem ca această comoară nepreţuită pe care o deţine ortodoxia să fie transmisă în primul rând prin trăirea noastră şi prin mărturisirea vie a adevărurilor de credinţă chiar cu preţul dezaprobării celorlalţi.
Sfântul Ioan Botezătorul a acceptat de la Dumnezeu misiunea de a fi punte între Legea veche şi cea nouă dar, mai presus de orice, aceea de a fi Înaintemergător al Domnului. Şi-a cunoscut rostul, a „gătit calea Domnului” şi atunci când a cunoscut de la Duhul Sfânt că Hristos este Mesia, a spus aceste frumoase cuvinte: „El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3, 30). A mărturisit adevărurile fără teamă, cu preţul vieţii şi când L-a văzut pe Cel ce este Adevărul a ştiut că misiunea sa a fost îndeplinită. Sfântul Ioan Botezătorul, de la naştere până la moartea sa mucenicească este un exemplu, printre atâtea altele, de smerenie şi de mărturisire a adevărului.