Mulţumeşte tuturor celor care-ţi pun beţe-n roate!

Când se abat asupra ta clevetiri, jigniri şi învinuiri, nu lua aminte la cât sunt de nedrepţi cei care ţi le aduc – ne recomandă Sfântul Nicodim Aghioritul. Spre binele tău îngăduie Dumnezeu asta, şi te vei lipsi de acest bine dacă îţi vei îngădui să fii nerăbdător, întărâtat şi neliniştit... Şi nu iscodi de ce anume a îngăduit Dumnezeu să păţeşti asta.”
Unora Dumnezeu le trimite neplăceri care nu ţin câtuşi de puţin de oameni. Altora le fac greutăţi oamenii, şi asta e mai dificil de suportat. Cea mai grea situaţie este atunci când îţi fac necazuri cu dinadinsul oameni cărora
le-ai făcut bine. Totuşi, cruzimea, răutatea şi nerecunoştinţa celorlalţi dezrădăcinează cu mult succes trufia noastră şi fac să crească supunerea noastră faţă de voia lui Dumnezeu – dacă, bineînţeles, suntem senini şi smeriţi.
Un împărat puternic avea un sfetnic înţelept, care răspundea adeseori la întrebări cu fraza magistrală: „Orice s-ar întâmpla, este spre bine!”. Odată, cârmuitorul s-a dus la vânătoare şi în urma unei săgeţi trase greşit a rămas fără deget. Ca de obicei, sfetnicul s-a străduit să-l consoleze: „Totul este spre bine!”.
Împăratul, uluit, s-a mâniat şi a poruncit ca obraznicul să fie închis în temniţă. După câteva săptămâni, rana s-a vindecat şi ocârmuitorul a plecat iarăşi la vânătoare de această dată în adâncul codrului, unde sălăşluiau o mulţime de fiare, dar şi sălbatici, care l-au luat rob pe oaspetele nepoftit.
Idolatrii au hotărât să-l aducă pe împărat jertfă zeilor lor. După ce l-au dezbrăcat şi l-au uns cu uleiuri aromate, l-au culcat pe altar, însă în ultimul moment marele preot a observat cu groază că victimei îi lipseşte un deget. Zeilor nu le putea fi adus ca jertfă un trup cu hibă, aşa încât, cu mare părere de rău, sălbaticii l-au lăsat pe împărat să plece viu şi nevătămat.
După ce s-a întors la curte, acesta l-a chemat pe sfetnic şi i-a povestit peripeţiile sale: „Ai avut dreptate... Asta în ce mă priveşte. Dar în ce te priveşte? Doar ai stat la închisoare! Ce lucru bun vezi în asta?”. „Şi asta a fost spre bine, a răspuns înţeleptul fără urmă de îndoială. Dacă nu m-ai fi băgat la închisoare, m-ai fi luat cu tine la vânătoare şi nu se ştie care ar fi fost deznodământul pentru mine, pentru că degetele mele sunt întregi...”
Ştiu un episod apropiat ca sens. Un cunoscut al meu a fost angajat în tinereţe ca muncitor necalificat la fabrică, cu toate că el visa la un post mai de prestigiu şi mai puţin obositor: cel de strungar. Din oarecare motiv, postul cu pricina a fost dat unui alt tânăr de aceeşi vârstă. Cunoscutul meu era groaznic de amărât, dar după câteva săptămâni a avut loc un accident de muncă: strungul i-a retezat celuilalt tânăr mâna... (...)
Din ceea ce numeam cândva rău iese adeseori un bine. De pildă, un oarecare tânăr dorea cu patimă să devină medic militar şi după ce a terminat liceul a vrut să intre la Academia de Medicină Militară, însă calea spre această carieră i s-a închis, pentru că n-a trecut de comisia medicală. Tânărul a intrat la Facultatea de Medicină Generală, evitând misiunile primejdioase în „puncte fierbinţi” şi după ani de zile le-a mulţumit celor care l-au picat la comisia medicală.

(Konstantin V. ZORIN, Dacă puterile sunt pe sfârşite. Războiul şi pacea omului cu el însuşi, traducere din limba rusă de Eugen Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2015, pp. 93-96)