Pildă despre smerenie

Un monah oarecare, având adâncă smerenie şi viaţă sfântă, a sosit în vizită la o mănăstire. A intrat în biserică să se roage, iar când fraţii s-au aşezat la cina frăţească a dragostei, a luat şi el loc. Unii dintre fraţi au început să se întrebe: „Dar acesta ce caută aici?” şi i-au spus monahului: „Ridică-te şi ieşi afară!”. El s-a ridicat şi a ieşit. Alţii dintre fraţi însă, mâhnindu-se din pricina izgonirii acestuia, l-au chemat înapoi. Fără a arăta în vreun fel că s-ar fi simţit jignit, el s-a întors. Apoi unul dintre fraţi l-a întrebat: „Spune-ne, ce ai gândit şi ce ai simţit când ai fost izgonit, iar apoi chemat îndărăt?”. Aceasta le-a răspuns: „Mi-am amintit că sunt asemenea unui câine care iese când este izgonit şi vine când este chemat”.
Aceasta este adevărata smerenie. Smerenia făţarnică are părtăşie cu aceasta pe cât au paiele cu aurul.