Nu trebuia să-l judece!

Am văzut că spuneţi că pot să folosească călugării pe mireni, să-i sfătuiască, fără să-i judece. Ce înţelegeţi prin: „fără să-i judece”?
– Adică: nu-i judeca pentru faptele lor rele, până într-atât. Decât numai atât, să iasă în evidenţă că nu e bine ce face, generalizând fapta lui rea. În tot cazul, să nu judece: „Vai, ticălosul, uite ce-a făcut!” Înseamnă că-l judeci şi-l condamni. Şi asta e o greşeală. Dar când vorbeşti de greşelile cuiva, îndreptând, cu sfaturile pe care le dai, pe cineva, că „nu e bine să faceţi aşa şi aşa”, dacă cineva e vizat că a făcut, tocmai el, aceste lucruri pe care le dai ca exemple, n-ai pus răutate. Şi va înţelege şi el că nu e răutate. Dar nu e bine să judeci, pe oricine ar fi.
Mi-amintesc, din Pateric, de un pustnic, care a zis despre unul din sat, că acela e rău. Şi el era un pustnic vechi. Şi a întrebat, când l-a vizitat un consătean de-al lui: „Al lui cutare tot aşa rău este?” „Tot aşa, părinte”. Şi a zis: „Of, of, of!” – l-a judecat. Şi a plecat. La două zile a venit îngerul şi i-a spus: „Părinte, a murit omul acela despre care voi aţi spus că e rău. Şi m-a trimis Dumnezeu să te întreb: unde să-l ducem? În Rai sau în iad? Că tu l-ai judecat”. Şi atunci el şi-a dat seama că l-a judecat şi a făcut o mare greşeală. Şi toată viaţa a dus o luptă de pocăinţă mare şi cu dorinţa să-i dea Dumnezeu un semn că este iertat. Şi nu-i dădea deloc.
Iată, vezi ce-a făcut? Toată osteneala lui, în pustie, a stins-o prin judecarea altuia. Şi acela era un mirean. Şi erau fapte rele cele pe care le făcea. Dar nu trebuia să-l judece!
Dar dacă cineva este eretic, trebuie judecat?
– Acum, dacă este eretic, se poate vorbi pe faţă, căci judeci erezia în sine, care nu trebuie cruţată cu nimic, chiar dacă – să zicem – un episcop are o greşeală din aceasta. Trebuie înfruntat. Că nu episcop înfrunţi, ci eretic înfrunţi.
Dacă este eretic, îl judeci. Au fost judecaţi toţi ereticii ca Arie, toţi aceştia care au greşit şi au fost condamnaţi de Sinoadele ecumenice şi locale.