Povestea gâştelor

Un gâscan cu pene lucii
Cum trecea pe pod prin sat
Şi-ntr-o mân-avea papucii.
Nu ştiu cum i s-a-ntâmplat
Că papucii lui căzură.
Ce păcat, o, ce păcat!
Căci erau cu-alesătură,
Fără leac de tivitură
-Ce păcat!

Gâştele-auzind cum zbiară:
„Aoleo! Papucii mei!”
Într-un suflet alergară
Şi-ntrebau mirate, ce-i?
-„Am rămas, plângea gâscanul,
Păgubaş de patru lei!
Iată-mă desculţ, sărmanul!
Ce mă fac acum, golanul,
Fără ei!”
-„Haideţi toţi, şi moşi şi babe
Să-i cătăm pe râu acu!”
Repede-notând din labe
Cârdul lot pe râu trecu.
„I-ai găsit?” – „Eu, nu, surato,
Ce mă-ntrebi aşa şi tu?”
Toate-apoi strigau deodată:
„Bată-i pacostea să-i bată!
Nici eu nu!”

Vara-ntreagă tot umblară,
Dar papucii duşi au fost!
Şi-au să umble şi la vară
Până ce le-or da de rost!
Iar gâscanul merge, vine,
Face cruci şi ţine post,
– „Nu-i găsesc! Sărac de mine,
Iar desculţ e, vezi tu bine,
Lucru prost!”

Gâştele de-atunci, în cale,
Când văd apă undeva,
Căutând pornesc agale
Tot crezând că-i vor afla,
Vin şi raţe să le-ajute:
Mac-mac-mac! Haid’ vino, du-te,
Zile-aşa pe râu pierdute!
Ga-ga-ga!

Iar când gâştele stau gloată
Şi prin dreptul lor te duci.
Sare tabăra lor roată
Şi te-ntreabă: – „Ce ne-aduci?
Ai găsit papucii? Spune!”
Tu la fug-atunci s-apuci!
Sî-sî-sî! Tot fac nebune
Şi te muşcă, doar le-ai spune
De papuci!