Purtând măgarul pe umeri (poveste chinezească)

Într-o zi, tatăl şi fiul se grăbeau să ajungă mai repede la târg. Tatăl mergea călare pe măgar, iar fiul mergea pe jos în urma măgarului, ţinând în mână biciuşca. Văzându-i, un trecător spuse:
– Ce inimă are omul ăsta, el stă liniştit pe măgar şi lasă copilul să alerge după el?!
Auzind aceasta, bătrânul s-a dat repede jos, a pus a pus copilul pe măgar şi a început el să alerge după măgar. După foarte puţin timp au auzit iar oamenii vorbind:
– Ia te uită, un copilandru nu poate să meargă pe jos şi-l lasă pe sărmanul bătrân să se chinuie. Vai de mine, de când lumea n-am mai pomenit aşa ceva!
„Da, desigur, are dreptate- gândi bătrânul – nu-i bine nici aşa”.
– Treci tu, fiule, puţin mai în faţă, ca să pot urca şi eu.
Abia porniră din nou la drum, că iar auziră oamenii vorbind şi râzând în hohote:
– Ia uitaţi-vă, ce oameni mari pe un măgar atât de mic! Nu vor ajunge la capătul drumului şi măgarul o să-şi dea sufletul de atâta greutate.
„Of, of!” oftă bătrânul şi-l coborî pe copil, mergând amândoi în spatele măgarului.
După puţin timp a auzit iar:
– Vai, ce oameni proşti, au animal şi merg pe jos!
Bietul tată şi fiul, exasperaţi de comentariile oamenilor, nu mai ştiau ce să facă. În cele din urmă hotărâră să lege patrupedul ca o cobiliţă şi să-l ducă aşa până la târg. Fiul mergea înainte cu măgarul în spate.
În curând s-a făcut întuneric, măgarul mergea tot mai greu, iar ei, obosiţi, de abia mai vedeau să meargă şi strigau:
– Daţi-vă la o parte, trece animalul!